Cel mai tare calculator de pe planeta

Ganduri date spre citire, in data de:

Toată lumea, este ahtiată zilele ăstea, după calculatoare. Adică, hai să nu folosesc cuvinte aşa de grele. Să nu spunem, ahtiaţi. Toată lumea foloseşte calculatorul. Toate muncile posibile, au început să depindă de calculator. Tot ce se întâmplă pe planeta asta, este mişcat cu ajutorul calculatorului. Mâine-poimâine o să ajungem să săpăm şi gropi, tot cu ajutorul calculatorului.

Aş îndrăzni să spun că toată treaba asta, nu e neapărat o chestie rea. Adică, nu e nimic de spus despre asta, mai exact. Este ceea ce se numeşte progres, îl îmbrăţişăm şi mergem mai departe, spre descoperirea noilor bariere. Bun. Dar fiindcă totul se mişcă, cu ajutorul calculatorului, se naşte şi necesitatea de: mai mult, mai puternic, mai tenace, mai rezistent, etcetera. Am ajuns de la calculatoare care nu încăpeau într-o cameră, la calculatoare pe care le putem plimba în buzunar. Calculatoare care, vorba celor de la Vodafone, ne aduc cunoştinţele întregii lumi, în faţa ochilor, în câteva secunde. Nici aici nu pot să spun că, este ceva greşit. Este absolut normal, să vrem mai mult, mai sigur, mai repede. Natura umană. Însă (şi aici îmi încep pledoaria) oamenii uită un lucru, esenţial. Cel mai puternic calculator din lume, îl avem la purtător. Se numeşte, creier.

Exemple:

Creierul uman, îndeplineşte circa 100.000 de miliarde de operaţiuni pe secundă. Să te văd cum o egalezi pe asta Apple! Nu mai spun că, fiecare neuron face cam 10.000 de conexiuni cu alt neuron. Şi creierul uman are doar 100 de miliarde de neuroni.

Capacitatea de stocare a unui creier, nu poate fi măsurată încă. Depăşeşte însă suma, cantitativă, pe care un calculator din zilele noastre, o are. Gigabyte, terabyte, tebibyte, petabyte, etcetera? Ăstea sunt poveşti pentru copii, comparativ cu, cât poate să stocheze creierul uman.

– Subliniez un pic şi la calitate. Pe un hard normal, poţi să stochezi anumite date, care în timp, dacă hardul nu este folosit, se pot altera. Pe un creier, poţi să stochezi orice fel de date şi chiar dacă nu îl foloseşti, ele vor rămâne acolo, nealterate.

– Să trecem şi la partea tehnică. Creierul uman nu are nevoie de baze de date, să spunem pentru analiză. Creierul uman calculează instant statistica, fără să fie ajutat de un terţ care să-i ofere o bază de date.

– Plusez şi aici, cu altă notă. Comparativ cu alte calculatoare, creierul poate face sau rezolva scenarii şi imagini, lucruri sau acţiuni, pe care nu le-a cunoscut încă. Se numeşte imaginaţie, talent, înclinaţii, gânduri, etcetera. Instant!

– Mai mult de atât, particularitatea creierului cea mai de preţ, este că, fiecare creier din lumea asta, are propriul sistem de operare. Îţi poţi închipui asta? Şapte miliarde de sisteme de operare! Vreo două miliarde funcţionează în chineză, dar n-avem noi treabă cu ele.

– Ieşim din tipicalisme şi mergem mai departe. Spre deosebire de calculator, creierul are funcţii care dictează direct alte acţiuni. El controlează de fapt orice acţiune! De la mers, dormit, mâncat, vorbit, până la sentimente, plăceri, etcetera. Exemplu: în timp ce tu citeşti aberaţia pe care o scriu eu, creierul tău efectuează alte 100.000 de miliarde de acţiuni. Îţi mişcă ochii, mâinile pe scroll, îţi pune în mişcare gândirea proprie (sistemul de operare), îţi bâţâie picioarele, te foieşte pe scaun, sau te pune să te uiţi pe geam, te face să înţelegi ce scriu, sau nu. Înţelegi unde bat?

– Pe lângă toate ăstea, creierul uman, influenţează direct şi alte aparate pe care le deţinem. De exemplu.

Aparat de fotografiat. Cel mai performant aparat de fotografiat, cu stocare instantă, cu rezoluţie incredibilă, claritate de culori, profunzime, etcetera, se numeşte, ochiul tău. Singurul aparat din lume, care poate fotografia instant un număr nelimitat de cadre, la rezoluţia lor originală. Şi aşa mai departe. Ei bine, creierul tău, acţionează acest aparat. El îl face să funcţioneze.

Procesorul. Hai să îi spunem inimă, în cazul ăsta. Da, ai să râzi, tot creierul îi dă comenzi. Şi ca la orice alt calculator, în caz că ai confuzii, dacă procesorul se arde, se duce şi hard-ul. Din nou, o particularitate a acestui calculator, dacă procesorul se arde, nu poţi să instalezi hard-ul pe un altul. Pentru că nu are acelaşi sistem de operare. Înţelegi?

Placă video, placă de sunet, volumul, rezoluţie, culori, ce vrei tu. Numeşte un lucru, pe care calculatorul tău din dotare, nu-l face mai bine decât orice alt PC, laptop, tabletă, etcetera. Ah, nu este telefon. Deşi unii spun că avem instalată şi această aplicaţie. Dar încă nu ştim să o folosim.

– Cred că nici nu mai trebuie să spun, cât de repede recunoaşte calculatorul tău, gusturi, mirosuri, culori, durere, plăcere, sentimente. Unde eşti Microsoft?

– Nici nu vreau să mai zic de elementele de filtrare aer, orientare în spaţiu, sau alte elemente din dotare, cum ar fi cel de reproducţie.

– Haha. Da. Altă chestie foarte tare. Calculatorul tău, spre deosebire de altele de pe planeta asta, se poate reproduce! Şi nu numai că se reproduce, asimilează condiţii si funcţii din celălalt calculator cu care se împerechează în reţea! Şi după nouă luni, scot în lume un alt calculator. Mic ce-i drept, dar care o să evolueze. Singur, statutar şi independent! Ia-o pe-asta Bill Gates!

OameniNo, acum dacă ai înţeles tot ce am scris până aici, înseamnă că, calculatorul tău funcţionează în parametrii normali. A făcut deja analiza instantă a textului, a produs ecuaţiile necesare pentru asimilare, acceptare sau negare, asociere, disociere, ba mai mult, mai are şi întrebări care să completeze întreaga cantitate de informaţie primită.

Iar acum, când ţi-am oferit toată această polologhie, te întreb, ca orice calculator cu sistem de operare propriu, de pe această planetă. Ai realizat că, calculatorul tău, este cel mai tare de pe planetă? Îţi dai seama ce putere stă în calculatorul tău personal? Poţi să îţi imaginezi câte poţi să faci cu el?

Atunci. De ce nu-l foloseşti?!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *