– Aaa, credeaţi că am uitat de voi. Nu se poate! Doar ştiţi că-mi sunteţi simpatici. Mi-aş face un obicei de a mă întâlni cu oameni pe care nu-i cunosc, dar care sunt prieteni cu mine pe Feisbuc. M-aş întâlni cu cât mai mulţi, la modul surpriză. „Auzi, hai că vin pe la tine prin oraş, dau eu o cafea. La ce ora ne putem vedea face-to-face?”
Probabil că ajunşi aici, deja vă întrebaţi, cum dracului o să rezist eu în a fi milionar, dacă, cheltui atâţi bani. Hehe. Fiţi fără grijă. După cheful ăla de la cârciumă, am contactat câteva nume mari din domeniul bancar, brokeri şi alte cele şi am rezolvat acest aspect. Un nene foarte doxat în meseria asta, îmi înmulţeşte banii. Nu pot să fiu milionar şi să nu am un administrator de avere! Rezolvă el. Stau liniştit. Oricum îl plătesc mai mult decât regeşte. Vreau ca omul să fie mulţumit.
Şi acum, când v-aţi făcut o idee, despre cum e viaţa mea, poate vă întrebaţi, ce face un milionar, zi de zi, atunci când nu e plecat din ţară, sau prin ţară şi nu intreprinde diferite activităţi.
Cum decurge ziua unui milionar:
În general, aş dormi mai mult şi mai bine. Dar, să începem cu rutina zilnică. Păi, dimineaţa mă trezesc pe la 7-8, în patul meu mare şi alb, în camera mea mare şi albă, cu vedere la munte. Încet şi pe vârfuri, îmi încalţ papucii mei de casă, ma duc şi îmi spăl dantura şi ochii odihniţi, după care cobor, tot la fel de tiptil, jos în bucătărie. Cum de ce tiptil? Ca să n-o trezesc pe iubita. Ajuns în bucătărie, deschid frigiderul meu vorbitor şi extrag din el patru ouă, ceva şuncă, brânzeturi şi legume pentru o salată. V-aţi prins, fac micul dejun. După ce am terminat această activitate, pun şi o cafea la făcut, în aparatul meu extra-modern. În timp ce el îşi îndeplineşte funcţiile şi îndatoririle de aparat, pun micul dejun pe o tavă, plus cafelele şi urc sus, să o trezesc pe prinţesă. Luăm tacticos şi liniştit micul dejun, în timp ce butonez telecomanda pe diferite canale TV. După ce mai râd un pic de ăia de la antene, cu emisiunile şi textele lor anti-băsiste şi îi mai compătimesc pe ceilalţi cu emisiunile lor copiate, mă arunc în haine. Cred că deja s-a facut 10, poate chiar 10:30. Cobor în biroul meu şi dau o tura pe internet. Să simt puţin pulsul lucrurilor noi, care se mai întamplă în mediul virtual. Cum ar veni. Răspund la câteva mail-uri şi dau 3-4 telefoane către Dorel. Dorel e băiatul care administreaza averea. V-am povestit despre el ceva mai sus. Suntem aproape prieteni oricum.
Pe la 12-13, ma urc în maşină şi dau o fugă până la birou. Nu ăla de acasă! Doar nu credeaţi că nu apare şi o firma/companie în ecuaţie. Sunt milionar, deci neaparat trebuie să am etichetă de patron. Brrr, ce urât sună. Hai să zicem că-s deţinator de firmă. Probabil că ea se va ocupa cu chestii IT. Încă nu ştiu sigur. Ajuns la birou, trag o cafea cu băieţii, angajaţii, pentru că aşa îmi place. Să îi ţin aproape. Suntem prieteni mai mult decât angajator-angajaţi. După ce facem o mică conferinţă în sala de conferinţe, să vedem ce şi cum îţi mai ocupă ei timpul, încerc să renunţ la activităţile muncitoreşti şi îmi sun iubita. Să se pregătească, pentru că vin să o iau şi mergem să mâncăm. Zis şi făcut. Nu va gândiţi acum, că o să iau prânzul la Bamboo. Nici vorbă. Nu sunt fiţos. Bat mai mult spre ţăran. Ma duc în cel mai rustic şi românesc restaurant şi comand o ciorbică şi poate o fripturică. Mă mai gândesc.
Să se fi făcut deja 16. După ce terminăm de mâncat şi plătesc cu un bacciş de 50%, ne urcăm în maşină şi plecăm să dăm o tură prin oraş. Poate chiar mers pe jos. Plimbat prin magazine, poate chiar un muzeu, sau teatru. Cine ştie.
Pe la 19-20, ne retragem spre casă. Aaaa, mi-am adus aminte. Trebuie să-i sun pe baieţi. Azi e vineri!!! Şi a apărut un joc nou, pe care vreau să-l încercăm. Plus că Adi a rămas dator cu un meci de biliard. Ultimul l-am câştigat eu şi vrea să-şi ia revanşa. TGIF!
Cam aşa se consumă ziua mea de milionar.
(Dă-i pe pagina următoare, pentru continuare)
Lasă un răspuns