În lumea mea, este întotdeauna război. Pentru că aşa am fost creat, creaţi. Noi, cei de rasa mea, am fost creaţi, războinici. În lumea ei însă, e mereu pace. E linişte şi armonie. Pentru că aşa au fost create ele. Aducătoare de linişte şi pace. În lumea mea, totul se câştigă prin luptă. În lumea ei, totul se câştigă prin dragoste. În lumea mea, e plin de arme. De muniţie. Şi de combatanţi. În lumea mea nu există culori. În lumea mea, te lupţi în fiecare zi. Şi în lumea ei există lupte. Dar nu ca ale noastre. În lumea ei, luptele se duc în cuvinte. Luptele se poartă tacit. Cine câştigă merge mai departe. Cine pierde, la fel.

Lumea mea.

Lumea mea este gri. Şi funcţionează aproape matematic. Mecanic. Mecanizat. Totul este cu „da” şi cu „nu”. Nu există interpretări. Sau căi de mijloc. Nu există nuanţe. Totul este la locul lui. Acolo unde trebuie să fie. Armele sunt arme, instrumentele sunt instrumente, iar ingineria, moştenită genetic de la strămoşii noştrii, o purtăm în sânge. Construim. Dar nu pentru noi. Şi nu în culori. Construim gri. Şi negru. Suntem constructori, inventatori, reparatori, dar şi distrugători. Într-o lume plină de gri şi de negru. În lumea mea, este mereu război. Pentru că ne-am născut cu armele în mână. Noi, cei din rasa mea. Mici sau mari, puternici sau slabi, bogaţi sau săraci, noi suntem mereu într-un război. Când se termină unul, începem altul. În lumea mea, faci tot ce trebuie făcut, ca să supravieţuieşti. Calci pe capete, cadavre şi schilodeşti oameni. Te lupţi mereu, ca să ajungi în faţă. Puţinii dintre noi, care chiar ajung în faţă, încep alte războaie, cu cei care vin din urmă. Lumea mea, este despre cucerire. Despre supravieţuire. Despre lovituri cu precizie. Despre ascuţitul armelor. Şi despre luptă. În lumea mea, se înjură mult. Se bea mult. Se fumează. Se împart pumni. Chiar şi în semn de înfrăţire. Atunci când eşti răpus, în lumea mea, nu ai timp să te odihneşti. Pentru că dacă stai prea mult, vin alţii şi calcă peste tine. Acum câteva mii de ani, noi, cei din rasa mea, am fost născuţi în grote. În adâncuri scobite în stânci. În întuneric şi frig. Am ieşit de acolo, doar pentru a cuceri. Pentru a ne război. E adevărat, am inventat, am construit, am evoluat. Am inventat lumina, căldura şi confortul. Dar nu pentru lumea noastră. Tot pentru lumea lor. Pentru că noi, cei din rasa mea, chiar şi acum, în zilele noastre, tot în grote trăim. Noi, cei din rasa mea, nu avem nevoie de confort. Singurul lucru necesar din grotele noastre, este locul în care să ne punem capul. Să ne odihnim. Mâncăm ce vânăm. Construim doar ce ne trebuie. Restul, este aproape inutil şi folosit doar de complezenţă. În lumea mea, vânezi, te lupţi şi îţi odihneşti rănile.

Lumea ei.

În lumea ei, există culori. Şi frumos. În lumea celor din rasa ei, este întotdeauna soare. Şi chiar atunci când este înnorat, tot este mai mult soare decât la noi. În lumea ei, există câmpuri pline cu flori, străbătute de razele calde ale soarelui. În lumea ei, este totul despre dragoste, susţinere, înţelegere. În lumea ei, totul miroase frumos. În lumea ei, totul este aranjat la fix. Dar nu ca la noi. În lumea lor, se decorează. Se aranjează. Se pune totul, la locul lor, aşa cum arată mai frumos. Şi este curat. Foarte curat. În lumea ei, nu există mizerie. Iar când aceasta îşi face apariţia, este înlăturată instant. În lumea ei, cele din rasa lor, vorbesc. Împart ideei. Şi îşi dau sfaturi. În lumea lor ne naştem şi noi. Pentru că în lumea lor, e plin de creşe, grădiniţe şi şcoli. Acolo creştem şi noi, în frumuseţea lor. Dar noi avem genetic, războiul în sânge. Şi după câţiva ani, fugim din lumea lor, pentru a ne purta războaiele. Vă spun asta, pentru că în lumea lor, este despre procreare. Dragostea din lumea lor, are o mie de înţelesuri. Şi ele, cele din rasa lor, ţi-o pot arăta în o mie de feluri. Nu o pot explica însă. Nu pentru că nu vor. Nu au cui. Noi, războinicii, nu înţelegem cuvintele despre dragoste. Le intuim şi încercăm să le dăm un sens matematic. Mecanic. Ştiinţific. Dar în lumea lor, matematica nu-şi are rostul. În lumea ei, nu se trăieşte în grote. În lumea ei se trăieşte în castele. Curate. Frumoase. Parfumate. Viu colorate. Fiecare are castelul ei. Propria împărăţie. Pentru că în lumea ei, ele sunt regine. Toate. În lumea ei, există milă. Există compătimire. Compasiune. Pasiune. Dragoste. Lacrimi. Zâmbete. Există explicaţii. Discuţii. În lumea ei se caută soluţii paşnice. Războaiele lor, sunt tacite. În linişte. Ele duc tot greul, zâmbind. Nu ca noi, încruntaţi. În lumea ei, este frumos, colorat, miroase frumos şi e curat. În lumea ei, este lumină.

Două lumi.

Noi, războinicii, inevitabil ajungem de multe ori şi în lumea lor. Ne odihnim pe câmpurile pline de flori şi de căldură. Liniştea aia, căldura pe care ţi-o oferă ea. Dragostea. Mâinile ei moi, care se plimbă pe spatele tău. Te odihneşti, trăieşti fericirea şi liniştea, cu ea goală în braţele tale, sub razele calde ale soarelui. Şi nu mai vrei să pleci niciodată de acolo. Dar războaiele sunt în sângele tău. Şi atunci, ea, regina, face singurul lucrul pe care tu, razboinicul, nu îl aşteptai. Lumea ei, intră în lumea ta. Două lumi, într-una. Iar acolo unde pun ele picioruşele lor fragile, se face lumina. Brusc, în lumea noastră se face lumină. Nuanţele de gri şi negru, se transformă în culori. Grotele se transformă în castele. Curate şi frumoase. Iar liniştea şi dragostea, căldura şi seninul ei, ajunge la tine. În teritoriul tău. Cucerit de tine. Plin de istorie a războaielor purtate. Ascunzi cadavrele. Mizeria. Construieşti şi inventezi. Pui matematica, mecanicul, în nuanţe. În culori. Pentru ea. Regina. Şi un nou război şi singurul pe care îl vei mai purta, este să asiguri castelul reginei. Şi nu vei avea linişte, până când nu vei şti că lumea ei, lumea voastră, este în siguranţă.

Pentru că asta facem noi, bărbaţii, născuţi războinici, luptători, barbari. Noi, războinicii, apărăm lumea lor, a reginelor. Lumea lor, care a devenit şi lumea noastră. Sau lumea noastră, care a devenit şi lumea lor. Şi ne aruncăm de-acum în alte războaie. Războaie pentru ele. Ele, femeile, născute cu singura armă care poate cuceri orice războinic. Dragostea. Singura armă, din lumea lor, care a cucerit lumea noastră.