Prima dată, n-am vrut să o pun pe blog. Pentru că, vine cu o pre-poveste şi mulţi n-ar înţelege. Dar, o să fac un scurt rezumat, după care o să pun şi poezia pe care am scris-o. (Da, am scris o poezie.) Nu pentru că le am cu scrisul de poezii, ci doar pentru că vreau să mă laud. Haha. Aşa, bun, deci pre-povestea.
Sunt înscris cumva, într-un cerc, restrâns sau nu, de cititori, scriitori, critici, lingvişti şi ultima categorie, habarnişti (ca subsemnatul). În acest cerc select de oameni foarte faini şi deştepţi, la un moment dat, un domn, cred că blogger de meserie, a postat un articol aidoma celor pe care le posteatză distinsul şi deja mult prea cunoscutul Radu F. Constantinescu. Aşa. Unii dintre noi, poate nu ştiu cine-i ăsta, aşa că, o să explic ce-a postat domnul nostru. Un text, că altfel nu pot să îl numesc, cum şi despre, care ar trebui să fie bărbatul adevărat. Şi titlul textului era aşa: Alege un bărbat care să-ţi sfâşie ciorapii, nu inima!
Vă daţi seama că topicul respectiv, a prins un miliard de comentarii, de ideologii, de anti-teze şi tot felul de păreri. Unele bune, altele nu prea şi aşa mai departe. Ca orice alt subiect, care merită discutat. Până la un moment dat, când în mulţimea de comentatori, a apărut un alt domn, din cauza căruia, tot topicul s-a transformat în cea mai tare comedie de pe online. Am râs cu lacrimi, suspine şi tăieri de respiraţie. Nu o să redau topicul respectiv, pentru că nu e frumos şi nici civilizat. Însă. În cinstea lui, am „compus” o poezie. Haha. N-ai fi crezut. Dar am făcut-o şi pe-asta. Aşadar, fără prea multe introduceri, doamnelor şi domnilor:
Ciorapiada (revizuită)
A tunat şi-a adunat, cinci ciorapi şi o şosetă, ba timidă chiar şi-o pungă.
Mai că se luau la ceartă, care-i sexy, care nu-i, dar erau toate-ntro dungă.
Ciorăpeii, mai activi, negrii şi mai dantelaţi, se voiau doar rupţi cu dinţii.
Refuzând altă ruptură. Că aşa vor toţi bărbaţii. Că aşa fac, băi, toţi prinţii.
Ei de unde, exclamă şoseta, cu-o privire de băbuţă, agitând nervoasă-o mână,
Ziceţi-mi voi mie acum, ce bărbat de pe planetă, poate rupe-n dinţi o lână?
Unde se mai poartă rupt cu dinţii? Ia treziţi-vă mămică, că o luaţi pe arătură.
Terminaţi cu visele-ăstea. Iar tu pungă, nu mai râde, c-arăţi ca o murătură.
Cu această sfadă groasă şi jignită chiar în suflet, punga se gândi în sine,
Ăstea nu sunt sănătoase, cine m-a adus aici şi de ce se iau toate, de mine?
Pot să zic şi eu două cuvinte? spuse punga, în mulţime, cam fricoasă şi retrasă.
Oare nu este mai bine, să găsim bărbaţi cu mâini, nu cu dinţii ca o coasă?
Tot o vreţi cu sfâşiatul şi cu vise, fierbinţeală. Eu una, nu mă vreau roasă.
Din mulţime doi ciorapi, mai sexoşi, selecţi, frumoşi, pare-mi-se erau fraţi,
Au apreciat instant şi la unison strigară. Băi, nici noi nu vrem sfâşiaţi!
Riscul noi ni-l asumăm. Vrem femei care să ştie, să ne facă mângâiaţi.
N-ai văzut ce gălăgie, ce scandal, ce văicăreală, toată lumea cu-o părere.
Ia-o pe-asta! Nu, pe asta! Ba cu rupt, ba fără rupt. Nu, că este cu durere!
Circ întreg şi balamuc, parcă nici nu mai conta, ce era de discutat.
Iar în colţ, amuzat dar plictisit, se uita la ele, un ciorap chiar de bărbat.
Mamă, mamă, ce-i aici. Luă cuvântul ciorăpelul, masculin şi ordonat.
Ăstea care vreţi cu ruptul, sfâşiate şi cu dinţii, cred cumva că aţi uitat.
Ca să se îndeplinească, sau să fiţi voi împlinite şi cu un final spumos,
Ar mai trebui să fiţi luate, îmbrăcate, ataşate, la un picioruş frumos!
Râdeţi voi, dar am dreptate. Un picior cât mai sexos, nu unul de eschimos!
Pe tine cine te-a invitat aici, ce te bagi tu în discuţie, băi şosetă de bărbat?
Eu propun să-l dăm afară, cine l-a băgat în vorbă? Ieşi de-aici, băi, flauşat!
1 vot, 2 voturi, 3 voturi şi s-a numărat. Poţi să pleci. Dezaprobat!
Altfel, toţi ar fi căzut de-acord. Nu există, rupt cu dinţii fără, dară, de picior.
Parcă şi şoseta acum, s-ar fi lăsat ruptă o leacă, într-o noapte de amor.
Ridicându-se încet şi încă nelămurită, punga vorbi indecisă.
Iarăşi vă gândiţi aiurea şi-o concluzie clară n-avem, sunt precisă.
Luăm sfaturi de la bărbaţi, care nu-s nici ordonaţi şi-au şosete fără dungă.
Intră pe aici să dea, ba chiar mie, nişte sfaturi. Şi eu nu-s ciorap, sunt pungă!
Eu renunţ cu totul la idee. Mai bine să fiu întreagă, că sunt lată sau sunt lungă.
Nici bine nu termină, că vacarmul se porni din nou, ciorapii hăis, şoseta cea.
Unii spun că e mai bine, alţii nu, că nu şi nu. Lasă bă, că merge şi aşa!
S-au sfădit şi s-au certat. Zile-ntregi au parlamentat, dar răspuns tot n-au aflat.
Tot cu certuri, tot cu zarvă, până când, într-un târziu, subiectul a fost abandonat.
Iar concluzia în final, de te mai interesează, după această cale, lungă.
Unde e picior frumos, nu contează că-i şosetă sau ciorap, nici măcar de-i pungă.
Să îi mângâi, sau să-i rupi. Un ciorap sau o şosetă, nu-i aşa de important.
Ăstea-s lucruri, amintiri, ce rămân doar între ei, nu la nu-ş-ce consultant.
Fac acum o paranteză şi mă întorc puţin în timp, c-am uitat care-i morala.
Ah, da, hai că mi-am adus aminte. Mai lăsaţi, băi, abureala!
Cu ciorapi sau cu şosete, la bărbaţi sau la femei, e egală aiureala.
Poţi să-i ai, sau poţi să-i sfâşii. Poţi să-i mângâi, sau să-i rupi.
Ori dacă eşti elegant, poţi măi vere şi să îi pupi!
Eu cred că acest conflict, dintre ciorapi, dinţi, şosete.
Zic să rămână la voi. Ăştia de visaţi, la altfel de fete.
Iar de nu-nţelegi nimic şi tot ce ai citit, ţi se par cumva, lemne.
Eu o să închid aici, cu explicaţia. E un acrostih, băi nene!
Lasă un răspuns