Bună dimineaţa. O să încep din scurt, ca să nu pierdem prea multă vreme. Pentru cei dintre voi, care nu mă cunosc foarte bine, trebuie să clarific titlul. Nu, nu lucrez la nici un fel de companie de stat, sau cine ştie ce alte administraţii. Sunt mic antreprenor, de câţiva ani, cu factură şi ştampilă proprie. Cum ar veni, am patafă, mă doare la tavan. La propriu. Şi acum să îi dăm drumul la poveste.

De vreo două-trei săptămâni, aproximativ, am foarte mult de lucru. Ceea ce nu este deloc rău. Hai să spunem că de 14 zile, muncesc de îmi sar ochii. Multe proiecte, clienţi făinoci, bănuţi buni, ce să mai încolo-încoace, exact ceea ce îmi doresc. Să dea nenea ăla de sus, să meargă aşa tot anul. Cioc cioc plus plus. Amin. Doamne-ajută.

Acum, problema nu ar fi asta. De curând, am primit în poştă, o invitaţie din partea autorităţilor, pentru a mă prezenta la ghişeele lor, ca să plătesc impozite, taxe, sume, bani. Problema nu ar fi nici aici, deoarece, de când mă ştiu, am încercat pe cât posibil să fiu corect. Drept urmare, eu fac parte dintre proştii ăia, care plătesc tot ce e de plătit, fără să întrebe. Vine o fiţuică de la ANAF, mă duc să o plătesc. Nici nu mă uit pentru ce mă taxează. Statul spune că trebuie să plătesc, eu plătesc. Să se facă autostrăzi. Să merg la spital şi să fiu tratat bine. Să înveţe copii în şcoli. Să aibe bunicii pensii. Să ajut economia. Să ajut România! Să aibe şi gura lui statul român, să mănâncă, care este.

Eu. Antreprenor. Mic. Plătesc. Bun. Până aici am lămurit-o.

Acum. Luna asta, să spunem că am avut ceva încasări. Frumuşele. Comparativ cu ultimele trei luni, de exemplu (dec, ian, feb). Întrebaţi-mă cât m-am bucurat de bani. O zi. Pentru că a doua zi, mi-a venit fiţuică de la ANAF. Drept urmare, mai mult de 60% din veniturile mele, trebuie să le donez statului. Nu o să lungesc prea mult pe partea asta, însă vreau să lămuresc nişte lucruri, pentru întrebările pe care vi le-am ridicat deja. Hârtiuţa de la ANAF, sunt de fapt taxe, impozite, ceva. Nu stau să vă explic ce şi cum, pentru că, doar mie mi-a luat două zile să descifrez ce vor de fapt şi de ce plătesc atât amar de bani. Bun. Şi acum vin cu problema. Aţi reţinut, da?! Peste 60% din veniturile mele anuale, se duc la stat. Sub diferite forme. Peste 60%!! Şi acum întreb.

Pentru ce măciuca lui Mihai, îmi luaţi atât amar de bani bă mizerabililor?! Am înţeles. Nu faceţi nimic cu ei. Vă îndopaţi gurile şi buzunarele cu ei. Nu-i nici o problemă. Eu vi plătesc. Sta-v-ar în gât să vă stea. Dar de ce atât de mult?! Cum pot eu să mai trăiesc în ţara asta şi să ajut ţara asta să iasă din mizerie?! Cum?! Dacă voi îmi luaţi peste 60% din ceea ce EU MUNCESC!?

Nu mai pot. Sincer. Cititorule. Nu te supăra. Dar nu mai pot! Îţi fac o imagine: Dacă eu fac 100 de milioane, din ei, 60 de milioane îi plătesc la stat. Sub diferite forme. Taxe, impozite, pensii, asigurări, etcetera. Bine, o să se trezească acum nişte experţi care o să mă sfătuiască să fac mai mulţi bani. Precine, fac mai mulţi, plătesc mai mulţi. E atât de simplu! Nu mai pot, pur şi simplu. Îmi vine să plâng de nervi! De ce gura mămicuţelor lor, mai trăiesc ăştia?! De ce nu punem la conducere nişte oameni capabili?! Apţi să conducă şi să ia decizii utile! Pregătiţi! Folositori! Nu jegmănişti din ăştia, care nu ştiu decât să ne ia din buzunare. Pentru nimic! Nu mai pot. Daţi-o dracului de culoare politică. Mi se rupe de partide. Ale lor, ale voastre, ale oricui. Hai să alegem oameni pregătiţi! Nu mai pot cu hoţii ăştia. Ei se dau în Bentley-uri şi eu muncesc de la 5 la 23. Pentru maşinile lor!

Toată viaţa mea, nu mi-am dorit altceva decât să muncesc. Pentru mine. Nu vreau ajutor de la nimeni. Vreau să fiu propriul meu şef. Şi prin munca mea, să ajut şi alţi oameni. Să îi ajut pe alţii să le meargă bine, pentru că atunci când le merge lor bine, îmi merge şi mie. Să ajut economia. Să ajut lucrurile să meargă bine. Şi credeţi-mă pe cuvânt, nu este uşor. Deloc. Am făcut şi voi mai face probabil, sacrificii, enorme. Enorme! Dar, nu. La noi în ţară este imposibil. Nu ai cum! Trebuie să îţi verşi şi ultima picătură de sânge din corp. Şi nici atunci, nu ai scăpat. Tot mai eşti dator cu ceva.

De câteva zile, mă simt de parcă aş fi angajat la stat. Sau aş lucra pentru stat.

Ia bă Sergiule, munceşte, fă totul ca să fie bine, să funcţioneze în parametrii normali, că venim noi şi îţi luăm tot. Şi să ai grijă, că după ce îţi luăm toţi banii, va trebui să ne plăteşti în continuare. Şi trebuie să faci treaba să meargă, că dacă nu, te băgăm la bulău. Să putrezeşti acolo. Munceşte, speteşte-te, sacrifică-te, învaţă, pregăteşte-te, fii profesionist, fă pe dracu în patru. Dar nouă să ne dai partea. Să nu crezi că lucrezi pentru tine. Tu lucrezi pentru noi!!

Cuvânt pentru cei care ne conduc: Să vă dea Dumnezeu sănătate, câtă îi daţi voi ficatului meu şi gastritei stomacului meu. Să dea Dumnezeu, să ajungeţi să vă plângeţi în pumni, pentru diferite motive şi să nu ştiţi de unde atâta ghinion! Să ajungeţi la sapă de lemn. Şi voi şi toată clica voastră de jegmănişti! Şi când o să vă fie cel mai rău, peste 60% din ultima voastră rază de speranţă, să dispară!

Nu mai. Gata. Închid aici. Că mai am un pic şi devin clientul unei fabrici de mitraliere. V-am salutat. Trebuie să ajung la ANAF, să îmi plătesc dările. Sta-le-ar în gât la toţi.