Pfua. Vin sărbătorile. Urăsc perioada asta a anului. Adică, nu mă înţelegeţi greşit, iubesc sărbătorile. Crăciun, revelion, moşi şi toate cele. Însă urăsc perioada dinainte. Peste tot e agitaţie, toţi se învârt, se precipită, se aruncă pe oferte, ah şi da, toată lumea e la cumpărături! În orice fel de magazin, de orice natură comercială, e plin de oameni şi oamene. Se probează, se stă la coadă, se îmbrânceşte, se îmbulzeşte, se cumpără tot. Parcă vine sfârşitul lumii şi toţi vor să plece de pe planeta asta, bine giftuiţi şi bine îmbrăcaţi. Aveam o remarcă la un moment dat, referitor la perioada asta. „Producătorii îţi mai baga un Mercedes în garaj, românii îşi mai bagă o gaură în buget.”

De ce gaură? Pai simplu. După Revelion jumătate din mâncare se strică şi se aruncă. Jumătate din haine o să le mai foloseşti anul viitor, sau la alte evenimente onomastice. Jumatate din electrice şi electrocasnice ori nu-ţi trebuiau, ori o să apară adevăratele oferte, la preţuri mult mai mici. Şi aşa mai departe. Cel mai crunt este în centrele comerciale cu profil alimentar. Să te ferească nenea Doamne-Doamne, să vrei să cumperi ceva, orice. E bătaie pe orice fel de produs: carne, legume, fructe, brânzeturi, alimente mai exotice, banane, portocale, adidaşi de porc, carne tocată, muşchi, feliate, sau nefeliate, carnaţi, făină, zahăr, mălai, ulei, măsline de oaie. Dacă vine o băbuţă şi aruncă un „e mai ieftin decât dincolo” iese răzmeriţă. Aaa şi apropo de băbuţe. Asta ar trebui trecută în legile lui Murphy. Dacă te nimereşti la o coadă, evident cu un produs de cumpărat în cap, necesar sau nu, în mod natural sau absolut logic, în spatele tău se va afla o băbuţă sau un moş. O băbuţă care se împinge în mod inexplicabil în tine, aşa de tare, încat îi simţi burta sau alte elemente din dotare, lipindu-se de spatele tău. Pe lângă asta, absolut obligatoriu, trebuie să îţi tuşească într-o ureche, sau în ambele şi cel mai important, în aşa fel, încât să nu poţi să ocoleşti mirosul gurii ei/lui, oricât te-ai chinui să nu respiri în momentul respectiv. Bineînţeles toate ăstea, acoperite cu un aşa zis camaraderism de coadă. Adică, apucături de împrietenire cu tovarăşii participanţi la coadă şi discuţii idioate despre cât de nasol e în România. Huo Basescu! Toate acoperite şi glazurate frumos, de epicul final. „Lasă mamă, noi mai rezistăm aşa cum o-m mai putea, dar ăştia tineri?! Uită-te la ei.”

Auzi mamaie, ţi se pare că am un picior lipsă? Sunt galben la faţă, îmi cade părul, am burta lipită de spate, sunt chior, surd, mut, sau ceva? Ăştia tineri suntem bine. Patinăm prin viaţă cu un mare zâmbet pe feţe şi oricât de nasol ar fi pe-aici, tot nu ne plângem pe la cozi. Ăsta e cercul vieţii. Trăim, luăm tot cu bune şi rele, facem case, familii, creştem copii şi o să ajungem ca voi. Tuşind pe la o coadă, înjurând sistemul. Oh Doamne, sper să se inventeze ceva până ajung eu la bătrâneţe, ca să nu mă regăsesc în situaţii de genul. Cât despre faptul că nu vorbesc cu tine, nu, nu înseamnă ca sunt mut. Nu vreau să te cunosc şi să vorbesc cu tine! Haha!

Aşa. Să revin la topicul iniţial. Phua cât urăsc perioada asta. Şi faptul că românii nu se mai deşteaptă odată! Şi încă nu trec de apucăturile ăstea de ovine. Mă rog. Una peste alta, ma îmbrac să mă duc la cumpărături. A băgat la Kaufland şoric din ăla preparat, un fel de rulouri. Adică, no, nu poate sa îţi dea tot porcul sa îl dez-şoriceşti tu. Fac ei nişte pacheţele mici. Trecut prin sare, cu gust de afumat, moale, delicios. Mi se pare o idee bună. Mai ales că eu sunt mort dupa şoric. O să mănânc până o să mă doară ficatul. Dacă aveţi vreo băbuţă prin preajmă, să o anunţaţi că a bagat şoric la Kaufland. Şi e mai ieftin decât la Carrefour. Oricum n-o să mai gaăească. Pentru că îl iau eu pe tot! Hahaha! Cumpărături fericite vă doresc.