M-am trezit devreme astăzi. Pe la ora 6, eram deja în picioare. M-am învârtit un pic prin casă, ca să-mi pun în circulație sângele și în 10 minute eram ca și nou. Îmi place la nebunie, felul în care se aud ghearele mele pe lemnul ăsta, pe care l-au pus oamenii pe jos. Îmi plăceau mult și covoarele, pentru că puteam să mă tăvălesc pe ele. Dar îmi place și lemnul. Pe la 6 și jumate, am simțit că mă roade un pic stomacul, așa că m-am repezit în bucătărie, ca să iau repejor o gustare și să-mi beau apa de dimineață. Gata, hai că a început o nouă zi. Mă duc să-mi trezesc omul.

Nu știu, câte știți voi despre oameni, dragi prieteni, dar am să vă mai povestesc eu câte unele. Ca să le știți, înainte să vă luați om. Așadar. Oamenii sunt niște animale mari. Foarte mari. Acum, depinde și de talia voastră. Dar cu siguranță sunt de 2-3 ori, mai mari decât voi, chiar dacă sunteți înalți. Dar pe cât sunt de mari, pe atât sunt de leneși și înceți. Nu-mi amintesc, în toată viața mea, să mai fi văzut alte animale așa mari și atât de încete. Și am o vârstă, sunt trăit în orașul ăsta, care este foarte mare, deci știu despre ce vorbesc. Bun. M-am dus să-mi trezesc omul, pentru că era deja ora 7 și trebuia să ies afară, ca să-mi fac plimbarea de dimineață, dar și pentru anumite necesități. Oamenii nu fac asta, de exemplu. Ei se ascund în niște camere micuțe, unde se eliberează de necesități. N-am înțeles niciodată asta. De ce să-ți faci treburile, pe ascuns?!

Am intrat în camera în care doarme el și m-am aruncat peste el. Oamenii nu sunt foarte matinali. Și trebuie să fi atent când îi trezești, că-s foarte supărăcioși. Dacă îl muști, așa în glumă, se supără repede. Dacă sari prea tare pe el, se supără iar. Dacă îi spui două-trei cuvinte, cu voce tare, iar se supără. Așa că, îți trebuie anumite cunoștințe, atunci când îi trezești. Eu, am dezvoltat o tehnică proprie. Mă arunc peste culcușul lui, dar nu foarte tare, după care mă apropiu de fața lui și îl pup. Păi, dragostea nu o poate refuza nimeni. Se supără el, așa, un pic. Mormăie. Dă din labele lui mari. Se ascunde în culcuș. Dar reușesc să-l trezesc. Destul de repede chiar.

După ce l-am trezit, am așteptat un pic, timp în care i-am tot spus să se grăbească. Dar oamenii au niște tabuuri, ciudate cel puțin. După ce se trezesc, se duc în camera aia micuță și își dau cu apă pe față. Ce idioți. Bă, apa e de băut! Nu de aruncat pe față. Dacă vreți să simțiți apă pe față, așteptați să vină ploaia! Mă rog. Pe lângă asta, își bagă tot felul de chestii ciudate în bot. Nu înțeleg ce fac ei acolo. Își bagă niște bețe printre colți. Scot o spumă albă, pe care o scuipă după aia. Ceva ciudat.

După ce a terminat cu aceste obiceiuri, omul meu s-a îmbrăcat și s-a înfipt în bucătărie. Aici, dragi prieteni, ne asemănăm un pic. Și el, ca și noi, bea o gură sau două, de apă, dimineața. Atât doar că, apa pe care o beau ei, are o culoare închisă. Și un miros ciudat. A prăjeală. Plus că, e caldă. Bleah.

Am așteptat să își bea din apă, timp în care i-am tot zis să mărească viteza. (V-am spus doar că sunt leneși.) Ba mai mult, i-am tot arătat zgarda, ca să înțeleagă că trebuie să ieșim la plimbare. Ah, să nu uit. Dacă vă luați om, fiți atenți dacă are zgardă. Nu poți să ai om, fără zgardă. Că îl pierzi. Cum ei sunt foarte amețiți, cât te duci tu să miroși două colțuri și să îți întinzi picioarele printr-o grădină, au și dispărut. Și alt lucru ciudat. Pe cât sunt de mari, pe atât de repede îi pierzi. Amețiți.

Așa. I-am pus zgarda în mână, omului meu și am ieșit afară. În sfârșit. Ce bine miroase afară dimineața. Toate gardurile ăstea, proaspete așa, toți stâlpii. M-am simțit obligat să las niște semne de trecere. Știți voi, pentru viitoare întâlniri, sau dacă mă caută cineva. Am ajuns și în grădina aia mare, unde m-am eliberat de anumite greutăți de la stomac. Băi, ce faină e grădina asta. E un deliciu. Iarbă deabia crescută, peste tot. Floriile ălea galbene. Să nu mai spun, ce gust fantastic are iarba asta proaspătă! După cum știm, iarba de primăvară e cea mai bună. Drept urmare nici nu mi-am putut refuza un asemenea capriciu și am servit o porție, așa la rapid. Nu toată. Doar vârfurile, că deh, sunt un domn. Dar… delicioasă!

După ce am terminat de alergat prin grădină, mi-am luat omul și am zis să mai dau o tură de cartier. Pentru cei dintre voi, care nu știu cum se plimbă un om, câteva mici sfaturi. Dacă vreți să-l plimbați, faceți-o dimineața și seara. Nu între. E mult mai bine în orele ăstea ale zilei, din diferite motive. E mai liniște, nu sunt atâția oameni vagabonzi pe stradă, nici cutiile ălea pătrate cu care se plimbă ei. Ce să mai, e liniște. Dimineața și seara, sunt perioadele perfecte pentru plimbat oameni.

Bine, dacă ar fi fost după mine, pentru necesități nu aș fi ieșit afară. Că e destul loc în cușca omului. Dar și aici, au niște obiceiuri ciudate, oamenii ăștia. Deși au cuștile foarte mari și foarte încăpătoare, țin foarte mult la locurile în care domiciliază. Și se supără (iar) dacă îți faci treburile pe-acolo. V-am spus doar, ei și le fac pe ascuns, în camera aia micuță. Ah, să nu uit. Spre deosebire de noi, oamenii au cuștile, cumva supra-etajate. Da, nu râdeți. Stau foarte mulți, în niște cuști, puse una peste alta. Iar în fiecare cușcă, găsești tot felul de chestii. Asta fiind una dintre ciudățenii. Își umplu cuștile cu tot felul de chestii. Ba o cutie în care își țin mâncarea și tot felul de ape colorate. Ba o cutie în care își țin blănurile. Ba o cutie din care ies tot felul de culori. Sau una din care ies tot felul de sunete. Și peste tot, sunt aruncate alandala, jucăriile lor. Sunt foarte dezordonați și în privința asta. Nu înțeleg, de ce nu pot să-și pună toată jucăriile într-un colț. Așa cum e normal. V-am spus, nu râdeți. O să vedeți și voi, când o să vă luați omul vostru.

Așa. Ne-am mai plimbat puțin prin cartier. Timp în care mi-am dat seama, după anumite garduri și câțiva pereți, că mai am câțiva vecini prin zonă. Niște domni și niște doamne. Nu le-am întâlnit încă, dar timpul nu e pierdut. M-am întâlnit în schimb cu o domnișoară caniche. În timp ce-mi plimbam omul. Și ea, ca și mine, își plimba omul. Pesemne, că și ea știa de tactica asta, matinală. Ne-am salutat politicos și am stat preț de vreun minut, de vorbă. Cât ne-am mirosit noi, mi-am dat seama că omul meu devine impacientat. Că tot trăgea de zgardă. Și a trebuit să plec. Oricum, nu m-am înțeles cu domnișoara, nu știu de ce. I-am făcut un compliment despre codița ei și a început să mârâie la mine. Eh, figurantă.

Altă ciudățenie, la oameni. Cum te văd că începi să vorbești cu unul de-al tău, cum brusc și dintr-o dată, se grăbesc. N-ai văzut așa ceva, băi nene. Dar știi cum se grăbesc?! Așa de tare, că aproape îți smulg zgarda de pe umeri.

Gata. Ce să mai. Ne-am plimbat încă vreo jumătate de oră prin cartier. Am mirosit dacă m-a căutat cineva. Am aflat că doamna, de la două străzi mai jos, e gravidă iar. Și că a apărut un nou coleg în zonă. O dimineață perfectă. Ne-am îndreptat către casă și azi mi-am propus să lenevesc un pic. Omul e acasă toată ziua, deci o să pot să mă mai și joc cu el, dacă am chef. Ah, să nu uit. Unii oameni sunt foarte de treabă. În cursul săptămânii, pleacă și te lasă stăpân pe cușca lor. Bine, nu pleacă toată săptămâna. Doar așa, câteva ore în fiecare zi. Destul cât să-ți vezi de ale tale, fără să le porți lor grija.

Cam atât dragi prieteni. Dimineața e pe terminate. Imediat trebuie să mă duc, să mănânc ceva. Și deabia aștept să vină seara, ca să ies prin cartier, să aflu ce s-a mai întâmplat.

Pentru cei dintre voi care n-aveți om, încă. Câteva indicii. Oamenii, majoritatea, stau în niște cuști mari și supra-etajate. Sunt lenți. Merg în două labe. Cea ce mi se pare foarte obositor. Nu le place să fie mușcați, nici măcar în glumă. Se plimbă în niște cutii, mecanizate, din câte îmi dau seama, cu foarte mare viteză. Mânâncă de pe niște cuburi, nu de pe jos, cum ar fi normal. Tot acolo își țin și farfuriile. Mai mult, nu stau în fund, ci se așează pe alte cuburi. Nu au blană, decât pe vârful capului. Haha, știu, foarte caraghios. În schimb au un fel de blănuri de schimb, care le ascunde pielea. Zeci. Ca să știți care sunt ale omului vostru, când le scoate din cutia în care le păstrează, aruncați un pic de miros pe ele, sau un pic de păr. În felul ăsta, nu vă veți confunda niciodată omul, cu un altul. Oamenii nu dorm pe jos, cum ar fi normal. Au un fel de culcuș ridicat, cu tot felul de chestii moi pe el. Asta mi-a plăcut și mie. În schimb au întotdeauna de mâncare. Apă. Mai mult, te și spală dacă vrei. Și multe altele. O să le descoperiți voi pe parcurs.

Ah și pe final. Să nu vă fie frică. Oamenii sunt blânzi. Nu mușcă, nu mârâie foarte mult. Doar că trebuie să-i instruiți bine și să le respectați ciudățeniile. Per total, omul e cel mai bun prieten al câinelui. Și deh, după cum se știe, e bine să ai un om la casa câinelui. Gata. O zi minunată vă doresc!