Mie-mi place iarna. E frumos, așa, să te uiți la ea, din spatele geamului închis, de la 20 (+/-) de grade. Sau de după geacă, fular, bocanci, mănuși, hamleți.

Pentru profani, hamleții, sunt niște colanți care se poartă pe dedesubt. Iarna. Pentru bărbați. Îi iei pe tine și îți vine să ridici craniul unui schelet. Și să te întrebi: to be, or not to be?! Așa. Mă rog.

Deci. Sunt câteva lucruri care nu-mi plac, iarna. Știu că le știți, că știu că știți, că le știm cu to(n)ții. Sunt evidente. De-aia le repet.

Primul lucru:

Mergi de două ori. Adică, nu te duci de două ori în aceași direcție. Dar dai de două ori mai mult din picioare, în aceași direcție. Băi, dacă nu dai din picioare, de zici că s-a terminat tot mersul din lume și tu trebuie să refaci stocul.

Exemplu: Ieri a trebuit să merg din punctul A în punctul B. Din punctul B în punctul C. Din punctul C în punctul A. În mod normal, drumul ăsta mi-ar fi luat cam 30-40 de minute. Ieri mi-a luat 1 oră și 40. Și când am ajuns acasă, ziceai că am fost la maraton. Curgeau toate apele de pe mine. E frig afară? Habar n-am! Chemați băiatul cu apa.

Oamenii au deszăpezit străzile, că așa e normal. Bine, frumos, elegant, cât-de-cât. Dar trotuarele sunt pline cu zăpada de pe stradă. În mare parte. Să mergi acum pe trotuar, e sport olimpic. Dai din bascheți de zici că ești la proba de mers artistic individual descompus. Că deh, unii oameni, înaintea ta, au avut mersul mai greu. Și sunt urme prin toată zăpada, găuri, dâmburi, troiene, troienițe, troienișoare, pe care dacă pui piciorul, evident aluneci. Deci trebuie să știi cum să mergi. Și oricât de bine ai merge, tot ca un pinguin deșelat o faci și arăți.

Al doilea lucru:

Și asta nu e neapărat o neplăcere, ci mai mult o observație. Ne-am transformat toți în căluți. Ai observat?! Nu, normal. Că tu mergi pe stradă și te uiți după avioane.

Fă exercițiul ăsta. Pe unde vezi o bucată de trotuar deszăpezită, o trecere de pietoni, ceva, stai vreo două minute și observă. Și ai să vezi toți oamenii care trec pe bucata aia fără zăpadă, cum se transformă în căluți. Cum ajung pe ea, cum încep să bată din picioare. Cu capul în jos, trop-trop, nighaha. Trop-trop.

Deci, cred că durerea cea mai mare a ăstora cu vad comercial la trotuar, nu e că trebuie să-și deszăpezească frontul. Durerea lor e că, după ce fac asta, vin căluții! Trop-trop, nighaha!

Al treilea lucru:

Băi, iarna, vrei nu vrei, faci sport. Toată ziua. Pur și simplu. De dimineața până seara, faci sport.

Te duci la mașină, trebuie să începi să dai din mâini. Dă-i cu peria, dă-i cu racleta, dă-i cu peria din nou. Și asta în timp ce dai ocolul mașinii de vreo 3 ori. Intri în mașină, ți se aburesc geamurile. Tu ai dezaburire, dar nu mai ai timp. Că trebuie să ajungi, unde trebuie să ajungi. Scoate cârpulița, dă-i din crengi pe tot geamul, să dai aburul la o parte. Asta, dragilor, se numește aerobic.

Dar poate n-ai mașină. Mergi cu taxiul. Te duci la stația de taxiuri, ochești un taxi și dai să intri. De unde, că ăștia-s de o inteligență orbitoare. Își împing mașinile în stația de taxiuri, direct în mormanul de zăpadă. Peste care, tu trebuie să pășești. Și o faci. Deschizi ușa elegant. Încerci să scuturi un picior de zăpadă. Bagi piciorul înauntru, timp în care îți iei niște priviri de la șofer (parchează, băi, șoferule, cum trebuie). Te așezi cu fundul pe scaun, dar cu celălalt picior încă afară. Faci o mișcare de rotire din trunchi. Îl scoți și pe ăstalalt. Le bați pe amândouă, ca să scuturi toată zăpada (să nu-i faci omului baltă în mașină). Mai faci o mișcare de trunchi, în sens opus. Și bagi picioarele. Închizi ușa și după ce-ți revine suflul, zici adresa. Asta, dragilor, se numește tot aerobic.

Sau mergi pe stradă. Pur și simplu. Dar, trotuarele iarna, se subțiază dramatic. În loc să mergi ca omul normal, pe tortuar, mergi doar pe o potecuță, făcută prin zăpadă de niște temerari. Oameni de bine, ce au încercat să se lupte cu moartea albă înaintea ta. Bun. După ce că te chinui să stai drept, nu știu cum se face, dar întotdeauna când ești pe potecuță, din fața ta mai vin 3-4 oameni. În sens opus. Și întotdeauna, dar întotdeauna, prima e o băbuță. Ce să faci?! Ajungi în dreptul ei, bagi călcâiele în zăpadă, învârți partea de sus a corpului, în așa fel încât să poată să treacă toată lumea. Că băbuța n-are treabă. Ea rămâne pe mijlocul potecuței.

Treci de ea, la 1 minut distanță, unul, nesimțit. Care prin naștere a moștenit potecuța. Lui i se cuvine. E a lui. Și a lu’ mă-sa. Și care nu se dă la o parte sau să facă vreo mișcare care să împartă cumva drumul în două. Stă ca boul, în mijlocul lui. Tu, care vrei să treci, bagi călcâilele în zăpadă, pe marginea cealaltă, întorci trunchiul în poziție paralelă cu potecuța și îl lași pe cercopitec să treacă.

Treci de ăsta, dai de unul cu bun simț, dar la fel ca tine, are 96 (+/-) de kilograme și îmbrăcat ocupă 3 sferturi de potecuță. Amândoi băgați călcâiele în zăpadă, întoarceți corpul în sens paralel cu potecuța și treceți unul de celălalt.

Ca să nu mai spun de mersul agale, pe zăpadă. Zăpadă care, sub ea, mai ascunde gheață. Și pe care o ferești, sau mergi încordat, ca să nu te pupi cu ea. Asta, dragilor, se numește balet.

Al patrulea lucru:

Cari după tine o tonă de haine. Băi, o tonă! Să faci și exercițiul ăsta. La vară, ia toate hainele pe care le porți iarna în mod normal, pune-le într-un ghiozdan și cară-l cu tine toată ziua. În spate. Un schimb de haine. Pulover, geacă, bocanci, fular, mănuși, et cetera. Cară-l cu tine. Să vezi cum te simți la sfârșitul zilei. Asta dragilor, se numește sală de forță.

Și multe altele. Sport, sport extrem, sport artistic, sport individual, sport, sport, sport. Faci la sport iarna, de zici că te antrenezi pentru olimpiada pinguinilor.

Ah. Să nu uit. Ajungi la mall, mega-mall, shopping center. Zici în gândul tău ”Taci, că ăștia trebuie să-și deszăpezească toată parcarea. Merg și eu 10 metri, normal, ca tot omul.”

De unde. Că, deși au deszăpezit toată parcarea, mașinile intră în ea, cu zăpadă pe roți. Alții și cu zăpadă pe mașini. Că nu-s sportivi. Și toată zăpada aia, nu se depune, că n-are cum. Dar se face o păturică de mocirlo-zăpadă, așa, subțirică. Și ajungi tu în parcare, ca tot omul, cu direcția ”intrare în mall” peronul doi. Și vrei să-ți scuturi ghetele. De unde?! Că nu mai poți să faci trop-trop nighaha, că stropești tot. Pe tine, pe ăia de pe lângă tine, pe ăia din spatele lor, tot. Așa că, după ce te-ai luptat cu troienele ca să ajungi până aici, acum te lupți și cu băltuceala. Mă rog, până la intrare. Că odată ajunși la intrare… căluții!! Nighaha, trop-trop.

Cam asta e. Mă rog, mai sunt câteva. Dar mi-e lene să mai scriu. Și știu că vouă vă e lene să citiți. Haha.

Dar în rest. E frumos iarna. Friguț, așa. Te face să simți că trăiești. Zăpăduța albă și pufoasă, prin grădini. Oameni de zăpadă. Mor microbii. Crește grâul. Pateul. Totul. E bine.

Hai. S-aveți o iarnă ușoară! Și spor la sală! Sport la sală. Spor la salată. Ceva.