Pe la începutul secolului, prin anii 20-40, în spitalele de psihiatrie din toată lumea, se folosea o tehnică de readucere a pacienţilor pe “drumul drept”. Ea se numea terapie cu şocuri, electrice. Se lua pacientul, care suferea de diferite probleme la tavan, se lega de o masă operatorie, i se punea un căluş în gură şi o cască legată la elementele electrice, pe cap, după care i se aplicau şocuri electrice. Intensitate diferită, după caz şi pacient. Ştiu, imaginea este cât se poate de brutală. Mare mi-ar fi mirarea, să nu se mai folosească încă tehnicile ăstea şi astăzi. Revenind un pic în zilele noastre, cred că peste 70% din populaţia planetei, ar fi prin aceleaşi secţii, ale acelor spitale, numite mai sus. Dar asta e altă discuţie.
Astăzi o să vă spun despre terapia cu şocuri. Aşadar, în lumina ultimelor evenimente, de prin America, m-am decis să scriu acest articol, să vă spun două vorbe. Scurt pe doi: Acum ceva vreme, doi tâmpiţi au detonat nişte bombe în Boston. Şoc şi groază. Furie. Consternare. Frică. Panică.
Bun. Că s-a întâmplat, asta este. S-a întâmplat. Dar semnele de întrebare, de după, mi se par injuste.
Măi oameni buni. De când lumea şi pământul, noi, ca şi specie vieţuitoare pe acestă planetă, nu am răspuns prompt, decât la elemente rele. Adică. Dacă în istoria noastră de mii de ani, n-am fi avut nici o problemă pe plantaţie, cred că acum nu mai existam. Sau levitam prin alte sfere. Fără fumuri după ele.
Şi ca să scurtez şi mai mult teoria. Dacă totul ar fi bine pe pământ, nu am fi niciodată pregătiţi de rău. Scurta mea scriere profană însă, începe de fapt aici.
Oamenilor trebuie să le aplici tratamente cu şocuri, ca să îi readuci cu picioarele pe pământ. Îi auzi pe toţi că se plâng, că totul merge rău, că viaţa e grea. Dar uită să îşi amintească, că undeva în lume, sunt persoane care trăiesc şi mai rău. Ca să îi faci să vadă binele din viaţa lor, trebuie să le aplici un tratament cu şocuri. E cât se poate de limpede. Nu există vinovaţi reali, pentru toate relele din lume. Singurii vinovaţi suntem tot noi. Pentru că nu facem mai mult bine. Pentru că facem mai mult rău. Pentru că nu suntem atenţi. Şi pentru că nu ne pregătim niciodată.
Până nu ajungi la fundul sacului, nu ai să îţi dai seama niciodată cât de greu este fără. Până nu moare cineva lângă tine, nu o să realizezi niciodată cât de importantă este viaţa ta. Până nu îl vezi pe altul, mai rău decât tine, nu ai să îţi dai seama deloc, cât de bine o duci. Până când nu o să iei cel mai mare pumn în faţă, de la viaţă, nu o să fi niciodată pregătit.
Ba mai mult, când o să ţi se întâmple şi ţie, o să fi automat, panicat, speriat, consternat, frustrat şi furios, cu o grămadă de semne de întrebare în cap, printre care: Cum se poate aşa ceva? De ce mie? De ce nu au fost alţii atenţi, ca să nu se întâmple aşa ceva? De ce? Cine? Cum? Cine e de vină?! Să găsim vinovaţii!
Tratamentul cu şocuri doamnelor şi domnilor. Ştiu, poate sună puţin extremist, dar nu e. Este singura cale prin care omenirea, deschide ochii cu adevărat, la adevăratele probleme. Trăim într-o iluzie, cum că totul este bine. Şi ne plângem, pentru nimicuri. Dar alţii mor, în fiecare zi, pentru nimicuri mai mici decât nimicurile noastre. Nimic nu e bine pe planeta asta şi nici nu o să fie, până nu învăţăm să vedem cu mintea şi să deschidem cu adevărat ochii. Şi asta nu este o reacţie pesimistă. Este adevărul. Boala se previne. Nu se tratează. Dacă ai ajuns să o tratezi, înseamnă că problema deja există. Şi atunci, meriţi un tratament cu şocuri, ca să realizezi unde eşti.
Ah, mai era o chestie. Toată lumea spune că toată planeta asta se duce la vale. Că ne autodistrugem. Ei bine, departe de adevăr nu e nimeni. Dar. Suntem bine, doamnelor şi domnilor. Ba mai mult, suntem foarte bine. Singura noastră sarcină, prezentă, este să prevenim boala. Şi o să fiu cât se poate de franc.
Astăzi, nimeni nu previne ceea ce va veni. Dar o să vină. Şi urmatorul tratament cu şocuri pe care îl va lua planeta asta, va fi exterminarea. Nu de către extratereştrii sau cine ştie ce alte porcării conspiraţioniste. O să ne exterminăm între noi. O să murim de foame. Şi de boală. Iar când aceste lucruri se vor întâmpla, omenirea va primi şocul. Va deschide ochii. Şi cu semnele de întrebare, furia, frica şi consternarea evidentă, se va urni să îndrepte ceea ce au stricat. Se va muri pe capete. Va curge sânge. Şi probabil ne vom subţia considerabil. Dar până nu primim acel tratament cu şocuri, nu vom reacţiona.
Iar atunci, vă spun sincer, vouă, bogaţilor, voi cei care cumpăraţi această planetă, vouă celor care o omorâţi, voi cei care ne cumpăraţi de vii, ne manipulaţi, ne întoarceţi unii împotriva celorlalţi, voi cei care ne omorâţi, ascundeţi-vă! Noi, ăştia mulţi, care ne pierdem în fiecare zi prin istorie, fără să fim luaţi în seamă. Noi ăştia, numerele. Vă vom extermina.
Pentru că oamenii, la şoc, reacţionează tot cu şoc.
Lasă un răspuns