În primul rând, trebuie să-mi cer scuze faţă de cititorii mei, care au fost privaţi în ultimele zile, de prezenţa mea online. Am foarte mult de muncă şi timpul parcă se scurge foarte repede. Drept urmare, n-am avut timp să îmi mai aşez gândurile profane, pe foi de hârtie, virtuale. Unii ar spune că ăsta e un lucru bun. Dacă ai de lucru, e bine. Şi eu spun la fel, dar sunt un pic trist, pentru că n-am timp de scris. Eah, nu despre asta povestim azi. Aşadar. Astăzi, am un articol pentru voi, ca să nu vă lipsesc de lectura zilnică, pe care l-am preluat de la o domnişoară drăguţă. Cu acordul ei în prealabil, am să-mi permit să redau aici, textul pe care ea l-a scris. Atenţie totuşi, este un articol care ţinteşte mai mult doamnele şi domnişoarele. Bine, nu generalizez, poate fi citit şi de către domni, pentru că tematica este generalistă, ingurgitabilă la neuron de către toată lumea. Mie mi-a plăcut maxim. Aşadar, doamnelor şi domnişoarelor, dar şi domnilor, lectură plăcută.
Ileana Cosânzeana ca simbol naţional sau Xena prinţesa războiului ca simbol universal?
– un articol scris de Oana.
Naţionalist nu înseamnă să urăşti celelălte popoare, ci să îţi recunoşti rădăcinile pentru a îţi înţelege identitatea, înseamnă să îţi promovezi valorile. Dacă lumea ar accepta naţionalismul, ar înţelege şi că tocmai această diversitate a culturilor ne face mai frumoşi, că tradiţiile şi poveştile populare ne-au înfrumuseţat şi bucurat viaţa de-a lungul miilor de ani, atât nouă românilor cât şi tuturor celorlalte popoare.
Distrugerea lor nu poate aduce decât o mare pierdere. Oamenii pierduţi sunt cei care se ruşinează de apartenenţa lor. De aici se creează şi conflictul interior, de aici şi sentimentul de neapartenenţă, de aici faptul că nu se mai simt acasă nicăieri sau că încearcă într-un mod artificial să îşi creeze un mediu în care se simt confortabil, tânjind în sufletul lor şi în tăcere dupa acea „întoarcere acasă”.
Frumuseţea trăirilor din copilărie nu se poate reproduce încercând la maturitate să ne identificăm cu eroi ca Superman, atâta timp cât pe parcursul formării noastre ca şi indivizi, exemplul după care ne-am ghidat luptele imaginare şi eroii nostri, erau Harap Alb sau Ileana Cosânzeana.
De ce Harap Alb? Pentru că era singurul care pleca pe drumul iniţierii neposedând nici o sumă de puteri supranaturale. Era ca fiecare dintre noi. Iar pe drumul său, prin încercările pe care le avea de trecut, reuşeşte să capete tocmai lumina interioară şi forţa de a merge înainte. Deloc paradoxal acest personaj este reprezentantul poporului român, aflat într-o continuă expansiune (nu teritoriala) ci sufletească.
Tema basmului este continua luptă dintre bine şi rău, cu triumful binelui. Numele eroului nostru, Harap-Alb are o simbolistică atât de simplă şi transparentă, Alb – puritatea stării sufleteşti, trăirile copilăriei. Harap – negrul este exact opusul, arătându-ne astfel dualitatea fiecărui om şi continuul balans al acestor forţe, acel echilibru pe care îl căutăm cu toţi.
Ce frumos era când ne pierdeam cu orele prin pădure şi ne construiam colibe în care să ne ascundem de Muma Pădurii, acel rău necesar de care încercam să ne protejăm şi astăzi în apartamentele noastre aşezate unele peste altele în blocuri de beton. Căci fără conştientizarea răului nu există nici conştientizarea binelui.
Cum mă pot identifica eu cu Xena, când toată copilăria mea m-am imaginat Ileana Cosânzeana? Eroii copilăriei mele luptă pentru impunerea unor valori morale: corectitudine, onoare, iubire liber consimţită, etc. Cel care nu respectă codul este pedepsit, dar şi iertat alteori, oferindu-i-se şansa reintegrării.
Eroul meu, Harap Alb, păşeşte pe podul iniţiatic, ales fiind din popor ca cel mai vrednic din regat. Iată conducătorul suprem în drumul sau spre a dobândi toate calităţile necesare pentru preluarea tronului. Iată acest Harap Alb naţionalist care din dragoste pentru furnicile şi albinele regatului său, paşeşte în necunoscut pentru a le proteja.
Această lume pe dos în care simţim că trăim, este atât de bine reprezentată într-o poveste din popor. Această societate în care regăsim toate personajele bune şi rele care ne-au încântat copilăria şi cu care am simţit că ne identificăm, nu poate fi înlocuită în spaţiul geografic în care ne aflăm de poveşti internaţionale.
M-aş imagina Cat woman, căţărându-mă pe zgârie norii din New York, dar ies afară şi în frumosul meu oraş, Braşovul, văd dealurile şi pădurile de jur împrejur.
M-aş imagina Xena, prinţesa războinică, dar basmele copilăriei mele m-au învăţat să fiu frumoasă şi vitează, dar fără acel spirit de dispreţ al bărbaţilor pe care prinţesele amazoniene moderne îl promovează.
Acest sentiment pe care o nouă organizare socială încearcă să ni-l impună şi în care ştiu că nu se regăsesc femeile din România, modelul femeii carieriste care nu are nevoie de bărbat pentru a reuşi. Iată deci motivul suferinţelor multora dintre noi.
Sa ne întoarcem puţin în timp, să facem doi paşi în spate şi să tragem aer în piept. Cine suntem? Şi cine încercăm să devenim? Suntem oameni mari care ani de-a rândul s-au visat eroi, sau suntem eroii capitalismului de mâine? Suntem caraghioşi dacă ne visăm super eroi naţionali sau suntem caraghioşi când încercăm să ne negăm rădăcinile?
Balansăm între bine şi rău, între negare şi acceptare. Balansăm în căutarea fericirii în ţara lui Verde Împărat, uitând cine suntem cu adevărat, încercând să ne integrăm în poveştile altora şi alţii în poveştile noastre… când de fapt, cea mai frumoasă poveste e cea proprie, pe care am trăit-o în puritatea copilăriei. Haideţi să lăsăm ceva în urmă pentru ceilalţi. Descoperiţi-vă pe voi, descoperiţi eroul din voi şi vă garantez că lumea va fi mai bună.
Idealist, nu? Exact ca în poveste, aia pe care încercaţi să o ţineţi ascunsă. Pentru că nu există eroi mai buni sau mai frumoşi , mai americani sau mai asiatici, există doar eroi şi ei sunt frumoşi şi buni în toate formele lor, în fiecare colţ al planetei.
Lasă un răspuns