Am fost la o cafenea, unde trebuia să mă întâlnesc cu un client şi să servesc (evident) o cafea. Când a venit ospătăriţa ca să-mi ia comanda, o domnişoară frumuşică şi cu forme apetisante, m-a întrebat:
– Bună ziua, cu ce vă servesc?!
Deşi îmi treceau prin cap alt fel de servicii, ca să-i testez vigilenţa, am spus:
– Bună ziua. Adu-mi şi mie te rog, un espresso lung, cu lapte şi o apă de masă carbogazoasă la zero-cinci.
Şi m-am uitat direct în ochii ei.
Am văzut o sumă de semne de întrebare, care înaintau în coloană, ca la înmormântare. Cred că undeva în fundal, se şi auzea melodia aia funerară. Săbii. Cuţite. Mitraliere. Şi vreo 3 găleţi de apă, aruncate în capul meu. Imaginar.
A lăsat capul în jos şi în timp ce nota comanda, în carneţelul ei de comenzi, a dres-o repede:
– Un espresso… şi…?!
– O apă minerală…
Pot să jur că am auzit-o cum a răsuflat uşurată. Era din nou vară, cald afară, viaţa era frumoasă, toate cele.
Ştiu. Glume de tâmpit. Eram plictisit.
Foarte tare!
Se pare că avea experiență fata… 😉