Craciunul e de vanzare

Ganduri date spre citire, in data de:

CraciunAtenţie. Crăciunul e de vânzare. Sună bine, nu? Haha. În sfârşit şi-a dat seama şi românaşul nostru, că de fapt această sărbătoare, nu este altceva decât o stratagemă comercială foarte bine pusă la punct, de către cineva. Nu ştiu de către cine, dar este. De ce spun asta? Simplu. Zilele ăstea, dacă mergi, oriunde, totul e de vânzare. Dar absolut totul. Ai să găseşti de vânzare tot felul de minunăţii şi tot felul de comercianţi care îţi vor prezenta acel ceva, ca fiind ultima descoperire în domeniu şi posibil la cel mai mic preţ care va exista vreo dată. Dacă vrei să cumperi ceva, acum este momentul. Ipotetic vorbind, bineînţeles. Vei găsi absolut orice, oriunde, oricând, cu orice opţiune. Se vinde tot! De la căsuţe din scobitori folosite, la băuturi spirtoase din zone inexistente, cărnuri din tot felul de animale, avioane cu o singură aripă şi roboţi casnici care nu fac nimic, păpuşi gonflabile care au opţiune de handjob, plapumă cu noul interior, cu gaurele, pentru dispersarea flatulaţiilor în spaţiul înconjurător, haine din viitorul trend toamnă-iarnă, roţi pătrate şi neveste de închiriat. Totul e de vânzare. Totul este la mega-super-extra-ofertă. Şi cel mai important, este ultima apariţie din domeniu! Şi se cumpără tot! Tot felul de moşi şi băbuţe, fiţoşi şi fiţoase, tinerei şi tinerele, săraci sau bogaţi, dar nu numai, îşi mişcă trupurile consumatoriste, în tot felul de centre comerciale, pentru a cumpăra. Toată lumea cumpără ceva. Pentru că e la ofertă şi e crăciunul! Aaa, şi chestia cu ofertele, e deja de notorietate. Nu mai trebuie să o explic. Cu o reducere de 0,10 lei, preţul este întradevar mai mic. Restul e făcut de eticheta galbenă ţipătoare şi vânzătorul dibaci. Interesant totuşi, mi se pare, cum toate mărcile şi brand-urile îşi scot la vânzare noile produse, sau aşa zise noi, tocmai în perioada crăciunului. Mă gândesc totuşi că, toate minţile mari din lumea asta, dau lovitura cerebrala prin octombrie-noiembrie. Timpul rămas, este folosit pentru producerea noilor invenţii. Şi la fix, ultima apariţie din domeniu, iese pe piaţă, exact în perioada asta. Ţac-pac. Iată ultimul nostru produs, ultima revoluţie pe piaţă şi ca să fie toata lumea mulţumită, îţi oferim şi un mega-preă.

Altă categorie care mi se pare de un penibil exagerat, sunt artiştii sau muzicanţii. Îi iubesc, îi admir, şi am o foarte mare consideraţie pentru mulţi dintre ei, însă sunt unii care se încalţă cu cel mai mare penibil, acum în perioada sărbătorilor de iarnă. De ce? Păi e simplu. În orice fel de ramură muzicală, în orice gen, în orice studio, se va găsi un artistos, care să îşi lanseze un LP, CD, DVD, BRB, ETC, sau albumul de crăciun. Sopranele îşi lansează albumele cu colinde din toată lumea. Pop-corniştii îşi lansează albumele cu muzică de sărbătorit sărbători sărbătoricioase. Rockerii îşi lansează the greatest hits, numai bune pentru crăciun. Raperii îşi lansează înjurăturile tradiţionale. Dj-ii îşi lansează mixurile pentru mixat sărbătorile. Şi Hruşcă nu vrea să ne explice ce e ăla un LER. Toată lumea lansează ceva. Iar cei care îşi aleg perioada asta, din păcate, din punctul meu de vedere, cad în cel mai mare penibil existent. Dar părerea mea, e inexistentă, neinteresantă şi repede de uitat. De ce? Simplu. Pentru că se cumpără tot! Acum e momentul! Să vindem şi să cumpărăm!

(Dă-i pe pagina următoare, pentru continuare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *