M-am trezit şi nu le mai găseam. Le-am căutat peste tot, umblând năuc prin casă. Şi ce mare poate părea, orice casă mică, atunci când nu le găseşti! Nu erau nici pe noptieră, nici prin sertare, nici prin buzunare. De negăsit. Pierdeam timpul degeaba şi în scurt timp aveam un rendez-vous cu o brunetă focoasă. Deja eram în întârziere. Ce să fac, cum să rezolv toată problema?! Mă duc aşa?! Lasă, le găsesc eu mai târziu.

M-am decis din scurt, mă duc la întâlnire. Nu pot să o las să aştepte, nu pe ea. Şi dus am fost. Ea, mă aştepta. La fel de fierbinte precum o ştiam, cu privirea ei languroasă şi bronzul ei de neconfundat. E ceva sud-americancă zice lumea. După anatomie si după cum arată, înclin să le dau dreptate, dar numele ei germanic mă face să mă gândesc că totuşi are ceva european în ea. O cunosc de mult timp, dar n-am avut niciodată curajul să o întreb.

Razele soarelui cădeau pe lângă ea, parcă completând o armonie aproape supranaturală. M-am aşezat lângă ea la masă şi i-am şoptit încet la ureche. „Bună dimineaţa draga mea!” S-a uitat direct în ochii mei, iar eu în ai ei m-am văzut ca-ntro oglindă. De nicăieri, mi-a oferit un sărut, pasional, fierbinte, senzual, parcă prea latin ca să fie european. Aha! Uite-le! Le-am găsit! Gândurile mele! Unde mi-aţi umblat bă toată dimineaţa?!

Noroc cu cafeaua asta, că altfel vă dădeam la dispărute. Oare de ce spune lumea că e din Brazilia, dar pe ea o cheamă Jacobs? A dracului brunetă, ce mă făceam eu fără tine? Ţi-au mai pus ăştia şi coroană. Dar zic că pe bună dreptate. Bună dimineaţa!