Luăm angajatul Ion. Şi îl aşezăm pe un scaun. În faţa lui, punem un individ. Să-l numim azi, Gheorghe. Angajatul Gheorghe, care nu se uită la televiziuni de imbecilit lumea, care participă la demonstraţii ocazional şi care tot ocazional mai are câte ceva de zis, îl întreabă pe angajatul Ion.

Gheorghe: – Bă, prostul uzinei. Cum?! Tu nu ştii că din banii tăi, o grămadă ajung la stat?!
Ion: – Nu. Cum adică?! Acum am citit aia pe net…
Gheorghe: – Păi, uite aşa. Dacă nu erai atent la mine, puteai să fii atent la unii care sunt mult mai deştepţi decât noi.
Ion: – Adică, cum…?!
Gheorghe: – Păi, dacă erai atent, oaie ce eşti, învăţai că, unele lucruri nu sunt normale, logice, să nu mai vorbim de etice.
Gheorghe: – Ba mai mult. Dacă te interesa, aflai lucrurile ăstea, de acum foarte foarte mult timp. Şi ai fi ştiut de ele. Şi te-ai fi luptat, să-ţi fie bine, să le îndrepţi.
Ion: – Păi da. Dar n-am ştiut…
Gheorghe: – Şi asta ce face din tine?!
Ion: – ……
Gheorghe: – Îţi zic eu. O oaie. La ce credeai că ne refeream când spuneam că ăştia ne fură din buzunare?! Că nu vine nimeni să-ţi ia, la propriu, din buzunar!
Gheorghe: – Banii tăi, sunt luaţi de către stat, dosiţi şi ascunşi prin bugete cu găuri negre. Şi ajung la nişte băieţi, pe care tu, eu, noi, i-am votat. Direct în buzunarele lor. Şi la alţi băieţi, din spatele lor.
Gheorghe: – Ai impresia că patronul tău te munceşte prea mult?! Că se îmbogăţeşte de pe urma ta?! Greşit! Probabil că face şi el o brumă de avere, dar banii tăi, ajung acolo unde sunt predestinaţi să ajungă. La mafioţii ăia care ne conduc.
Ion: – Bine, mă, bine. Am înţeles. Ce e de făcut?!
Gheorghe: – Ai înţeles, pe dracu’. Dă-i share pe Facebook, la lucruri pe care trebuia să le ştii deja. Că aşa schimbăm lucrurile. Le dăm pe internet, ne mirăm, ne răzvrătim în scaun, după care mergem mai departe. Exact asta e de făcut Ioane. Exact asta.

Luăm angajatul Ion. Îi futem un şut în cur. Şi sperăm că poate o să se trezească într-o zi.

Dacă nu, ce să facem?! Mergem înainte. Dăm share pe Facebook. Ne mirăm. Ne răzvrătim pe scaun. Şi mâine, mergem la muncă, că avem de plătit impozite, facturi, mâncare, prietene de scos la suc, de-ăstea. Îi lăsăm pe fraierii ăia de hipsteri să iasă în stradă. Să se facă ei de maro, că noi avem altele mai importante.