Welcome to R.B.R

Ganduri date spre citire, in data de:

Pesta porcină africană e de fapt un semn că ne transformăm din ce în ce mai repede într-o republică bananieră. Că, deh, pe noi ne interesează ce face un condamnat penal la o nuntă sau alți condamnați penali fugiți prin țări calde, în loc să ne intereseze cum să-i scoatem din circuit, sau să-i băgăm acolo unde le e locul.

De fapt, în Republica Bananieră România, nu ne interesează deloc de ce iau bătaie de la jandarmi niște cetățeni ai țării. De ce sunt gazați, bătuți, hăituiți, fugăriți pe străzi. Indiferent de convingerile lor politice. Nu ne interesează cine e de vină. Sau de ce nu sunt drumuri, de ce nu sunt spitale, de ce școala naște idioți sau sistemul e condus de incompetenți. Mă rog. În Republica Bananieră România, cine nu e cu noi, să i se dea la gioale, să fie gazați, să fie bătuți și dacă se poate aruncați într-o groapă unde să moară. Doamne-ajută și amin.

Pentru că, nu-i așa, în Republica Bananieră România, suntem toți niște credincioși. Indiferent de religie. Să se mai pună câteva milioane la catedrală, vă rog. Fără cifră.

Pesta porcină. În statul european cu cele mai puține legături cu Africa, dar care este totuși al doilea producător ca mărime (pentru acest produs și derivatele lui) din Europa. Statul care nu prea importă acest produs. Îl consumă, în cantități mari, dar nu-l prea importă. Mă rog, nu-l importa. Acum probabil o să-l importe. Nu că-s eu conspiraționist, dar… Pesta porcină africană.

Mă rog. Am divagat. Deci Lenuța are un pictorial într-o revistă. Și Liviu a fost la o nuntă cu amanta. După ce a bătut 4 asasini, cu o mână la spate și legat la un ochi. Așa, și?

Welcome to Republica Bananieră România. We have memorie scurtă, pestă porcină, jandarmi care will beat you, birou pentru aliens, gorgeous women, great food, cheap beer and all kinds of fun.

Ah. Și Jeremy Clarkson a zis că avem cel mai bun drum din lume. Pe timp de vară. Că iarna e la fel de bun ca orice alt drum dintr-o republică bananieră.

Un raspuns la “Welcome to R.B.R”

  1. krik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *