Nu?! Nimic, nimic?! N-a căzut nici un asteroid? N-au venit extratereştrii?! Nu au coborât fiinţele superioare din a treia dimensiune ca să ne răpească din autobuz?! Nu s-a făcut noapte azi dimineaţă? Nu ne-a inundat oceanul?! Cutremure, ceva, chiar nimic?! Nici măcar o ţeavă de gaz spartă pe undeva?! Pfuais, dezamăgire totală. Eu ce fac acum cu toate pregătirile? Nu mă. Deci, nu se poate aşa ceva. Pe bune că sunt supărat. V-aţi bătut joc şi de evenimentul ăsta. Chiar aşa?! Las-o în colo de treabă. Eu o să sun la Protecţia Consumatorului. Păi nu se poate aşa ceva, e inacceptabil. Cine a organizat evenimentul ăsta? Să-mi spună cineva numărul de telefon al organizatorului. Că-l dau în gât la poliţie! Nesimţire. Pur şi simplu nesimţire.

Mă rog. Încă mai trag speranţa că se va ţine diseara la 21:12.
Haha. Gata, mă opresc aici, că deja toată lumea o arde dubios cu subiectul ăsta. Plus că, toate glumele au fost deja făcute, fumate, etcetera. Ia să vă povestesc ceva. Pe bune acum. Am să încerc să fiu serios. Dacă pot. Pregătiţi-vă de citit. Dacă nu ştiţi să citiţi, nu vă mai pregătiţi. Luaţi cana de cafea, aşezaţi-vă comfortabil în scaune şi luaţi de-aici.

O să vă povestesc de unde a început pentru mine, toată ameţeala asta cu Sfârşitul Lumii. Am spus că încerc să fiu serios, dar s-ar putea să nu. Bun. Ştiu că nu e frumos, sau politicos să povestesc cele ce le voi povesti, însă n-am ce face. Trebuie. Sunt nişte lecţii de învăţat şi mă bucur că pot fi eu ăla care le spune.

Acum doi ani, poate chiar trei, în lista mea de prieteni, de pe acest site pe care socializăm cu toţii, aveam o duduie, să spunem de aceeaşi vârstă cu mine. Domnişoara/doamna în discuţie, făcea parte din înalta clasă şi societate a României. Adicătelea, o doamnă bine, educată, cu standarde ridicate, bogată şi tăte cele. Am vrut să fiu prieten cu ea, pentru că, aşa cum bine se ştie, ca să avansezi intelectual, trebuie să te împrieteneşti cu oameni mai deştepţi ca tine. Prin asocierea cu oameni mai deştepţi decât tine, creierul tău încearcă să ţină pasul. Înţelegeţi? De aia sunt prieten cu voi, că sunteţi toţi foarte diştepţi. Hai că v-am periat destul. Bun, am acoperit asta.

Să revin la duduie, căreia n-o să-i dau numele din motive de politeţe şi bun simţ. Oricum, nu mai e în lista sus-numită. Mă rog. Doamna în discuţie, dădea pe online ca o doamnă cultă. Avea printre prieteni doar muzicieni, artişti în devenire, pe la pagina de like-uri numai autori şi autoare de cărţi, basme şi poezioare. Era pasionată de tot ce înseamnă artă, pictură, muzică, ba mai mult aprecia tot ce înseamnă fashion. Pe lângă toate ăstea, deschidea discuţii de mare anduranţă intelectuală. Adică, la ea pe pereţi, nu vedeai aberaţii aşa cum poţi clar observa, de exemplu, la mine pe perete. Bun. La început, aşa cum am mai spus, mi-a părut o doamnă foarte educată şi de la care aveam ceva de învăţat.

Însă pe drumul cunoaşterii, uneori, începi să cunoşti şi adevărul. Indiferent cât de bine este el ascuns. Drept urmare, pe parcursul pseudo-prieteniei noastre, mi-am dat seama că doamna respectivă, nu era decât o altă piţipoancă, cu mari valenţe în copiat de pe Wikipedia, DexOnline şi alte site-uri lămuritoare. Mai mult de atât, la un moment dat, din toată cultura ei, fără să-şi dea seama, a cam început să o stâlcească în limba ei de baştină. Adică, cea cartieristă. Fashion-ismul ei se transforma încet-încet în piţiponcism. Cultura ei nemărginită se transforma în copy-paste. Dar nu despre asta e povestea.

Într-o bună zi, nu ştiu de unde şi nu ştiu cum, doamna noastră, a început să-şi posteze pe Facebook, tot felul de articole care prevesteau sfârşitul lumii. Tot felul de idioţi care scriau câte un articol pe tema asta, avertizând populaţia cu referire la un iminent sfârşit, în 2012, ajungeau pe peretele ei. Mai mult, ca să vezi cât de mult contează felul în care percepi un om, începuse şi ea să scrie un soi de articole, cu şi despre acest eveniment. Sâc. Articole agramate şi cartieriste, dar asta nu ar fi contat. Sunt mulţi oameni extraordinari de talentaţi, care nu ştiu să se exprime prin scris. Nu judecăm pe nimeni pentru asta, nu? Mă rog. Din ziua în care ea a început să posteze tot felul de articole, filmuleţe de pe Youtube făcute de nişte nepriceputeni, şi alte nenorociri, părerea mea despre calităţiile dânsei, au început să cadă înspre îndoielnicism. Toată povestea asta, a ţinut vreo două-trei luni. Timp în care, n-am făcut nimic decât să observ. Că deh, nu-i frumos să te bagi aşa, ca ţăranul, în peretele omului. Cel mai mult, mă uimea faptul că, alte persoane din lista ei, cu care interacţionasem cumva pe peretele ei şi despre/pentru care aveam la fel de multe aprecieri, susţineau cam tot ce spunea ea. Încet-încet, în capul meu se năştea următoarea întrebare. Bă, aştia-s toţi idioţi?

(Da-i pe pagina urmatoare, pentru continuare)