Astăzi vreau să vă recomand un film. A Million Ways to Die in the West. O comedie bunicică, a cărei acţiuni se petrece undeva în vestul sălbatic. Deci da, este cu cowboy. Haha.
Sunt voci care spun că, domnul regizor Seth MacFarlane, cel care ni l-a adus şi pe „Ted„, nu a mai reuşit aceeaşi performanţă cu „A Million Ways to Die in the West„. Eu acum, nu pot nici să mă contrazic cu ei, că nu-s expert, dar nici nu pot ca să-i aprob. Mie mi-a plăcut filmul.
O comedie uşurică, cu limbaj dezlegat, actori de mare caracter (Charlize Theron, Amanda Seyfried, Liam Neeson, Giovanni Ribisi, Neil Patrick Harris), dar şi cu câteva faze de mare efect. De la apariţia lui Ryan Reynolds (Green Lantern) dar şi a lui Christopher Lloyd (Back to the Future) cu tot cu maşina timpului (!) şi culminând într-un final cu apariţia inegalabilului Django (Jamie Foxx), totul se leagă aşa cum trebuie, în această comedie-parodie. Dialogurile sunt amuzante şi deţin pe alocuri, unele indicii despre actori şi filmele în care au mai jucat (pour le conesseurs), dar şi multe subtilităţi comice. Linia poveştii merge într-un punct pe care aproape îl poţi intui de la începutul filmului. Acţiunea este bună şi amuzantă. Nu râzi 90 de minute încontinuu, dar râzi atunci când este de râs. Ce să mai, e bun!
Nu vreau să intru în mai multe detalii, de frica unui spoil, însă vi-l recomand, pentru o seară de weekend, în care aveţi nevoie de un film care să vă readucă zâmbetul pe buze.
Îmi cer scuze totuşi, trebuie să fac un mic spoil. Ryan Reynolds apare doar pentru 2 secunde. Îl împuşcă Liam Neeson. Hahaha! Bad luck Ryan! Că tot vorbeam de subtilităţi.
Bun. Cam atât. Probabil că nu e un film de Oscar şi probabil nu e nici cea mai tare comedie de pe planetă. Dar este un film bun.
Vă las mai jos trailerul filmului şi în speranţa că am reuşit să vă fac curioşi, vă doresc vizionare plăcută!
Lasă un răspuns