Mhm. Cam aşa se întâmplă. Aşa e viaţa. You are riding high in April, shout down in May. Ne ridicăm de jos, ne scuturăm de praf, şi ne punem singurei, din nou, în cursă.

Băiatul ăsta din Norvegia, pun pariu că nu are habar, cât de cântată e piesa lui prin România. Mulţumită reclamelor, bineînţeles. Haha. Recunoaşteţi beneficiarul song-ului? P.S. Mie îmi place piesoaca.

Lăsaţi-mă în pace. Astăzi sunt italian. Haha. Dacă aveţi ceva să-mi raportaţi, parlate vi prego in italiano. Haha. Sau ceva. Melodia asta o cântam când eram mic. Spectacol cu casa închisă. Pentru că o cântam în casă. Haha.

Dacă aş fi acum în Italia, deşi n-am avut încă ocazia să vizitez, dar zic, dacă aş fi, acum aş ieşi pe stradă fluierând şi cântând melodia asta. Azuuuuroooo, il pomeriggio è troppo azzurrooooo e lungooo per meee.

Un alt Morandi. Nu ăla al nostru, care şuteşte muzică de pe net. Ăla care a inventat cântatul în Italia. Haha. Dar ce-mi place melodia asta. Ioooo vogliooo per me le tue carezze! http://www.youtube.com/watch?v=osiSZ60ZpME

Şi ce dacă e pe mainstream, mie îmi place piesa asta. Mai ales că are mesaj. Dar mai ales pentru că îmbină vechiul cu noul. Faceţi loc, să vă arăt cum se dansează pe aşa ceva!

Nu ştiu câţi dintre voi îşi mai aduc aminte, de nenea ăla, de nu prea îl mai ştie nimeni. Nichita Stănescu pe numele lui. Ei bine, Nicu Alifantis îl cunoaşte cel mai bine. Şi interpretarea lui, inegalabilă! Ce bine că eşti.