Aseară m-am uitat la un film. Se numeşte Love and Honor. Nu, nu este ăla chinezesc. Este o producţie de 2012-2013. Acum, înainte să mă apuc de scris, vă avertizez, pe cei dintre voi, care vreţi să vedeţi filmul, că o să fac un pic de spoil. Adicătelea, pentru cei neiniţiaţi în ale cinefiliei, o să povestesc din film şi voi veţi ştii dinainte să-l vedeţi, ce se întâmplă. Aşa, am acoperit asta. Să trecem la treabă, vorba ăluia.

Acţiunea din acest film, se petrece în felul următor. Doi soldaţi, care luptau prin Vietnam, fac ei cum fac şi în permisie, se uşchesc acasă. Adică în America. Unul dintre ei, este iremediabil îndrăgostit de o fată, iar celălalt este un tâmpit care face pe senzaţionalistul. Genul de băiat care ar face orice, numai să nu stea cuminte. Bun. Acum, cel îndrăgostit, primeşte cumva o veste, din partea iubitei, cum că nu mai vrea să fie drăguţa lui. Şi se decide că trebuie să îndrepte lucrurile. Drept urmare, când au intrat pentru o săptămână în permisie, omul nostru s-a urcat în avionul de America. Celălalt individ, prieten mare de fel, nu l-a lăsat să plece singur. Şi uite aşa, ne angrenăm cu to(n)ţii într-o aventură a celor doi soldaţi.

Sunt însă câteva treburi, care mie, mi-au dat bătăi de cap, nu m-au lăsat să dorm, etcetera. Aşadar.

1. La un moment dat, este o scenă, prin pădurile vietnameze, în care cei doi, se luptă cu trei inamici. Vietnamezi de fel. Problema însă, este că, cei trei vietnamezi care trăgeau după ei, erau îmbrăcaţi ca nişte ninjălăi. Acum, nu ştiu şi nici nu sunt în măsură să comentez, din lipsă de documentaţie şi cunoştinţe clare. Dar, din câte ştiu eu, felul ăla de echipament pe care îl purtau vietnamezii, era tipic pentru chinezi. Tot cam prin perioada aia. Şi-acum mă gândesc: ori erau nişte chinezi camuflaţi în vietnamezi. Ori erau nişte vietnamezi camuflaţi în chinezi. Nu ştiu. Nu ştiu.

2. În aceaşi scenă, apare un camarad de-al lor, americănos, care îi împuşcă pe toţi duşmanii. Iese el ramboistic din pădure şi începe să tragă spre vietnamezi. Ăia, nici o reacţie. Stau şi primesc gloanţele bucuroşi. Însă, la un moment dat, unul dintre ei, în drumul lui către pământ, se gândeşte: bă, dar ăsta trage în noi, aşa pe nesimţite şi noi în el nu? Şi uite aşa, ridică el arma, în picaj după cum spuneam şi trage vreo 2 gloanţe. Băi nene, dar cu o precizie nemţească. Îl nimereşte pe american direct în picior. De două ori chiar. Ulterior aflăm că băiatul ăsta, care le salvase vieţile, a murit la spital. Eu spun că a fost Karma de vină. Dar, din nou, ceva nu se leagă. Mă rog, mergem mai departe.

3. Ajung oamenii noştrii acasă şi încep să rezolve iţele iubirii. Dar! La un moment dat, nebunaticul, este condus de o altă domnişorică, într-un loc secret. Plin de linişte şi pace. După cum este lăudat chiar de fomeia respectivă. Scena se desfăşoară cam aşa: Cei doi, se plimbă printr-o pădure, după cum vedeţi în imaginea alăturată, iar la un moment dat, în faţa ochilor lor, se deschide o poieniţă. Cu un lac. Peisaj de basm. Apă, pădure, linişte, baie, apropieri intime. Totul frumos şi natural, până se schimbă scena. Şi ne trezim cu cei doi protagonişti, dimineaţa, pe marginea lacului. Surpriza însă, acum vine. Ne trezim cu ei, pe o pătură, sau mai multe. Cu un sac de dormit sub ei. Şi multe altele. De unde frate?! Când au apărut ăstea aici?! Cine le-a adus?! După cum bine putem observa în imaginea alăturată, cei doi au pornit la plimbat prin pădure, fara nici un bagaj după ei. Iar la marginea lacului, n-am văzut nici un chioşc de închiriat saci de dormit şi pături. Ceva e putred în Danemarca, vă spun eu!

4. La un moment dat, băieţii mei, participă cu fetele, la un fel de miting, anti război. Ştiţi despre ce vorbesc. Oamenii ăia flower power ce mitingăreau anti-războiul-din-vietnam. Bun. Nimic ieşit din comun. Până la momentul în care, un nene de culoare, se decide să ia cuvântul şi să agite masele. Se urcă pe o maşină şi îşi începe discursul. Aş putea să jur că omul era din altă eră. Vorbea de zici că era din Black Eyed Peas. Şi nu numai că vorbea, dar şi arăta ca ăia din Black Eyed Peas. WTF!?

Şi uite aşa, multe lucruri nu se leagă. De exemplu: băieţii ăştia doi, se plimbă tot filmul cu o maşină, decapotată, bănuiesc că un Ford sau Mustang, de culoare, mov. Sau violet. Nu ştiu exact, că sunt semi-daltonist, nu aruncaţi cu pietre. Oricum. Nu ştiu sigur, dar culorile ăstea parcă nu erau la modă în perioada aia. Unde mai pun că, maşina pare a fi tunată. Adică, tunată tunată. Pe bune?

Cam în tot filmul, este o dezordine ordonată. Sau o ordine dezordonată. Nu ştiu.

Ah, da. Şi mai e ceva. Băiatul care era îndrăgostit, se desparte de drăguţa lui. Pe când tâmpitul, se îndrăgosteşte iremediabil de altă fată. Acum, eu am dedus aşa.
– Ăla de avea inima plină de dragoste şi onoare, a rămas şi fără dragoste şi fără onoare. Pentru că la sfârşit de film, nu se mai întoarce la militărie. Dezertează.
– Celălalt, care n-avea nici o gară cu treburile ăstea, se întoarce la militărie, başca mai e şi îndrăgostit. Deci are şi dragoste şi onoare.

Tot filmul se învârte în jurul primului băiat. Ăla de era îndrăgostit de la bun început. Un soldat excepţional. Un om care ar fi trecut jumătate de lume pentru iubita lui, etcetera. Dar la sfârşit, aflăm că, de fapt filmul nu era despre el. Era despre ăsta, nebunaticul.

Nu ştiu la ce m-am uitat. Ah, da, Love and Honor. Fain film. Sau nu. Vi-l recomand. Sau nu. Mă rog.