Partea a doua. Şi bineînţeles: N-ai timp, sau nu ştii să citeşti, nu te apuca de lecturat. Asta e una, pentru credulii şi naivii, ca să nu spun altfel, care înca mai speră să ne cadă o cometă în cap, să erupă douăjdemii de vulcane, să vină 473 de cutremure, să păşească nenea Doamne-Doamne pe pământ şi să ne bată cu toiagul, să ne înecăm în ape sărate, să dispărem din avioane, să ne cadă economia în cap, şi alte chestii din astea legate de sfârşitul lumii. Adică pentru voi, ăia care o tot trageţi cu sfârşitul vostru de lume. Al treilea, al patrulea, sau al câtelea o mai fi. Asta am citit-o astăzi, şi mi-a plăcut tare mult. Mi s-a parut legitimă. Vorba americanului. Drept urmare, o dezbat, pentru toata populaţia cititoare de aberaţii à la Sergiu. Aşadar, dacă vreţi un argument solid şi logic, luaţi de aici.

În anul 45 D.C. sau prin preajma lui, un nene Cezar s-a gândit că lunile ăstea sunt prea lungi, pentru toate anotimpurile de pe planetă. Adică au prea multe zile. Calculând el aşa, singurel în iatacul lui cezarian, cu vedere la Marea Mediterană, a descoperit că, dacă nu scoatem câteva zile din calendar, o să ajungem cândva, să fie luna iulie în mijlocul iernii. Sau invers, mijlocul iernii în luna iulie. Ceva. Ok, am inţeles până aici. Deştept de felul lui, nenea Cesar, a stat şi a analizat toate chestiile ăstea la rece. Şi-a tras 3 cadâne, două pahare de vin, trei kilograme de struguri, două măsline, şi-a aşezat cununa şi laurii din frunze de măslin pe cap, şi a început să pună la cale, un plan de combatere a acestui eveniment. Drept urmare, a descoperit că, dacă inventam nişte ani bisecţi şi mai scoatem câteva zile, reuşim în viitor să avem toate anotimpurile, atunci când trebuie. Aşadar, a inmulţit el, a impărţit, a adunat şi a scăzut, şi a poruncit aşa. Luna februarie, să nu aibă 29 de zile, decât o dată la patru ani. Restul anilor, această luna să aibă doar 28 de zile. Poate vă întrebaţi de ce a scos din februarie, şi nu din septembrie, să zicem. Februarie = Februaris, onis = purificare, curaţire. Logic, nu? Haha!

Ok. Şi uite-aşa, am ajuns noi, să împărţim anotimpurile aşa cum trebuie, să le avem atunci când trebuie, şi să mai taiem din zilele din calendar. („Mai taie din ele, dă-le dreacu”… Vorba lui Bendeac). Acum, am să revin la panicaţii de sfârşitul lumii. Păi, măi oameni buni. Dacă facem un calcul aproximativ, nu zic corect, astăzi ar fi, 29 Iulie 2013. Sau, cam pe-acolo. Adică, doar cam atâtea zile s-au scos din calendar de-a lungul anilor. Vreo 500 şi ceva. Drept urmare, am trecut de mult de sfârşitul lumii, ăla anunţat de maiaşi. Care apropo, oricât de nostradamuşi ar fi fost ei, nu deţineau în calendar ani bisecţi sau luni mai scurte. Adicătelea, sfârşitul lumii, ăla anunţat de ei, s-a cam întâmplat. Acum un an şi ceva. Şi doar v-am spus să nu dormiţi toată ziua, că pierdeţi tot ce-i mai interesant !

Acum o să vină aiă cu multa cultură şi credinţă în înaintaşii civilizatiei umane (conform cercetăcioşilor), adică maiaşii, şi o să spună: pai bă, ăia calculau anul după soare, cu băţul, nu ştiu cum. De aia n-aveau ani bisecţi şi altele. Şi conform matematicii lor, 2012 şi sfârşitul lumii pică tot într-o sâmbătă după-masă, anul asta. Ok. Vă cred pe cuvant, dar tot nu intru în panică. Ştiu sigur că, dacă o sa vină marele cataclism incendiar de apos, sau ceva, eu o să dorm. Am dormit la toate cutremurele, vijeliile, furtunile, revoluţiile, etcetera. Nu pentru că am voit. Aşa s-a întâmplat. Haha.

(Da-i pe pagina urmatoare, pentru continuare)