M-am trezit foarte devreme azi. Şi m-am culcat foarte târziu. Dar asta nu e important, vă povestesc mai târziu. Aşa. Fiindcă m-am trezit devreme şi nu aveam ce face, m-am pus să mă uit la un film. Bine, bine, nu era chiar de grozăvenie, aşa cum sugerează titlul articolului. Dar, să spunem, că era de suspans. Băi şi uitându-mă eu aşa, prins de acţiunea şi intriga filmului, am simţit dintr-odată cum ceva, începe să-mi tropăie în cap. Mă nene, dar aşa de tare, că nu mai puteam să ignor. Bine, nu ştiu la ce filme vă gândiţi voi acum, dar eu vorbeam de neuron. Haha! Deci, brusc şi dintr-odată, neuronul meu sălbatic şi rebel, vorba unui prieten, a început să-mi tropăie prin cap, cu tot felul de întrebări. Acum, nu o să împărtăşesc cu voi decât una. Dar am putea să spunem că, este cea mai importantă. Aşadar.

Sunt aproape sigur că toţi, cei dintre voi care citesc aberaţiunea aceasta, aţi văzut cel puţin un film de groază, sau suspans, la viaţa voastră. Şi acum, vă fac următorul scenariu. Victima, hai să spunem că este o femeie, ca să fie mai incitant, fuge de agresor. Bun?! Lămurit până aici? În spatele ei, vine hăcuitorul. Cu topoare, bâte, armament, toată artileria. Să facă treaba lui de agresor, pentru care a fost angajat în film. Bun. Victima, fuge de mănâncă pământul. Băi nene, dar ştii cum fuge? Aşa de tare, de până şi Usain Bolt ar muri de invidie! Şi fuge. Şi tot fuge. În spatele ei, meseriaşul. Vine agale, uns cu toate alifiile.
– Lucy! Luuucy! Luuuucyyyy! Where are yoooou Lucyyy!
Cu topoare, cuţitătoare, arme, bâte, toate agăţate de el.

Băi şi la un moment dat, grozăvosul ăsta, o prinde pe victima noastră şi o face mâncare de câini! Ţac-pac, prinsă, rezolvată! Ştiu, sinistru. Dar v-am spus că e film de groază. Şi atunci se naşte cea mai importantă întrebare.

Băi nene. Cum mama lui proces verbal, a ajuns-o ăla, pe fata aia din urmă?!?! Pot să jur, că în toate filmele, este acelaşi tipar. Aia fuge de îşi dă plămânii pe afară, ăla merge agale. O prinde, o îmbuteliează direct. Cum?! Cum ajunge ăla aşa repede lângă victimă?! Se teleportează?! Ăştia răi au o viteză în plus faţă de noi ăştia, să spunem, normali. Nu înţeleg. În toate filmele de profil, acelaşi lucru. Nu înţeleg.

Pe bune acum. Vreau şi eu viteza aia. Să văd o fată pe partea cealaltă a străzii şi dintr-odata să fiu lângă ea. Bună, sunt eu, alesul inimii tale. (faţă de Johnny Bravo) Haha. Nu, serios. Eu cred că mă fac rău. Sau ceva. De fiecare dată când o să mai trebuiască să ajung urgent undeva, o să mă transform în killer. Sau bad guy, ceva. Păi nu mai ţine şmecheria. Ăştia au un secret, faţă de noi. Păi nu vă e ruşine măi, personajelor negative? Aţi descoperit secretul vitezei lumină şi nu-l împărtăşiţi cu noi?! Măgarilor care sunteţi!

Bine, bine. Acum o să se trezească şcepticii. Nu bă, că ăla, ucigăciosul, ştia o scurtătură. Cunoaşte zona mai bine decât ea. Ceva. Nu mă nene. Drumul era drept. Fata fugea înainte, ăla după ea. Lucy, Lucy, fuga, fuga, uite killerul, nu e killerul, gata a prins-o, treabă rezolvată. Atât de simplu.

Nu ştiu ce să zic. Eu am fost mare fan al filmelor de acţiune, suspans şi grozăvenie. Dar de ceva timp, încep să am din ce în ce mai multe nelămuriri legate de treburile ăstea. Aşa că, cred că o să mă las de genul ăsta de filme. Poate mă apuc comedii, sau filme siropoase, ceva. Mai e Tânăr şi Neliniştit la teve?

Haha. Dileme de sâmbătă dimineaţa. Neaţa dragilor şi dragelor. Dar mai ales dragelor.