Prea tare ca să nu îi dau şi eu un share la mine pe blog, în română. Deci, fiţi atenţi. La data de 23 martie 1994, un expert criminalist, a examinat corpul lui Ronald Opus şi a concluzionat că a murit ca urmare a unei răni la cap, produsă prin împuşcare. Domnul Opus însă, a sărit de pe acoperişul unei clădiri cu zece etaje, intenţionând să se sinucidă. (A lasat chiar şi o scrisorică prin care îşi explica gestul la care a fost împins, de către o mare supărare din viaţa lui.) Aşa. După ce a ajuns, în cădere, la etajul 9, viaţa lui a fost curmată brusc însă de un glonţ de puşcă, tras de la o fereastră a blocului, care l-a ucis instantaneu. Nici agresorul, cel care l-a împuşcat, nici persoana decedată, nu erau conştienti de faptul că o plasă de siguranţă fusese instalată cu o zi înainte, chiar sub nivelul etajului 8, pentru a-i proteja pe muncitorii care efectuau lucrări la faţada cladirii. Drept urmare urmare, Ronald Opus nu ar fi fost în măsură să-şi finalizeze sinuciderea în modul în care o planificase.

De obicei, atunci când cineva îşi propune să se sinucidă şi în cele din urmă reuşeşte, chiar dacă mecanismul nu a funcţionat după cum intenţionase el, acest act este considerat încă sinucidere. Faptul că domnul Opus a fost împuşcat şi ucis, chiar dacă tentativa sa de sinucidere ar fi eşuat din cauza plasei de siguranţă, l-a condus pe medicul legist la concluzia că investighează o crimă.

Apartamentul de la etajul 9, din care a fost tras focul de armă, era ocupat de un om în vârstă şi soţia lui. Ei aveau la momentul respectiv o ceartă violentă şi el o ameninţa pe soţia sa cu o puşcă! Omul era atât de nervos încât atunci când a apăsat pe trăgaci, nu numai că nu şi-a nimerit soţia, dar glonţul a trecut prin fereastră, lovindu-l pe domnul Opus.

Când cineva intenţionează să-l omoare pe subiectul A, dar îl ucide pe B în încercarea sa, acel cineva este totuşi vinovat de uciderea lui B. Deci era vorba deja, de omucidere.

Când a fost confruntat cu acuzaţia de crimă, bătranul dar şi soţia lui au susţinut amândoi, că n-au ştiut că puşca era încărcată şi că erau amândoi ferm convinşi că puşca nu este încărcată.

Bătrânul a relatat poliţiştilor că avea un obicei vechi, repetat de multe ori, acela prin care să-şi ameninţe soţia cu puşca descărcată. Ba mai mult, că el n-a avut nicio clipă intenţia să o omoare. Era mai mult o sperietura casnică. Prin urmare, uciderea domnului Opus părea să fie un accident, presupunând că arma a fost încărcată din greşeală.

Ancheta continuă fiind înregistrată declaraţia unui martor, care l-a văzut pe fiul cuplului încărcând puşca, cu aproximativ şase săptămâni înainte de fatalul accident. De asemenea, în urma anchetei a ieşit la lumină faptul că bătrâna îi retrăsese acestuia sprijinul financiar. Fiul, cunoscând tendinţa tatălui său de a-şi ameninţa soţia cu puşca, a încărcat arma, cu speranţa că tatăl său va trage în mama lui.

Drept urmare, cel care a încărcat arma, a fost conştient de acest lucru, el făcându-se vinovat de crimă, chiar dacă el nu era acolo şi nu el a apăsat efectiv pe trăgaci. Cazul devine acum unul de crimă comisă de către fiului cuplului, care se face astfel responsabil pentru moartea lui Ronald Opus.

Acum vine însă lovitura de teatru:

Ancheta a relevat ulterior faptul că fiul cuplului din apartamentul de la etajul 9, era de fapt, Ronald Opus. Acesta devenise tot mai supărat pentru că nu mai avea bani, plus supărarea pentru eşecul planului prin care încerca să-şi ucidă mama. Acest lucru l-a determinat să sară de pe clădire pe data de 23 martie, fiind astfel ucis de glonţul trecut prin fereastra de la etajul 9.

Fiul, Ronald Opus, de fapt s-a asasinat pe el însuşi. Într-un final, după multe dezbateri, examinatorul medical a închis cazul cu concluzia: sinucidere.