Am la treabă zilele ăstea, de nu-mi mai pot trage sufletul. Serios. Am pierdut vremea aiurea în ianuarie și acum trebuie să recuperez. Mama ei de viață.

Mă rog. Muncă multă, dar de-un click și-un scroll pe Youtube, Facebook, interneți, mai am timp. Și astăzi, într-o scurtă pauză inspirațională, am dat de melodia asta. Are douăzeci de ani. Și o cântam toți, de la mic la mare, în ’98.

20 de ani, frate! Și parcă povestea nu s-a schimbat. E o poveste fără sfârșit.