– Cum vă numiţi?! îmi retează scurt toate ideeile.
– Badea Gheorghe, îmi răspund singur, tot în gând.
– Cutărescu Sergiu, îi răspund cu voce tare, amabilă şi politicoasă.

După ce degetelele ei curioase şi de mărimi apropiate cu cârnaţii de Pleşcoi, reuşesc să distrugă tastatura respectivă, îmi vine şi răspunsul, la fel de politicos.

– Da..v-am găsit..daţi-mi ce mai aveţi să-mi daţi..

Îi intind plicul, eprubetele, şi ce mai trebuia sa-i dau. În gând. Se uita la mine, şi mă întreabă.

– Altceva?
– Da…daţi-mi şi o sticlă de ulei de măsline şi două kile de roşii. Salată verde aveţi? răspund din nou în gând.
– Nu, atât mi s-a spus să vă aduc.. răspund timid, dar cu voce tare.
– Bine. Vă prezentaţi joi la ora unu după rezultate şi dosar.
– Mulţumesc. O zi bună, răspund vesel, oarecum uşurat că am scăpat şi că nu i-am stricat ziua şi mai mult, doamnei respectabile care se afla în faţa mea.

Acum, destul cu povestea. Să revin la tristul adevăr cu care am început. Îi vedem pe la televizor. Îi auzim prin diferite cercuri. Plângând că li se taie salariile, că se fac restructurări, că o să rămănă pe drumuri şi nu au ce da de mâncare la copii. Păi, dragii mei asistenţi, asistente şi doctori, rozulii în obrăjori şi cu câteva kilograme în plus, care reprezentaţi această meserie. Şi care faceţi greve pe la televizor.

Vă doresc tuturor, să fiţi daţi afară, să vină nenea de la bancă să vă ia maşina, să tăiaţi din alocaţia copiilor şi să bateţi la toate uşile posibile, ca să vă obtineţi un loc de muncă.

Asta pentru că, în prisma meseriei pe care o exercitaţi şi pe care ar trebui să o respectaţi, sunteţi toţi (sau mare parte) nişte nesimţiţi, boieriţi de stat, care uită din cauza cui, au ce pune acasă, pe masă.

Vă doresc să ajungeţi la sapă de lemn, pentru că poate doar aşa, veţi învăţa şi voi ce înseamnă umilinţa.

Păi dragă doamnă asistentă, sau doamnă doctor. Eu nu vin la tine în clinică, să iţi las 150 de lei, ca tu să mă iei peste picior, şi să mă tratezi ca pe un nimic. Prin contribuţiile pe care personal mi le plătesc la stat, la fondurile de sănătate, şi prin taxele pe care le plătesc atunci când îmi fac aceste analize, îţi asigur şi ţie, mâncarea, benzina, gazul, întreţinerea şi alte acareturi.

Plătesc aceste sume, fără nici o urma de reproş. Şi le voi plăti în continuare. Nu sunt sume modice. Sunt bănuţi destul de mulţi. Dar. Vreau să ajut sistemul medical. Chiar dacă eu nu sunt bolnăvicios. (Dă Doamne să rămân aşa)

Dar şi eu, la rândul meu, vreau ca atunci când mă prezint la matale în cabinet, să văd pe ce dau banii. Nu vreau sa fiu tratat ca o cârpă. Nu vreau sa te uiţi dubios la mine, de parca ţi-am frecat (scuzaţi franceza) toată ziua şi din cauza mea nu o să mai poţi face copii.

Vreau să fiu tratat omeneşte, respectuos şi în dogma celor pe care le-ai promis, atunci când ai depus jurământul lu’ nentu’ Hipocrate.

(Dă-i pe pagina următoare, pentru continuare)