Aventuri din epoca Covid – Episodul 1

Ganduri date spre citire, in data de:

Am trecut ieri prin piață. Mă rog, am vrut să trec.

Când am ajuns la piață, o doamnă autoritară, dar elegantă, cu părul aranjat, ojată, machiată, cu 14 inele de aur pe degețelele ei în formă de cremvurști, cu o gecuță de fâș din colecția iarnă-primăvară 1988, blugi prespălați și ghetuțe din imitație de piele întoarsă din Italia, închidea porțile.

Adică, stai așa, piața are porți?! Mă rog, să nu exagerez. Eu le-am mai văzut pe-acolo, dar foarte rar închise. Și niciodată închise la ora 3 după-amiaza.

Așa, să trecem peste.

Am ajuns în fața pieței și am dat să intru. Dar doamna mi-a închis poarta în nas, mi-a arătat palma ca la chiromanțist, a lovit călcâiele și cu un semn din ăla de ”halt!” din filmele cu război, a început să-mi recite ceva.

M-am uitat la doamnă oarecum mirat. Ea s-a uitat la mine, nemirată, timp în care îmi tot povestea ceva. Doar că nu înțelegeam ce. Mă uitam la ea ca la un film mut. Îi vedeam buzele cum se mișcă, mâinile gesticulând, dar nu era sonor. Mi-am dat seama că n-o auzeam, pentru că aveam căștile în urechi.

Mi-am scos doapele din urechi și s-a lăsat din nou liniștea. Pentru că, evident, după ce mi-am scos căștile, doamna nu mai vorbea.

– Săru-mâna, vreau să trec și eu pe-aici, i-am zis.
– Nu se poate. Închidem.
– Păi, nu vreau să rămân. Doar să trec. Intru pe-aici și ies pe partea cealaltă.
– Nu se poate. Închidem.
– Păi, văd că mai sunt oameni în piață…
– Da, dar închidem.
– Păi și eu ce fac acum? Ocolesc juma’ de cartier ca să ajung pe partea cealaltă?

A dat nepăsător din umeri. M-am uitat la ea. Ea la mine. Eu la ea. Ea la mine. Preț de vreo 4,6 secunde. Și ca un dar divin, ceresc și ancestral… am strănutat.

Mi-a venit soarele în ochi. Am inhalat un puf de păpădie. Am făcut o reacție alergică la țățisme. Nu știu. Ceva. Așa mi-a venit. N-am făcut-o intenționat. Și nu era strănut de-ăla de răceală. Era de-ăla de praf. Ca să vă liniștesc.

Bine, am strănutat și ca needucatul, în pământ, nu în cot.

– Săru-mâna. Bine, mulțumesc. Lăsați că ocolesc.

Și am plecat.

Nu m-am uitat în spate, să văd ce s-a mai întâmplat. Am plecat. Că la unele seriale e bine să lași la sfârșit de sezon câte-un cliffhanger, de-ăsta. Suspans. Să nu știi ce te-așteaptă în sezonul doi. Știi?

Oricum. Măcar acum știu de ce e închisă piața.

Neața. Și la mulți ani tuturor celor care sărbătoresc a doua zi din săptămâna asta.

Atât am avut de raportat astăzi. Vă țin la curent.

#AventuriDinCovid #MiSeÎntâmplăLucruri #ÎnchideCăTeSunEu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *