Între timp, un domn trecut de-o anumită vârstă, pe care probabil îl chema Gică, Gicuţă, Gicu, cu o faţă de campion sculer-matriţer în retragere, îmbrăcat cu o geacă de fâş, pantaloni de stofă la dungă şi ghetuţe din catalogul Neckermann, ediţia ’85, acoperit pe cap cu o bască de tractorist, stătea în faţa unui mall şi ciugulea tacticos dintr-un covrig.

Aşa, cu două degete, elegant. Cu primele două degete. Cu al treilea dădea în sus şi-n jos, pe touch-screen-ul smart-telefonului din dotare.

Curios din fire, am trecut pe lângă el, cât mai aproape. Şi cu o privire fulger, dar ascunsă, demnă de un agent sub acoperire, am descoperit pe ce-şi plimba degeţelul distinsul domn. Pe Facebook, normal. La ce te aşteptai?!

Şi atunci m-a trăznit la neuron. Bă, tehnologia asta e ca răceala. Nu ocoleşte pe nimeni. (Am vrut să scriu altceva, dar am zis să nu fiu sinistru, aşa, la ceas de seară.)

Să trăiască Facebook. Şi telefoanele inteligente. Şi interneţii. Şi Facebook. Ştiu, am mai zis o dată.

Altfel?! Eu bine, voi?!