Poveste de cartier (de 2018)

Ganduri date spre citire, in data de:

A plouat. Printre blocuri, în afară de mirosul ăla puternic de ploaie de vară, miroase a vinete coapte, ardei umpluți, porumb fiert, ciorbă de ceva și la un colț, a pește prăjit. Din ăla, în tigaie, tras prin pesmet sau mălai.

Un domn se plimbă printre blocuri, cu mâinile în buzunar și cu ochii ațintiți spre geamuri, țipând: peeeepeni, peeepeni avem!

La etajul trei, al unui bloc de zece, o doamnă trecută de 70 de ani, stă pe geam și se uită visătoare în zare. Timp în care, din spatele ei se aude cântând, la un volum destul de mare, Edith Piaf, ”Je ne regrette rien”.

Doi adolescenți se plimbă pe stradă, ținându-se de mână. Își povestesc despre viitor. Despre lucruri, despre locuri, despre planuri.

Pe un perete, a apărut de ieri, un nou tag. Scris cu un spray albastru. Un albastru puternic, țipător, agresiv. ”Emilia e o c**vă!”

Cine știe ce inimă trădată se ascunde în spatele declarației. Ce povești. Ce pricină. Sau ce dragoste tânără, rănită și răzbunătoare. Sau, mă rog, poate Emilia chiar era o c**vă.

A plouat. Și printre blocuri miroase frumos. Dacă știi unde să te uiți.

#PovesteDeCartier #MuiePSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *