Păi da. Când m-am născut, a fost acolo, lângă mine. Bine, nu chiar din primul an, dar pe măsură ce creşteam, era din ce în ce mai prezentă în viaţa mea. Când aveam vreo 10 ani, m-a însoţit prin toate aventurile lui Jules Verne. Iar pe la 17 ani a făcut armata cu mine în legiunile şi misiunile lui Sven Hassel. Ce să mai, mi-a deschis porţi şi orizonturi, mintea, lumea, imaginaţia. Iar pe măsură ce-am crescut, a început să-mi dezvăluie şi ce gândesc alţii. Dar cel mai important, de când cu excesul ăsta de comunicare, mi-a dezvăluit de multe ori, cum sunt alţii.

Ce să mai zic. Am mai batjocorit-o şi eu din când în când, probabil fără să vreau. Dar am ţinut-o lângă mine, mândru că e a mea. Acum, sunt unii care nu sunt mândri de ea şi o blamează de departe, de prin alte ţări. Dar nu eu.

Oricum. Eu azi o sărbătoresc. Mai timid aşa, că nu-s scandalagiu, dar o sărbătoresc. Uite, mi-am pus un păhărel şi cinstesc pentru ea. Să ne trăieşti LIMBA ROMÂNĂ! Să ne duci încă o mie de ani, curată şi nepătată, neschimbată şi la fel de amuzantă ca până acum. Cu toate graiurile tale, cu toate regionalismele, caracteristicile fonetice si lexice de prin diferite zone, cu toate cele, ce să mai încolo-n-coace!

Nu ştiu câţi ani a făcut, trebuie să recunosc. Şi nici nu-i frumos să întrebi o doamnă, ce vârstă are. Aşa că, o să-mi permit doar o urare. La mulţi ani Limbii Române!