Muzică de citit. În timp ce asculţi, imaginează-ţi următoarele.

Un restaurant elegant. În restaurant, mese rotunde acoperite de feţe de masă, albe. Fiecare masă are pe ea, în mijloc, o lampă. Care luminează doar deasupra mesei, o lumină slabă, ambientală. În faţa meselor, o scenă, pe care prestează o formaţie de instrumentişti. Între mese şi scenă, un mic ring de dans, semicerc. Localul văzut de deasupra, pare ca un tablou negru cu pete albe, şterse. Printre petele albe de lumină, ocazional, se mai plimbă o domnişoară, care vinde ţigări de foi, fine, pentru domni cu atitudine şi domnişoare rebele.

La mese, cupluri. Tineri, mai puţini tineri, de toate vârstele. Îmbrăcaţi elegant, de seară. Aproape toate mesele, au într-un colţ, aşezată cu bun simţ, fără să strice aranjamentul mesei, o pălărie. Unele au câte două. Una de damă, una de bărbat.

În local se aude muzica. Dar şi un freamăt stins, un murmur. Toată lumea vorbeşte, în şoaptă, fără să atragă atenţia. Din când în când, se mai aude un chicot viu, al unei domnişoare care, după felul în care râde, e puternic impresionată de complimentele pe care le primeşte de la domnul cu care împarte masa. Instrumentiştii nu par deranjaţi. Ba mai mult, din când în când, îl poţi observa pe saxofonist zâmbind cu subînţeles.

Prima piesă a ajuns la sfârşit. Aplauze se aud din toată sala. Nu zgomotoase. De bun simţ. De apreciere. Liderul trupei de instrumentişti, pune mâna pe microfonul care stă stingher în mijlocul scenei şi anunţă:

– This one, is for the lady in red…

Exact în faţa scenei, la o masă din primul rând, o domnişoară în roşu, primeşte îmbujorată dedicaţia. Domnul care o însoţeşte, zâmbeşte apreciativ la adresa trupei de instrumentişti în timp ce suflă în sus, un fum din ţigară.

Melodia începe. Moment în care, domnişoara în roşu, se apleacă încet peste umărul domnului şi îi şopteşte ceva la ureche. La fel de îmbujorată, se ridică de pe scaun, ţinându-l pe domn de mănă. Acesta îi dă drumul uşor, iar ea, domnişoara în roşu, se îndreaptă încet, senzual, către ringul de dans.

Singură, în lumina la fel de ambientală a unui reflector, începe să danseze. Încet, senzual şi fără inhibiţii. Zâmbeşte atrăgător către domnul de la masă, care încă fumează din ţigară şi ocazional mai ia câte o gură din paharul de whiskey pe care îl ţine acum în mână. Primeşte privirile lui, pline de apreciere şi vorbe ascunse, numai de ei doi ştiute. Dar nu sunt numai ale lui privirile. Alţi domni din sală, admiră curajul şi priceperea domnişoarei în roşu, în tainele dansului.

Instrumentiştii sunt în continuare antrenaţi în melodie. Iar saxofonistul se gândeşte că asta a fost o alegere bună. What a show!

Ei bine, melodia pe care o cântă băieţii, este exact asta! Muzică de stârnit imaginaţia. Mea. A voastră… nu ştiu.