Ehe, şi uite-aşa mai trece un an. Cu bune, cu rele, cu vreo 2 sfârşituri de lume, 3 jos Basescu şi toate cele. Am intrat în sezonul sărbătorilor de iarnă. Afară miroase frumos a iarnă, de Caraibe. Şi plouă liniştit. Moş Nicolae a venit cu barca pneumatică, trasă de doi somoni cu nasul roşu şi un delfin probabil beat. Şi ne-a lăsat în cizme, câte-o vestă de salvare. Nu, nu era întâmplătoare referinţa la cizme. Afară plouă! Am mai zis, nu? Cred că iarna de anul ăsta, a fost ca sfârşitul lumii. A venit rapid, pe furiş, într-o joi pe la ora 15. Şi noi cum eram toţi ocupaţi cu munci, proiecte, şcoli şi altele, n-am avut timp să o observăm. Dar nu-i problemă. Era un proverb parcă, iarna o porţi în suflet. Sau ceva. Totul se rezolvă. Puteţi să vă bagaţi geamurile ţn frigider şi să le scoateţi îngheţate după aia. Sau vă puteţi lipi câte-o steluţă Maggy pe geam şi e totul perfect. Puteţi să vă luaţi fularele cu voi şi să vă suflaţi îngrijoraţi în mâini, ca şi cum ar fi un ger de crapă pietrele. Femeile pot să dea cu un pic de roşu pe nasuc, ca şi cum ar fi foarte frig. Copii se pot da cu sania pe scară. Bărbaţii pot să se apuce de băut vin fiert. Fără nici un motiv. Şi asta pentru că, se ştie, noi bem oricum şi fără motive.
Ehee. Ce să mai încolo-încoace, mai trece un an. Am intrat în sezonul sărbătorilor de iarnă. La mulţi ani tuturor Nicoletelor, Nicoleţilor, Nicuşorilor, Nicuşoarelor, la mulţi ani Nae, Nicoleta, Nicu, Nicuşor, Nicole, Nicoliţă şi cel mai important, la mulţi ani Moş Nicolae. Bă, să nu te prind pe la mine, că-mi eşti dator încă, de anul trecut. Gândeşte-te la copii. Îţi pun sechestru pe sac şi te dau în gât la DNA, pentru favoritisme şi luare/dare de mitî. Brrr, aşa, să revin. O zi minunată vă doresc tuturor şi foarte minunată sărbătoriţilor. Şi să vină iarna!!!






Lasă un răspuns