De mult n-am mai scris un articol care să fie serios. Sau cel puţin, care să conteze pentru ceva. Ei bine, astăzi avem în meniu, un articol pe care vă rog să-l citiţi, să-l distribuiţi dacă vreţi, orice. Numai fiţi atenţi. Ştiţi că nu prea fac eu chestia asta, dar cumva mă simt obligat să ridic rata de avertizare. Codul galben. Deci, cu un gram de răbdare şi un pic de timp pierdut, vă rog să îl citiţi şi să-l luaţi la cunoştinţă. O să vă pară că sunt paranoic, sau conspiraţionist. Dar nu este aşa, vă asigur. Aş dori totuşi să ridic un pic starea de alertă. De atenţie.

Bun. Să încep. Astăzi, am vrut şi eu ca orice alt om normal, să-mi instalez pe unul dintre telefoanele mele deştepte (n-am vrut să scriu smartphone) aplicaţia de la Facebook care ne lasă să chat-uim. Adică, până nu de mult, chestia asta o puteai face fără o aplicaţie anume. Acum, titanul Facebook s-a hotărât că trebuie o aplicaţie separată pentru aşa ceva. Mă rog, de ceva vreme. Nici o problemă până aici. Voinţa mea n-a fost niciodată o problemă. Haha. Aşa. Am intrat de pe telefon, în magazinul de aplicaţii şi am găsit evident, aplicaţia de chat a Facebook-ului. Facebook Messenger. Când am dat să o instalez însă, mare surpriză. Facebook îmi cere nişte accese la telefonul meu, în favoarea instalării aplicaţiei respective. Adică, pe scurt. Ca să instalezi aplicaţia Facebook Messenger trebuie să fi de acord ca, aplicaţia să aibă acces la: identitatea ta, lista de contacte din telefonul tău, locaţia ta, SMS-urile tale, telefonul tău, aplicaţii, poze, tot ce înseamnă media, fişiere, camera ta foto, microfonul telefonului, informaţii despre WiFi-ul la care eşti conectat, ID-ul telefonului şi informaţiile despre apelurile care se întâmplă pe agregatul tău. Adică, pe şi mai scurt, la tot ce înseamnă telefonul tău! Şi probabil viaţa ta. Drept urmare, după ce instalezi o amărâtă de aplicaţie, nu vei mai fi singurul deţinător al datelor tale private, intime şi personale. Le vei împărţi de bunăvoie şi nesilit de nimeni, cu Facebook.

Şi dacă până aici ţi se pare aiuristic, hai că rup şi chestia asta în mai multe bucăţi, ca să-ţi dai seama de mai multe treburi. Vrei să-ţi instalezi aplicaţia Facebook Messenger, trebuie să fi de acord ca Messenger/Facebook să aibă acces la:

Identitatea ta: adică în orice moment, dacă cineva de la Facebook vrea să afle cine eşti, poate cere detalii despre tine, la absolut oricine. Pentru că tu ţi-ai dat acceptul pentru asta. Cine eşti, cum te cheamă, de ce te-ascunzi în spatele unui nick-name şi în general totul despre identitatea ta!

Persoane de contact: În orice moment dat, Facebook poate să facă o razie în telefonul tău şi să ia lista cu toate persoanele care se află în lista ta de contacte. Că tu le-ai dat voie.

Locaţia ta: Te-ai dus la baie cu telefonul după tine? Ai internetul pornit? Facebook ştie unde eşti. Pe scurt, tot timpul Facebook va şti unde eşti, pentru că tu i-ai lăsat să ştie. Dar hai să zicem că nu eşti un de-ăla, care stă toată ziua cu telefonul pe internet. Îl mai şi opreşti. Nu contează! Facebook are dreptul să ceară de la furnizorii de telefonie mobilă, o harta cu locaţiile telefonului. Pe unde merge, cand şi de ce. Pentru că tu ţi-ai dat acceptul pentru aşa ceva

SMS-urile tale: Mai are rost să explodez informaţia asta? Facebook va avea acces oricând la SMS-urile tale! Ba mai mult, vei fi obligat să le predai dacă le cere! Şi nu numai ţie. Poate să le ceară de la compania de telefonie. Şi ei trebuie să le cedeze. Pentru că tu le-ai dat acceptul!

Telefon: Asta e atât de ambiguă, încât şi dacă ai capul pe umeri, o poţi interpreta cum vrei. Şi tu, dar şi Facebook. Care nu numai că o poate interpreta cum vrea, dar o şi poate manipula cum vrea. Adică trebuie să le dai acces la telefonul tău. Tot telefonul? Da. Poate doar apelurile bă! Da. Deci tot ce înseamnă telefon?! Da.

Fotografii/Media/Fişiere: În momentul în care instalezi aplicaţia Facebook Messenger, toate fotografiile, filmuleţele, fişierele de pe telefonul tău devin bun comun. Adică sunt ale tale, dar dacă Facebook vrea, poate să ţi le ia. La vizualizat, la manipulat, la folosit. Că doar ţi-ai dat acceptul. Nici nu vreau să mă gândesc la fetele ăstea nevinovate, care-şi mai fac câte o poză prin baie, cu picioarele ieşite din spumă. Că n-or fi maeştrii fotografi. Până la poza aia, se mai întâmplă şi nişte poze care nu trebuie să ajungă nicăieri. Dar staţi liniştiţi! Nu ajung nicăieri. Decât la Facebook. Pentru că noi le dăm acceptul.

Camera ta foto: Ai să te întrebi acum, ce rost are ca Facebook să aibă acces la camera ta foto. Că doar nu stă deschisă, dă-o-n păcate. Greşit! Camera ta e deschisă tot timpul. Pentru că aparatul, adică telefonul, stă deschis! Drept urmare, oricând, în orice moment al zilei, intim sau nu, Facebook poate acţiona prin camera ta. Adicătelea, să te filmeze un pic cum te scobeşti în nas, să îţi facă o poză pe toaletă, sau în orice alt moment al vieţii tale. Mai mult, tot ce iese din camera aia, este deja împărţit cu Facebook. Că tu ai dat acceptul.

Microfon: Vă era frică că puteţi fi ascultaţi de nu ştiu ce instituţie? Staţi liniştiţi. Că vă ascultă Facebook-ul. Nu pentru că vrea el. Pentru că voi vreţi să fiţi ascultaţi. Că doar aţi dat acces la microfonul vostru şi către Facebook. Deci, de-acum, linişte în galerie. Să nu mai spuneţi cuvintele, bombă, terorism, droguri. Ok?!

Informatii privind conexiunea WiFi: Te-ai conectat pe un wireless? Nici o grijă! Dacă eşti conectat, Facebook ştie unde eşti, înainte să şti tu unde eşti. Iar după aia, poate afla şi informaţii despre reţeaua ta. Personală sau publică. Pentru că tu i-ai invitat să o facă.

ID-ul telefonului şi informaţiile despre apelurile tale: Mai trebuie să explic? ID-ul telefonului e ca o parolă. Trebuie să rămână între tine şi producător. Dar nu! Tu îl dai la Facebook. Iar informaţiile despre apelurile tale, la fel de ambiguu ca şi „Telefon”. Poate fi durata apelurilor, sau vorbele folosite cu preponderenţă. Sau multe altele. Deci să le dăm acces şi la asta.

Cam atât. Mult mai important însă, chestia asta nu se întâmplă numai la Facebook Messenger. Se întâmplă la multe din aplicaţiile pe care le instalăm pe telefon. Google+, Twitter, Facebook, Google Talk, et cetera. Într-o anumită măsură, fiecare aplicaţie îţi cere acces la ceva din telefonul tău.

Ne-am bucurat şi am fost voioşi nevoie mare, că avem aplicaţii pe telefon, pentru aplicaţiile noastre preferate de pe calculator. Dar cu ce cost?! E ca şi cum ţi-ai vinde sufletul necuratului. Scurt. Ia un căcat şi dă-mi totul despre tine. Tot, care poate fi folosit mai ales, împotriva ta. Predăm de bună voie, identitatea noastră, intimitatea noastră şi cel mai important siguranţa noastră.

Pentru că acum, să fim sinceri. Oricine are un secret. Până şi maica Tereza cred că avea un secret. A mâncăt prăjiturelele pentru predica de sâmbătă. Ceva. Toată lumea are nişte secrete! Pe care, în timpurile moderne şi puternic tehnologizate pe care le trăim, de multe ori le păstrăm (zgomot de tobe) în telefon!

Acum, articolul ăsta e pentru persoanele mai tinere. Pentru că, nu mulţi oameni trecuţi de o anumită vârstă, se mai pot obişnui sau folosi telefoanele inteligente. În speţă cele cu ecran tactil. Dar, tocmai persoanele tinere sunt vizate. Pentru că, să fim sinceri cu noi. Nu ne interesează ce fac bătrânii. Ne interesează ce fac tinerii şi cum putem să-i manipulăm.

Pentru că da! Toate lucrurile ăstea se întâmplă, pentru că există deja o piaţă pentru aceste informaţii. Cerere şi ofertă. Cineva a cerut, iar cei care puteau să facă asta, au oferit. Şi le-au împachetat aşa de bine, încât ei nu le fură, nu le împrumută, nu fac nimic ilegal. Voi le daţi pe toate benevol! (noi) Că dacă nu exista cererea, logic, nu vă cerea nimeni aceste informaţii. Pentru că nu aveau ce să facă cu ele! Decât să umple nişte servere, cu date, fără nici o valoare.

Bun. Acum, recunosc, sunt cel mai mare ipocrit. Şi faptul că recunosc, este un pas către vindecare. Nu, că nu vreau să mă vindec, doar spun. Sunt ipocrit, pentru că afacerea mea se bazează pe tehnologie. În lumea în care activez eu, am nevoie de tehnologie modernă, de ultimă generaţie. De acces la internet, la aplicaţii, la soluţii rapide. De telefon, de tabletă, de laptop şi deabia după aia de calculator/desktop. Şi de multe ori fac exact aceaşi greşeală ca şi un utilizator normal. Deşi nu sunt, pentru că ar trebui să fiu doxă în acest domeniu. Instalez şi fără să vreau, dau acces la informaţii confidenţiale.

Aşa. Acum la sfârşit de articol, te întrebi şi tu probabil, cum putem să ne păzim de astfel de incidente. Răspunsul deşi pare simplu, nu este. În mare parte, trebuie să fim foarte atenţi atunci când instalăm aplicaţii. Ce fel de acces cer aceste aplicaţii şi cel mai important la ce anume cer acces. Din telefonul nostru. Există întotdeauna soluţii alternative. De exemplu, Facebook-ul puteţi să-l accesaţi şi din browserul telefonului. Funcţionează exact ca browserul de pe calculatorul personal. Exact la fel! Identic! Poţi folosi mesajele de acolo, poţi chat-ui de acolo, poţi posta de acolo. Fiind totuşi pus un pic sub umbrela securităţii, pe care o asigură browserul şi telefonul. Care la fel, poate fi setat să nu dea nici un fel de informaţii confidenţiale spre dezvoltatori. Sau spre site-urile pe care le accesezi.

Deci, soluţii există. Foarte la îndemână. Important este să fim conştienţi de lucrurile la care ne supunem şi să evităm să dăm totul pentru o amărâtă de aplicaţie!

Gata. Cam atât pentru astăzi. Ca mi s-au lungit degetele pe tastatură.

Atenţie maximă vă rog, atunci când folosiţi aplicaţiile mobile. Ce fel de accept-uri daţi. Ce fel de accese acordaţi. Cui şi de ce. Şi cel mai important, conştientizaţi că, viaţa voastră privată, TREBUIE să rămână privată! Indiferent de aplicaţia pe care vi-o doriţi. Intimitatea voastră nu trebuie predată de bună voie, nimănui. Pentru că e doar a voastră!

Ne mai auzim zilele ăstea, că mai am ceva de zis, referitor la titlul articolului. Un fel de episodul doi. Să fiţi iubiţi!