Am descoperit un lucru, pe care nu-l pot face. Adică, pot să încerc, dar cu siguranţă nu va merge bine. Te întrebi ce anume?! Ei bine.. Nu pot să ascult muzică şi să merg, în acelaşi timp. Nu pot şi gata. Azi dimineaţă, în scurta mea plimbare matinală, am zis să îmi delectez urechile cu niscaiva muzică, în timp ce păşesc agale, în cele 30 de minute de mers pe jos. Recomandarea doctorului. Pune sângele în mişcare.
Aşa. Zis şi făcut. Mi-am băgat caştile în urechi, am dat play la selecţia extraordinară de care dispuneam pe mini-măgăoaie şi dă-i la picior. Plecat, cu muzichia în urechi. Fericit. Până la un moment dat, când am început serios să mă gandesc că, am un mers ciudat. Adică, nu stiu dacă aveam mersul ciudat, dar aşa mi se părea.
Pe lângă asta, în play-list-ul mai sus menţionat, au început să apară (spre audiţie) piese precum: Rock around the clock, La bamba, Coco Jumbo, Hit The Road Jack, etcetera.
Păi, încearcă tu să mergi, atunci când în urechi îţi cântă Inner Circle, duios şi melancolic… A lalalala long long lee long long long!!! Să nu-ţi vină să dansezi pe stradă?!
Lasă un răspuns