Marele premier al guvernului nostru, domnul şi distinsul doctorand Pictor Vonta, iese pe domeniul public cu o declaraţie, care pe mine m-a pus pe un râs, nesănătos. Aşadar. Azi într-o conferinţă, sau nu ştiu ce discuţie despre contribuţiile sociale, Pictor Vonta declara următoarele, citez: – Avem, o realitate, trei milioane din populația dinamică cu capacitate […]
Happy 70th Birthday Bob Marley
Pe 6 februarie ar fi trebuit să împlinească vreo 70 de anişori. Nu pot să-mi imaginez un Bob Marley bătrân, dar pot să îmi imaginez cum şi-ar fi petrecut onomastica. Cântând, evident. Acum, nu ştiu sigur cum o să fie celebrată ziua lui de naştere, în lume, dar băieţii ăştia ar trebui să fie cap […]
Sa mergem atunci la guvern
Nu mai pot cu criza francului elveţian! Serios că nu mai pot. Îi compătimesc într-un fel pe cei care au rate în această valută, dar nu mai pot cu ei! Mă rog, îi compătimesc pe ăştia ca mine şi ca tine. Care muncesc pentru banii lor. Nu pe ăia ce îşi plimbă dosurile prin scaunele […]
De ce se intampla niste treburi
Am mai pus chestia asta pe blog, acum ceva timp. Nu-mi mai amintesc când şi de ce. Şi mi-e lene să caut. Aşa că revin cu ea. Vorba aia, că tot o dăm cu religiile zilele ăstea. În prima zi, Dumnezeu a creat câinele şi i-a zis: – În fiecare zi să stai în uşa […]
Orange Blue – If You Wanna Be My Only
Până se mai lămuresc ăştia cu talibanii, teroriştii, musulmanii şi toate cele, zic să mai băgăm un pic de muzică. Că parcă vă era dor, nu-i aşa? Haha! Hai, să începem ziua cum trebuie, că de veşti triste şi discuţii până la cer şi-napoi, parcă suntem sătui. Nu, că nu sunt impasibil la ce se […]
La multi ani Ioane, Ioana!
Astăzi, ăştia mai credincioşi, creştini şi mai ortodocşi dintre noi, îl sărbătoresc pe mister Ioan Botezătorul. Ăsta era nick-name-ul lui. Domnul ăsta cică, l-ar fi botezat pe Gizăs. De unde şi importanţa lui în clan. Acum n-o să mă apuc să mă iau de el cu botezatul ăsta. Bine, nu mă pot abţine. Ne-ai ameţit […]
Masterchef de Romania
Stăteam zilele trecute cu cineva de vorbă, despre mâncare. Şi dintr-odată mi-am adus aminte de unele păţănii sau întâmplări prin care am trecut de-a lungul vieţii. A ieşit o poveste la care, eu personal, am râs. Iar interlocutorul meu, mai rău. Cu lacrimi. Aşadar, m-am decis să pun un pic din povestea asta şi pe […]