Minivacanta! Din nou…

Ganduri date spre citire, in data de:

Minivacanță de 1 Mai. Minivacanță de 1 Iunie. Minivacanță de 1 Septembrie. Minivacanță de 1 Decembrie. Minivacanță de 1 Martie.

Minivacanță de Paști. Minivacanță de Rusalii. Minivacanță de Sfântă Mărie, mică, mare, nu mai contează. Minivacanță de Sfântul Ion, Gheorghe, Vasile. Minivacanță de Crăciun.

Minivacanță de ziua îndrăgostiților. Minivacanță când crește pateul. Minivacanță când se ieftinesc cireșele. Minivacanță de I Hate Monday. Minivacanță de Black FraierDay. Minivacanță când se taie porcul.

Eu zic să procedăm altfel. Hai să facem tot anul o minivacanță. Tot anul. Și să găsim câteva zile, vreo două-trei, cândva, nu știu când, când să se muncească.

Bine, nu noi. Găsim vreo doi-trei berbeci din-ăștia fără viață socială și fără rezervare la terasele din Mamaia și îi punem pe ei să muncească. Timp în care, cu o cafea în față, noi să ne văităm că totul merge nasol în țara asta și că vrem o țară ca afară (?!).

Știi ce zic?

Mă rog. M-am trezit. Și când m-am uitat pe geam, am avut impresia că am dormit o săptămână și m-am trezit în altă duminică. Atât era de liniște pe stradă.

Mă duc să-mi pun o cafea. Că în țara asta totul merge nasol. Și eu vreau o țară ca afară.

Săru-mâna, bună ziua, să trăiți. Eu, bine. Voi?!

2 raspunsuri la “Minivacanta! Din nou…”

  1. Dante

    „Black FraierDay” hahah stai sa ma reculeg.

    Bine spus, se potriveste perfect.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *