Mergeam agale către casă, cu o plasă-n mână, gândindu-mă la ale mele. Frig de-ți înghețau ideile. Când, dintr-o grădină pe lângă care treceam, aud niște zgomote. Două pisici își declarau dragostea, cu voce tare.

– Mrreaau, mrreaau, mrreeeau.
– Mioau, mioau!

Se-auzea în tot cartierul. Nu le era rușine de nimic. Dau să mă uit în direcția respectivă, curios de fel, timp în care gălăgia s-a oprit pentru puțin timp. Când îmi arunc privirea înspre încolo, patru ochi se uitau la fel de curioși la mine.

Ea, cu coada în sus, dreaptă, cu stil. Elegantă, frumoasă, dar mai din popor, așa. Simpluță și un pic cam ușuratică (părea). Miorlăia pe lângă individ, cu coada-n sus tremurându-i de emoție. Se vede treaba că îi cam picase cu tronc derbedeul.

El, un tip rasat, cu pieptu-n față. Tânăr, cu mușchi, atletic, aranjat, bine-ntreținut. Se purta la costum, alb-negru. Ceva membru de partid din câte mi-am dat seama. Își purta la gât, cu mândrie, colierul pe care-i scria numele. Ce să mai, un domn.

Mă uit la ei. Ei la mine. Eu la ei. Ei la mine. Îți dai seama cât de incomodă era situația.

– Băi. Voi pe praful ăsta n-aveți ce face?! arunc și eu o întrebare-n gând. Sunt -15 grade afară!
– Boss, îmi răspunde musculosul, știi cum e. Pe vremea asta, ori numeri bani, ori faci copii. Și noi cu banii, nu prea avem ce face.
– Da, corect. Ce-i corect, e corect! răspund sec, în timp ce îmi întorceam capul ca să mă scot din discuție. Hai s-aveți spor! le transmit din mers. Și dacă se poate, un pic mai încet.
– Mioaulțumesc boierule!

Și dus am fost. Ei au rămas acolo, la discuții, la vrăjeală. Încă îi mai auzeam, deși eram deja departe. Își transmiteau vorbe dulci, câte-n lună și în stele.

– Mrreaau, mrreaau, mrreeeau!
– Mioau, mioau, mioooaaau!

Acum, nu știu dacă idila o să meargă. Adică, am așa o vagă impresie că n-o să iasă cum a plănuit ea.

În primul și-n primul rând, pentru că nu se mai fac domni cum se făceau odată. Ăștia de acum, deși sunt îmbrăcați la costum și vin cu manierele după ei, nu prea își mai asumă nimic. Nu prea mai au respect. Și se cocălăresc pe zi ce trece. Să nu mai zic că se comportă de parc-ar fi copii. Dau și fug.

Iar cu damele ăstea ușurele, nu știu ce să zic. Arată bine, sunt frumoase, nu zic nu, dar rămân tot vagaboande. Și degeaba încerci tu să le faci doamne, că într-o bună zi tot o să fugă prin nu știu ce beciuri, după nu știu ce tărcat care caută distracție. Și mai rămâi și cu vreo 3 pisici pe-acasă-n grijă, pentru o noapte de distracție.

Mă rog. Poate greșesc eu și era dragoste la mijloc. Fie ca.

Hai s-aveți o zi miaununată! Prrr prrr. Mrrr. Prrr prrr.