Sfârșit de epopee, cred…

Ganduri date spre citire, in data de:

Update zilnic despre păianjenul care stătea într-un colț de tavan și se uita la mine cum fac duș: a plecat acasă.

N-a rezistat la tot sezonul, cum ar veni. A văzut câteva episoade cu mine la duș și n-a mai rezistat. Ce să faci, nici Tarantino n-avea cum să scoată ceva mai bun, chiar dacă se chinuia.

Mă, dar fiți atenți. Că mi-am dat seama că era păianjenă. Stați să vă spun cum. (Știu că sunteți foarte curioși, că nici voi nu sunteți sănătoși la cap și citiți toate lemnele pe care le scriu eu)

Nu, nu o apuca râsul când făceam eu duș, nu mai fiți hateri.

Deci. La mine-n baie e farmacie. E totul alb și pe ici-colo niște crem. Dar pe pereți e imposibil să nu sesizezi orice punctuleț în plus, pentru că sunt complet albi. Așa.

Ieri când am făcut duș, în colțul de lângă geam era păianjena (tot nu știu care-i femininul de la păianjen). Iar pe partea cealaltă de geam, mic mic mic, era alt păianjen. Mic. Care stătea acolo, nemișcat și cânta ”un păianjen mic, se legăna, peeee o pânzăăă de păianjeeen”. Știi?

Și semăna cu mă-sa, leit. Tot opt picioare, aceași postură, până și guma o mesteca tot pe stânga.

Acum, o să te întrebi cum știu că era mama-păianjen și nu tata-păianjen.

Păi. Tații, frate, sunt nebuni. Ăștia când își duc copiii la muncă, îi plimbă peste tot pe-acolo, se laudă cu ei, îi prezintă la colegi, sunt mândri. Le arată tot ”uite, tati, asta lucrez eu, asta lucrează nenea Gicu, acolo lucrează tanti contabila, ăla e șeful”. Și aia și cealaltă, tot o activitate. Evident, copilul după 10 minute a uitat tot ce i-a explicat taică-su și tot ce vrea este să pună mâna pe telefon ca să se joace.

Acum, mamele pe de altă parte, frate, ele sunt sătule de copil. Că e în grija lor peste tot. De dimineață, la prânz, seara. Îl îngrijesc, îl spală, îi dau de mâncare, numai pe el îl au în cap și pe cap. Dacă o mamă îl aduce pe ăla mic la muncă, îl pune într-un colț unde poate să-l vadă, îi dă telefonul să se joace ca să stea cuminte și ea se duce să-și facă treaba.

Ei. Așa mi-am dat seama că era păianjenă. Că ăsta mic era într-un colț, se juca pe telefon, mesteca gumă și cânta/îngâna ”pe o pânză de păianjen”, nu se mișca de-acolo. Iar ea era în partea cealaltă, număra aripioare de musculițe, făcea stocul, inventarul, curăța pânzele pe-acolo, treabă-treabă, ce să mai.

No. Așa mi-am dat seama. Că știu că erați foarte interesați.

Oricum, acum a plecat. Cât poți să te mai și uiți la un animal care face duș?!

A plecat și l-a luat și pe-ăla micul cu ea. Că, no, probabil i s-a terminat tura. Sau a intrat în concediu. În libere. Că a venit toamna. Pune vinetele. Murăturile. Ceva.

Altfel, voi bine? Mă bucur să aud. Hai că imediat vine Crăciunul.

#MiSeÎntâmplăLucruri #ÎnchideCăTeSunEu #CeBineCăNuiLuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *