Facem pariu pe o pungă de pufuleți, că domnul ăla de care se tot vorbește în presă în ultimele zile (ăla cu cutia de pantofi plină de bani și a cărui nume refuz să-l memorez), o să scape și de pedeapsă și probabil și cu o parte din bani, dacă nu cu toți?
Nu că am mai avea ceva exemple. Care încep cu ”van” și se termină cu ”ghelie”. Zic doar așa, intuitiv. Probabil. Cel mai probabil. Aproape sigur.
Bine, n-o să se întâmple instant. O să-l mai tăvălească un pic niște jurnaliști. O să-l mai arate cu degetul niște politicieni. O să mai vorbească niște băieți și fete pe internet despre el. Dar anii trec, leafa merge și justiția își face treaba. Ca de obicei.
Și dacă are un avocat isteț, o să ceară și niște despăgubiri după anii în care a îndurat aceste chinuri de nedescris.
Sunt pregătit cu punga de pufuleți. Care te bagi?






Lasă un răspuns