M-am trezit pe o alee, printre blocuri, plină de meri și de cireși înfloriți. Scăpați acum de sub greutatea zăpezii, căutau soarele care își arunca razele peste tot. Liniște. Răcoare, dar plăcut. Soare. Copaci înfloriți. Triluri de tot felul de păsări.

”De mii de ani cântă privighetorile același cântec. Și cu toate astea în fiecare tril ce fluieră-n frunziș, e o notă nouă, o licărire proaspătă de viață și de frumuseți.” (A. Vlahuță)

Dintr-o parte venea el. Dintr-o parte eu. El, un domn trecut de primele 8 tinereți. Îmbrăcat cu pantaloni de stofă, negri. Geacă maro-deschis, parcă de primăvară. Bască trasă bine pe cap și ochelari. Ah. Și un baston, un baston cu cap de leu.

Dar ce mi-a atras mie atenția, un fular galben-viu, la gâtul lui. Atât de galben, încât l-am observat din partea cealaltă a străzii. Mai galben de atât nu cred că există. Galben-galben.

Mergea încet, pas cu pas, de parcă-i număra, pierdut printre gândurile lui. Gârbovit un pic, lăsat de spate. Eu la fel, agale. Poate cu o viteză-n plus. Negârbovit.

Ne-am întâlnit la mijloc. Aproape mijloc. Eu mă uitam în continuare la el, mai pe-ascuns, mai pe direct. El în continuare în pământ.

Când a ajuns în dreptul meu, a ridicat capul și cu o figură senină, mi-a transmis:

– Bună ziua!
– Bună ziua, i-am răspuns puțin surprins.
– Hristos a-nviat.
– Adevărat a-nviat!

A zâmbit, și-a așezat din nou privirea în pământ și și-a continuat drumul. Și eu, la fel.

Liniște. Răcoare, dar plăcut. Soare. Copaci înfloriți. Triluri de tot felul de păsări.

Ce vream să spun? Nimic. Doar că am întâlnit un om fain. Sau că am față de vecin.

Dacă aș fi avut timp… Dacă aș fi avut curaj… Cred că avea 100 de povești la el.

Acum sunt cu munca. Afară s-a înnorat. Și s-a făcut urât. Dar eu azi am văzut un om fain. Cu fular galben-viu. Și baston cu cap de leu.

#OameniȘiPovești

(Photo credit – Dobson Agency Photography)