Ea. Tânără, frumoasă, curtată de o grămadă de admiratori. A îndrăznit într-o zi, să-și facă un autoportret modern, într-un cadru de poveste, înconjurată de gresie și faianță. Parcă nici nu mai contau lavoarul, periuța de dinți, săpunul și robinetul, ce apăreau timide în josul autoportretului. Sau telefonul care-i acoperea jumătate de față.

Nu mai contau. Corpul ei, prins într-o ținută strâmtă care lăsa la vedere prospețimea, frumusețea și tinerețea ei. Curbe, vârfuri și adâncuri. Și zeci de suspine exprimate printre like-uri. ”Ah, ce autoportret reușit!” Și-a spus ea în gând, în timp ce-l agăța în expoziție.

El. Un tânăr domn, școlit pe la cele mai înalte școli ale vieții. Cu aspirații înalte. Umblat prin lume. Unii ar spune că e timid, sfios, dar el e curajos doar atunci când trebuie. Nu vorbește mult, ca să nu-și irosească vorbele degeaba. Ăstea-s lucruri care se păstrează pentru intimitate, spunea el în cercuri restrânse.

A trecut, plimbându-se agale, pe lângă autoportretul ei. S-a uitat lung. A analizat. A oftat și el, în sine. Și din sufletul lui de artist, a decis că acum e momentul perfect pentru a-și exprima talentul dobândit. Și poetic, ca un stihar din vechile timpuri, s-a uitat în ochii ei, și i-a recitat domniței:

– Tu, ce bună ești!

Și-au trăit block-ați, până la adânci bătrâneți.

#DrameDePeFacebook #MăPlictisesc #VoiSuntețiDeVină