Când am intrat în cameră, el era acolo. M-am uitat la el şi am exclamat uimit „hello”. Doar mă ştiţi, că sunt băiat bun. De fapt, chiar am vrut să fiu băiat bun.

I-am spus: „Înţeleg motivele pentru care eşti aici. Dar eşti la mine în cameră. În casa mea. Şi dacă nu pleci, o să iasă urât. Urât de tot. Pentru tine. Uite cum facem. Deschid geamul. Mă duc să fac un duş. Până mă întorc, sper să nu mai fi aici. Încearcă să înţelegi. E un sfat prietenesc.”

Zis şi făcut. Am deschis geamul şi am plecat să fac un duş. Însă, unii chiar nu înţeleg cu vorba bună. Oricât de bine şi frumos ai încerca să le explici. Când m-am întors, era tot acolo. Ba mai mult, îşi chemase încă vreo 5-6 prieteni. Parcă erau la ei acasă. Nu mai zic nimic de ignoranţă şi tupeul fantastic.

Cred că am clacat, sau ceva. I-am omorât pe toţi. Picioare rupte. Dezmembrate. Creiere pe pereţi. Sânge. Când am terminat, zăceau toţi într-o baltă de sânge. Mă rog, mai multe bălţi. Sper sa iasă sângele de pe pereţi, şi să nu fiu nevoit să zugrăvesc. După ce am terminat, m-am dus în bucătărie şi mi-am aprins o ţigară.

În cap, îmi venea doar melodia aia cu „good bye my friend…good bye my lover”. Cred că eram satisfăcut. Pofta de sânge era potolită. Mă duc sa curăţ acum. Mă rog.

Sunt un fel de Chuck Norris al ţânţarilor. Don’t mess with me. I’ll mess with you. I will kill you all. Viaţă de rock’n rolla. Crime, droguri şi rock’n roll ! Băutură, femei şi brânză de vaci cu stafide şi lămâie.