Aţi luat vreodată în considerare, sau aţi calculat, cam cât de repede evoluăm, noi ca şi rasă umană? Cam care e procentajul?! Adicătelea, vreo 1800 de ani (calculaţi biblic), am stat tăţi între arcuri şi săgeţi, prăştii şi căruţe, iar acum în, să zicem, ultimii 200 de ani, am evoluat de la maimuţă la robot. Ciudat sau nu, incă nu îmi dau seama. Bine sau nu, din nou nu-mi dau seama. Dar nu despre asta aş vrea să vorbesc azi. Astăzi aş vrea să vorbesc despre cinematografie şi industria divertismentului. Şi incep cu deja cunoscutul avertisment, dacă n-ai timp sau nu şti să citeşti, nu te apuca de lecturat. Aşa. Zis şi început. Aseară am văzut pe un post de televiziune, o reclamă la un film ce va apărea în cinematografele româneşti, luna aceasta. Era vorba despre filmul ”John Carter”. Care din câte îmi dau seama, este un fel de ciorbă science fiction, tipicalistă realizărilor Hollywoodiene sau Disney, din ultimul timp. Ce mi-a atras atenţia însă, a fost partea de film, pe care cu generozitate o dezvăluie producătorii. Adică trailer-ul. În acest trailer, apar nişte scene, cu un nene, presupun eroul filmului, care se luptă cu monştrii, se aruncă cu sabia în luptă, urlă îndemnuri eroice, şi multe altele.

Acum, sincer să fiu, toate filmele ăstea cu eroi, de mitologie, biblici, istorici, etcetera, încep să semene din toate punctele de vedere.
– Prima chestie, ”CGI, CGI, CGI” cum ar spune un prieten. Adică e plin de efecte speciale, create pe calculatoare super-mega-extra-performante. Dacă nu inţelegeţi ce-i ăla CGI (Computer-generated imagery), pentru mai puţin cunoscătorii dintre voi, am să încerc o explicaţie scurtă. Peisajele ălea ireale, cu ceruri roşiatice, două luni şi insule plutitoare în aer. Mişcările ălea ireale pe care le fac eroii noştrii în diferite bătălii. Trupele ălea multe care tot apar în diferite conflicte. Şi aşa mai departe. Aţi prins ideea. E plin de CGI !!!
– A doua chestie. Toate poveştile, seamănă izbitor de tare, între ele. Un singur erou, care eliberează ditamai popoarele asuprite, de ditamai dictatorii vremurilor. (Cred că aşa se închipuie şi Dan Diaconescu) Un singur om, fratemeleu, face şi desface, şi animă oamenii la tot ce se poate. Plus salvează prinţesa. Sau ceva. Plin de muşchi şi de tupeu, ia el toată soarta omenirii în mâinile lui de războinic crescut la ţară. Băi, mă lăsaţi ?!

Părerea mea: reinventaţi-vă ! Păi, le-am văzut băi nene pe toate, de la 300. Ăla a fost apogeul filmelor de gen. Cu tot CGI-ul posibil. Cu peisajele ălea ireale. Cu gropi fără fund în vârful muntelui. Monştrii şi tot felul de ciudăţenii. Cu soldaţi plini de muşhi, şi piepturi dezgolite, şi 40 de kile de curaj după ei. Bătălii mega captivante. Cu regele Leonidas, şi curajul lui fără limite. Cu povestea aferentă. Şi bineînţeles, cu strigatul de luptă. This is SPARTA !
Păi, tot ce faceţi voi acum, este aceeaşi poveste, cu alte caractere, si alte decoruri. La fel de CGI. Ca să nu mai spun că, la fiecare film, cand îl aud pe vre-un super erou din ăsta, cu vre-un strigăt de luptă, tot pe Leonidas îl aud. This is Sparta ! We will not surrender ! După mine plăieşii mei ! Altă Mărie cu aceeaşi pălărie.

Acum, să revin la istorie si evoluţie. Prin 1760 şi ceva, pe când nenea Mozart se scărpina între urechi de nişte creaţii muzicale, industria divertismentului vizual era împărţită în două. Ăştia cu avuţie se strîngeau pe la diferite ocazii, să asculte diferiţi oameni performând la diferite instrumente. Vezi pian, cimpoaie, viori şi altele. Sau pe la diferite piese, opere şi operete. Ăştia mai amăreşteni, cîntau pe câmpuri la plantat de cartofi, şi spectacolele cele mai tari, erau trupele de circ, care cutreierau întreaga lume. Apoi a apărut evoluţia. Nişte neica francezi, s-au gândit ei să inventeze cinematograful. Prin 1895 toamna, nişte fraţi Lumiere, i-au băgat pe toţi în evoluţia lor. Şi atunci toată lumea s-a cutremurat şi, şi-a pus următoarea întrebare: Cum domne’ să mă duc eu la un spectacol, în care performatorii nu sunt în faţa mea?! Ce este ăla un spectacol fără actori, acolo de faţă?! Şi uite aşa, încet-încet lumea a evoluat din punct de vedere al divertismentului. Lumea a început sa perceapă cinematograful ca şi ceva normal, să meargă la filme, si cinematografia să fie sursa de divertisment (vizual) numărul unu. Mai adăugăm aici şi faptul că, actorii care aveau un talent mimic excelent, au devenit în scurt timp, adevărate vedete internaţionale.

(Da-i pe pagina urmatoare, pentru continuare)