Cum transformi o mulţime de cetăţeni, în oi?! Simplu. Pe sistemul deja inventat de un coreean (să-i spunem PSY), vi cu o melodie uşurică, pe care poate să o interpreteze sau să o murmure orice individ cu neuronii relaxaţi, melodie la care ataşezi şi un videoclip care să genereze o falsă stare de bine. Aşa. Până acum suntem înţeleşi. Ăsta fiind primul pas. Ai scos melodia, ai scos videoclipul şi te duci spre pasul doi. La pasul doi, este şi mai simplu. Iei o agenţie de advertising, care vrea să îşi facă un renume pe urma unui bum social online şi le dictezi. Băi, eu vreau ca melodia mea, să fie cea mai tare născocire de pe world wide web-ul ăsta. După luni întregi de scremere a creierelor, agenţia de advertising îţi oferă soluţia. Băi, stai aşa, ia să facem noi un concurs între oraşe. A mers cu gangamel, merge şi cu asta. Garantat. Bine, eu am tendinţa să exagerez şi să supra-evaluez, deci probabil scremerea celor de la agenţie, a durat vreo 10 minute. Timp în care şeful lor a fost la toaletă să-şi rezolve necesităţile.

Bun. Şi uite aşa ne trezim cu un internet plin de, aceeaşi melodie, doar că în diferite oraşe. Happy în Bucureşti, Happy în Timişoara, Happy în Cluj, Happy în Braşov. Şi alte oraşe nu aşa de importante, din întreaga lume. Cum ar fi New York, Singapore, Hong Kong, King Kong, etcetera. Culmea e că unele dintre ele, au câte două-trei happy-uri. Eh, ce să-i faci, e concurenţa mare când e vorba de fericire.

O să spuneţi acum, că sunt hater. Băi, să ştiţi că nu sunt. Şi mie mi-a plăcut la început melodia asta. Şi oarecum, încă îmi mai place. Mă face să mă simt, aşa, un pic happy. Depinde de ce anume beau. Doar că nu mă mai simt deloc happy, când în fiecare zi mai apare încă un „Happy în NuŞtiuCeOraş”. Şi ştiţi cum e cu curiozitatea, dai un click, să vezi ce e nou pe piaţă. Surpriză însă. Behehe! Acelaşi tip de oi, în alte haine şi în alt oraş. Şi aici devin hater.

Băi nene, în afară de faptul că orice melodie care e repetată la nesfârşit, devine la un moment dat irevocabil şi absolut, insuportabilă, indiferent de cât de happy ar fi, toate clipurile ăstea sunt de un kitch ieşit din orice tipar. Adicătelea, în orice Happy din ăsta, se povesteşte acelaşi tablou. Iei 4-5 tinerei, care se îmbracă colorat, trendy, fancy şi cool, îi pui să dea dubios din mâini şi să aplaude în timp ce înaintează către camera de filmat, mai adaugi absolut obligatoriu două duduiţe faine, preferabil ceva fotomodele sexoase, iar la urmă mai adaugi un strop de o chestie specială. Pui nişte dansatori, un bucătar, nişte street danceri, un DJ obscur de renume local, ceva şi gata. Eşti Happy pe online. Ah, să nu uit. Dacă reuşeşti cumva să adaugi şi ceva excentric, eşti clar pe val.

Băi dar nu s-a gândit unul să facă un Happy, la azilul de bătrâni? Sau în parcul de şahişti? Ştiţi despre ce vorbesc. Acolo unde se adună populaţia trecută de 60 de anişori. Ba mai mult, ridic miza. De ce nu faceţi un Happy, la coada de la ghişeul primăriei. Sau acolo unde îţi plăteşti impozitele. Aia ar fi cu adevărat o chestie ieşită din comun! Români care îşi dau toţi banii pe taxe şi impozite, dansând Happy.

Mă rog. Curios este că, toate happy-urile ăstea de tot apar pe internet, cumva sunt realizate de tot felul de agenţii de advertising, sau adiacente. Adică, nu s-a gândit nici un berbec care se plictisea pe acasă, să facă el cu prietenii lui, un Happy. Toţi ăştia însă, creatorii de imagine cum ar veni, s-au gândit. Ia să punem noi bă de un happy. Că e cerere pe piaţă. Şi uite aşa, oiţele dau bucuros din mâini, pe o pseudo fericire aproape dictată, cu o imagine auto-impusă şi o poveste repetitivă.

Cam atât. Ce să mai zic. Behehe. Vă doresc să fiţi happy. Şi după ce terminaţi cu dansatul, puneţi mâna pe muncă. Să fiţi sanitari!

Şi ca să vă dovedesc că n-am nimic cu voi, ăştia care sunteţi happy, o să pun şi eu videoclipul. Ăla original. Că nu vreau să fiu părtinitor. Ştiu şi versurile. Clap along if you feel behehehe, ceva, behehe. Because I’m happy, behehe, hehehe, mmm.