Am tot promis la toată lumea, că o să fac nişte scrieri cu şi despre concediul meu în Norvegia. N-am avut foarte mult timp la dispoziţie, de săptămâna trecută, de când am ajuns acasă, însă ca să mă ţin de promisiune, iată că mă apuc de povestit. Şi ca să încep cu începutul, astăzi o […]
No, e fain ma in tarisoara asta
În sfârşit am pus şi eu mâna pe un laptop. Nu ştiu de ce nu mi l-am luat pe-al meu cu mine. Am o tabletă, dar nu mă înţeleg de nici un fel cu ea. Aşa. Toate bune şi frumoase, în la fel de frumoasa Norvegia. Singurul neajuns pentru moment, este că plouă. Şi n-am […]
Pentru 2 saptamani, voi fi turist
Goddag! Hvordan har du det? Haha! Numai astăzi nu e mâine, cum ar zice un prieten bun. Ce e mâine?! The departure! Dacă tot aţi îndrăznit voi să vă faceţi concediile prin Grecia, Turcia, Spania, Italia şi alte popoare înfrăţite, ei bine, cu ajutorul prietenului meu bun, locatar al ţării, eu am să-mi fac concediul […]
Era sa cumpar un parfum
Pe-asta sunt sigur că ai păţit-o şi tu, cel puţin o dată. Ok, deci fi atent. M-am dus astăzi să îmi cumpăr o cămaşă. Da, sunt tipul care se îmbracă mai mult la cămaşă decât la tricou. Get over it. Aşa. În pelerinajul meu pe lângă diferite magazine de profil, la un moment dat am […]
Rendez-vous cu o bruneta focoasa
M-am trezit şi nu le mai găseam. Le-am căutat peste tot, umblând năuc prin casă. Şi ce mare poate părea, orice casă mică, atunci când nu le găseşti! Nu erau nici pe noptieră, nici prin sertare, nici prin buzunare. De negăsit. Pierdeam timpul degeaba şi în scurt timp aveam un rendez-vous cu o brunetă focoasă. […]
Forja si sarea
Azi dimineaţă când m-am trezit, am deschis frumuşel geamul, larg, să intre tot aerul existent din lume. După două minute de aer, m-a izbit direct în nas, un miros de prăjeală. Ştiţi despre ce vorbesc, mirosul ăla de papară, slănină prăjită, chestii trântite într-o tigaie cu ulei, ceva. Haha. Asta mi-a adus aminte instant de […]
Generatia copy-paste
Din categoria „Ce ne învaţă contemporanii” ca să nu dau nume. Un prieten bun de-al meu, a postat zilele ăstea la el pe Facebook, o opinie personală, referitor la toată tărăşenia asta cu Ice Bucket. Într-un stil caracteristic, non-conformist şi foarte personal, prietenul meu şi-a exprimat dezaprobarea faţă de toţi ciumpalacii care fac respectiva provocare, […]












