Simt nevoia să-mi dau cu părerea, referitor la Eurovision-ul ăsta. Aşa cum am făcut-o şi anul trecut, şi acum doi ani, chiar şi acum trei ani. Nu ştiu de ce. Chiar nu ştiu. Cred că am o tendinţă de automutilare intelectuală. Sau ceva. Nu că aş avea cine ştie ce intelect. Dar cred că îmi place să-l mutilez şi pe-ăsta, ciobit aşa cum e el. Aşa, bun. Eurovision. Anul ăsta, am uitat să mă uit la aşa-zisul concurs. Nu ştiu cum, dar am uitat. Hâc. Să zicem. Acum, am văzut pe internet, o grămadă de discuţii referitoare la prestaţia concurentului ce a reprezentat România. Unele pro, altele contra, ca întotdeauna. Nimic deosebit până aici. No, hai să vă spun cum se vede Eurovision-ul din perspectiva mea.

1. Încă de la preselecţii, sau cum se numesc ălea, am avut o urmă de îngrijorare. „Bă, parcă văd că nu câştigăm Eurovision-ul anul ăsta. La dracu!” Şi o să vă spun şi de ce. Din curiozitate, am dat şi eu un search pe internet, să văd cine ne va reprezenta la concurs. Atunci, când se anunţa marele câştigător, pe România. Bun. Şi l-am găsit pe băiatul ăsta. Ouatu. Eu nu ştiu de unde a apărut artistul ăsta. Pe bune. Dar a apărut. Acum, cred că toate glumele legate de numele lui şi felul în care prestează, sunt deja spuse, nu mai are rost să amplific isteria în masă. Problema e că, atunci când am văzut cu ce piesă pleacă omul ăsta la drum, am fost la fel de impresionat, ca atunci când mă duc la cumpărături şi văd o mătură, la ofertă. Adică, de la zero spre zero infinit. Pe bune. Aia nu e piesă cu care să câştigi un concurs, de cântat. Un remake, care şi ăla e slăbuţ. O punere în scenă, la fel de slabă, ba mai mult, un artist mediocru, cu o interpretare la fel de mediocră. Bine, bine. Acum o să sară experţii şi o să-mi spună că de fapt este un mare artist. E contra-tenor bă, nu l-a lovit nimeni în ouţe. (terminaţi cu glumele) Ok. Am înţeles. E contra ceva. Dar piesa tot slabă. N-am avut nici cea mai mică speranţă, că prin nu ştiu ce minune, am putea câştiga anul ăsta, marele concurs de talente europene.

2. Pe internet, ăştia, fanii, spun că noi ceilalţi, suntem nişte hateri. Că nu susţinem România. Că a cântat bine. Şi toate cele. Ba mai mult, îi aud şi pe ăia, cărora nu prea le-a plăcut, dar vor să se afilieze la un grup: Du-te bă de-aici, că spectacolul, a fost super tare. Bine mă precini, dar ăsta nu e concurs de realizat spectacole pe scenă. E concurs de cântat. Nu?! Şi acum, pe ăia cu susţinerea. Mă oameni buni. Să îmi spuneţi mie să-l susţin pe Ouatu, pentru că e român şi trebuie să susţinem performanţa, e ca şi cum mi-aţi spune că, Tănase e cel mai bun fotbalist din România. (fără supărare steliştilor) Da nene, este un cântăcios, are reprezentaţii frumuşele, dar nu e performanţă. E mediocritate! În cel mai bun caz, este doar un alt artist, care încearcă să se lanseze pe o piaţă plină de mediocrii. Şi legat de asta, nu sunt în măsură să fiu nostradamic, dar prezic că, ceea mai mare realizare din cariera acestui artist, va fi concursul ăsta. Dă doamne-doamne să nu fie aşa. Cioc cioc plus plus. Bun. Susţine-l bă pe Ouatu, că e român! N-am cum să susţin aşa ceva. Nu am cum! Şi nu pentru că nu sunt român. Sunt cel mai român. Dar omul ăla, nu mă reprezintă cum trebuie! Punct.

Şi acum, simt nevoia să-mi revărs celălalte refulări legate de concursul ăsta. Pentru că, de fapt, aici am marea problemă. Nu la capitolul cine ne reprezintă, ce cântă, cum cântă şi de ce.

1. Eurovision România, e ctitorit de nişte urechi fosilizate. Cu înclinaţii către conservatorism. Nu le reneg carierele, sau calităţile de juraţi, compozitori de mare valoare şi alte cele. Dar, din nou, juriul nostru, este format din nişte urechi fosilizate. Mă mir foarte tare, cum de, acum un an de zile, au avut curajul să trimită la luptă, o formaţie ca Mandinga. Mă mir! Bun. Luând în considerare aceste aspecte, pot să spun cu mâna pe inimă că: noi nu o să avem niciodată la concursul ăsta, concurenţi cu piese, să spunem, care prind la public. Pe noi o să ne reprezinte mereu câte o melodie ruptă din corul armatei, sau cortegiul funerar al nu ştiu cărui proaspăt îngropat. Sau în cel mai bun caz, un remake. Înţelegeţi unde bat?! N-avem cum să mergem la concursul ăsta, decât cu piese discutabile. Şi cel mai important lucru, votate de un juriu cu calităţi de fair-play, foarte îndoielnice. N-am vrut să spun că sunt corupţi. Pentru că nu am dovezi.

2. Concursul ăsta, indiferent cât de interesant ar fi, este o făcătură. A fost, este şi va fi. România o să câştige Eurovision-ul, atunci când restul Europei o să aibă ceva de câştigat de pe urma noastră. Sau îşi vor dori ceva de pe la noi. Sau când în Europa va mai fi doar, o ţară. România. Drept urmare. Nu vă mai agitaţi atât, că îmbătrâniţi mai repede! Nu o să câştigăm concursul ăsta în veci. Ghiveci. Beci. Melci. Jocurile sunt făcute, politic şi financiar. Şi ca să înţelegeţi şi mai bine. Danemarca are de votat ceva anul ăsta. De făcut ceva. O chestie, pe care noi oile, nu o ştim. I se dă concursul, care vine cu: turişti, câştiguri financiare, imagine, etcetera. La schimb, Danemarca va vota, face, da, ce vrea Europa de la ea. Scurt pe doi. Nu e vreo teorie conspiraţionistă. E adevărul. A fost, este şi va fi.

3. Prin simplu fapt că, ne/vă agitaţi pentru concursul ăsta contra şmenuit, se întâmplă exact ce îşi doreşte Europa, să se întâmple, la noi. Fraierii să se agite, noi să câştigăm de pe urma lor. Lasă-i pe ăia să se certe la ei în ogradă, cu ouăle lor cu tot, noi le avem pe ale noastre. Cam atât de simplu e.

No. Mai am multe de spus, dar mi-e lene să scriu. Dacă aţi înţeles ceva până aici, va trebui să înţelegeţi, că toată mascarada asta, păstorită de teverişti şi alte grupuri fosilizate, de stat, nu o să nască niciodată vreun succes. Mai mult, să susţii aşa ceva şi să strigi în gura mare că eşti român, nu e chiar cea mai bună cale pe care ai putea să o apuci. Zic şi eu.

P.S. Pentru ciudoşi. N-am nimic cu băiatul ăsta, de ne-a reprezentat. Îl felicit pentru tot ce a încercat el să facă, cum a putut el, bine sau rău, ba mai mult, îi doresc un succes imens în carieră şi să auzim de numele lui, numai pe culmi înalte, ale contra-tenoratului. Ştiu, sunt un afon care habar n-are despre muzică, care nu susţine România şi care e pe lângă subiect total.

Şi cum ar spune o prietenă, dragii mei, cam atât cu Eurovision-ul anul ăsta. Ne-am cam louat-o. Şi o să ne-o mai luăm în continuare. Pentru că suntem naivi, creduli şi cu prea multe urechi bătrâne. N-am vrut să spun comuniste.

Viva Europa. Not.