Ce-aveți, mă? Ce-i cu toate tragediile ăstea? V-a furat careva din buzunare? Nu mai aveți de mâncare din cauză că a pierdut echipa României la fotbal?! Vine sfârșitul lumii?! V-au luat ăștia curentul? V-a trimis ANAF-ul o factură în plus din cauză că a pierdut România la fotbal?!

Băi, nene. Fiți mai raționali. Nu mai gândiți cu curul, că de-aia nu merge nimic. Puneți-vă mintea înaintea pasiunilor arzătoare și a optimismului exagerat. Ca să nu cădeți în penibil. Atât putem, mă nene! ATÂT. PUTEM.

Și ăștia aprigi, stați jos. Aveți 4. Inainte să vă apuce hatereala.

Și eu sunt un optimist! Și eu iubesc echipa națională. Și eu vreau să mă uit la un fotbal bun. Și eu am sperat. Și mie mi-ar fi plăcut. Și eu aș fi vrut. Dar nu este posibil, mă, nene. Pentru că nu avem cu ce.

Vă deranjează că ne-a bătut Albania?! Luați în considerare că era să ne bată și echipa Insulelor Feroe. La noi acasă! Despre ce vorbim?!

Eu înțeleg că suntem optimiști. Că am fi vrut mai mult. Că ne-am fi dorit. Înțeleg. Dar să nu cădem în absurd. Atât putem!

Fotbaliști care nu joacă la echipe de club. Fotbaliști bătrâni. Antrenor care vede terenul de fotbal, ca în anii ’70. Nici o viziune. Nici o dăruire. Nici un talent. Cum credeați că o să mergem mai departe? Cum?! Că vrem noi?! Că ne dorim noi? Că suntem optimiști?! Nu merge așa.

Știu, acum o să spuneți: da, bă, după război apar tot felul de comentatori de-ăștia, ca tine, de tot rahatul.

Nu, nene. Sunt rațional. Gândesc. Și pun asta înaintea pasiunii, a dorințelor, a viselor. Și mai presus de toate, nu cad în ridicol.

Uite, exercițiu de gândire. Faceți repejor o statistică. Din trei meciuri, doar într-unul am jucat bine. Nu foarte bine, dar bine. Aproape remarcabil. În cel cu Franța. Și chiar și atunci când am jucat bine, am pierdut. Calculați voi restul.

Ah. Și. Cu riscul de a-i supăra pe unii și mai înfocați. Mai lăsați-mă, bă, cu generația de aur. Ce generație de aur, bă? A obținut România vreun aur la fotbal? Am luat vreo cupă? Am făcut ceva notabil în domeniul ăsta? Cele mai bune performanțe, au fost niște sferturi de finală. Sferturi! Nu semifinale. Nu finale. Nu nimic. Niște sferturi amărâte. Ce generație de aur?! Ah, că se dăruiau mai mult? Că aveam și noi un jucător sau doi, prin echipele mari de afară? Adevărat. Dar nici cu ăia, nici cu dăruirea lor, nici cu jocul lor, nu am făcut performanță la fotbal! Nu. Avem. Cu ce. Atât. Putem.

Fiți mai raționali! A pierdut echipa de fotbal a României. Așa, și?! Viața merge înainte. Susțineți valoarea și o să avem și performanță. Ridicați oameni care merită, nu oameni care zâmbesc frumos. Sau care au relații, pupă unde trebuie, sau au o gândire de ”lasă, bă, că merge și-așa”. Și de-abia atunci o să avem și performanță.

Până una-alta, echipa asta și campionatul ăsta, a arătat perfect, oglindă chiar, starea noastră, a țării. Vrem, suntem optimiști, suntem vocali, alergăm ceva, ne agităm un pic, dar atât putem.

Mă rog. Hai să nu fiu rău.

A fost ca la alegeri. Au lipsit tinerii, ăia valoroși și ăia care ar fi putut să schimbe ceva. Și bătrânii au decis din nou soarta echipei. Să jucăm atunci, ca în anii ’80. Când ”generația de aur” făcea ”performanță”.

Haha. Hai s-aveți o zi faină. Și hai Islanda!

(Băi, ce echipă frumoasă au ăia. Și galerie. Haha! Sunt faini!)