Ne certăm între noi, pentru religie, apartenențe politice, preferințe sexuale, moralitate. Care-i mai bun. Care-i mai deschis la minte. Care-i mai liberal, sau care-i mai iubitor de țară. Sau alte probleme cu care, nu neg, într-adevăr ne confruntăm. Ne împărțim repede în tabere și punem mâna pe pietre, ca să aruncăm în ”cealaltă” tabără. Scuipăm, miștocărim, umilim pe cine nu e de acord. Pe cine nu ”joacă” în tabăra noastră. Și nu spun nimic nou, știi și tu asta. Au mai zis-o și alții înaintea mea.

Și toate astea, în numele rezolvării unor probleme. Și nu zic că nu sunt, nu există, aceste probleme. Ba dimpotrivă. Există aceste probleme. Sunt mari și late. Dar noi în loc să facem ceea ce putem, ne aruncăm cu capul înainte în niște probleme care nu se rezolvă ușor. Și nici repede.

Vreți să vorbim de moralitate?! De lucruri făcute bine?! De o viață normală în România?!

Știi ce mi se pare mie cel mai trist? Nicidecum că există oameni care votează cu hoți, bănuiți penal. Nici că există ortodocșii verzi gata să facă orice în numele credinței, mai puțin să iubească, așa cum îi învață cartea lor sfântă. Nu mi se pare trist nici că încă se mai pune în discuție apartenența politică. Sau preferințele sexuale. Sau orice alt subiect care s-a mai derulat pe online anul ăsta.

Mi se pare trist că… încă mai există oameni care caută în gunoaie. Da. Oameni care caută în gunoaie. Știu că i-ai văzut. Și chiar dacă ai întors privirea, ei tot există. Oameni care dorm pe străzi. Sau copii care n-au acces la învățătură. Părinți care nu pot să-și ducă acești copii la școală. Copii care cerșesc. Copii care sunt bolnavi de boli care, în alte colțuri ale lumii nu mai există. Oameni care cerșesc. Oameni care n-au ce să mănânce. Oameni care n-au! Oameni care se sting printre numere, statistici, buletine de vot. Și pe care nimeni nu-i bagă în seamă. Ba mai mult, toată lumea se preface că nu-i vede.

Vreți să faceți bine? Vreți o țară ca afară? Începeți cu problemele mici. Pe care le putem rezolva. Sunt foarte multe. Extraordinar de multe. Și adunate, cântăresc mult mai greu decât problemele mari.

Lucrurile bune se construiesc de jos în sus. Nu de sus în jos. Vorbim de moralitate, de fapte bune, de credință, de buna creștere, de familie, unitate. Vrem să împingem căruța asta înainte. Dar toate ăstea dacă se poate, numai din vorbe. De sub acoperișul pe care ni l-am asigurat. Din fața mesei pe care stă mâncarea. Din fața calculatorului. Dintr-un grup care discută pe internet.

Și dacă se poate, fără să-i băgăm în seamă pe cei (mulți) care n-au. Care nu există. Pentru noi. Pentru ei. Pentru restul lumii. Oamenii care încă mai caută în gunoi. Oamenii care dorm în ganguri și canale. Copii care întind mâna în fața ta pe stradă.

Vrei să vorbim de moralitate? De lucruri făcute bine? De normalitate?

Când îl vezi pe ăla care îți cere o țigară, chiar dacă nu mai ai decât două, dă-i lui una. Când vezi copilul ăla care întinde mâna către tine, chiar dacă nu mai ai decât 2 lei, dă-i lui unul. Nu te mai grăbi să judeci. Grăbește-te să ajuți. Să pui umărul. Să arunci o vorbă bună. Să întinzi o mână de ajutor. Rezolvă problemele mici. Și doar așa o să reușești să rezolvi problemele mari.

Vrei să știi la ce concluzie am ajuns? România nu e condusă de prostie. Ba dimpotrivă. România are foarte mulți oameni deștepți. Indiferent în ce ambalaj se prezintă. Nu suntem proști. Suntem doar ipocriți. Suntem conduși de ipocrizie. Mânați de ea. Motivați de ea.

Dar e bine. Astăzi e sărbătoare, să ne bucurăm. Sărbătorim. Mâine o să ne certăm, pe diferite motive, de sub acoperișul nostru, din locușorul nostru călduț. Ăștia care avem. Chiar dacă puțin, dar care avem. Ba chiar o să ieșim și în stradă. Să ne strigăm marile probleme. Să ne revoltăm.

Timp în care, în România, mai există oameni care caută în gunoaie! Ceea ce, mi se pare cel mai trist lucru de pe planeta asta.