Bună dimineaţa bolnavilor. Haha, dacă nu înţelegeţi, luaţi de puneţi-vă o guriţă de cafea şi pregătiţi-vă de citit. Vă explic imediat, că e mult de scris. Aşa.

Zilele trecute, stăteam pe prova Titanicului meu imaginar şi navigam pe internet. Trei noduri sud, patru noduri est-vest. Patru click-uri inainte, vânt la pupa! Brusc şi dintr-o dată atenţia mi-a fost atrasă de către un articol. Un articol despre IAD. Nu, nu iadul ăla, bisericoşilor, pioşilor, evlavioşilor şi credincioşilor, care sunteţi. Pac pac. Nişte neni cercetători, nu se precizează dacă erau englezi, au descoperit, după cum spun ei, noua boală a secolului. O boală de care suferim foarte mulţi şi de care nu suntem conştienţi. După spusele lor. Dar, care ne afectează la nivel cerebral exact la fel de grav ca şi dependenţa de heroina, alcool sau altele. Am închis semi-citatul. Aşa spun ei! Bun, să revin la cercetăcioşi şi la această boală. Boala descoperită, se numeşte IAD, adicătelea Internet Addiction Disorder. I-au şi găsit un nume, care se traduce tare bine în română. Haha. Aşa. O domnişoară destul de drăguţă, şi-a răpit puţin din timpul ei preţios, probabil, şi a scris chiar un articol pe tema asta. Am să-mi permit să citez un pic din articolul ei, ca să înţelegeţi unde bat. Deschid citatul:

„Internet Addiction Disorder. Este o problemă psihică gravă. (…) Dacă primul lucru pe care îl faci dimineața, la domiciliu sau la locul de muncă, este de a porni calculatorul dvs. pentru a verifica e-mailurile personale sau pentru a naviga pentru subiecte de interes. (….) Numărul de utilizatorii de internet este într-o continuă creştere, astfel că actul de zi cu zi devine obicei iar mai apoi o dependenţă. Dependenţa de internet se răspândeşte repede deoarece există zona de confort (…) Sociologii situează „abuzul de internet” pe aceeaşi treaptă cu alcoolismul, consumul de droguri şi jocurile de noroc, în ceea ce priveşte efectele negative. În toate cele 4 probleme avem un numitor comun: refugiul, fuga de realitate. Viaţa paralelă, în detrimentul celei reale.(…) „

Am închis citatul. În primul rând, chestia aia cu numitorul comun, mi se pare absurdă plus deplasată, rău de tot. Probabil că aşa spuneau şi alţi cercetăcioşi prin 1800, când lumea a început să descopere cărţile. Sau să citească. Oh, nu! Lumea citeşte! E clar, fug de realitate. Vor o viaţă paralelă! Ceva. Să se ridice furcile, să se aprindă făcliile! Lumea ajunge în iad! (de data asta, ăla al vostru mă credincioşilor)

Aşa. Păi, cred că orice psiholog, psihiatru, parapsihiatru, parapsihopupu, îţi şi vă poate spune că fuga de realitate este în natura noastră, a oamenilor. E ca respiratul, matematică simplă, de când lumea şi pământul. Înainte să se inventeze roata, au fugit de realitate, prin somn. Mergeau să vâneze un dinozaur sau doi, după care se întorceau în peşteră şi dormeau. Visând la cum ar fi călărit ei un elefant mamut. Fugeau de realitate, sau trăiau o altă realitate. După care, în timp, un nene a început să mâzgălească pereţii peşterilor, desene care erau admirate de alţi bărboşi cu ciomege. Auăleu! Doar nu fugeau de realitate prin desen. Nu. Citeau. Şi uite aşa, încet-încet, lumea s-a schimbat şi noi am tot fugit de realitate. Nişte beţivi au inventat cântatul. Unul care încerca să îşi vopsească, cocioaba, dar era prea fumat şi a vărsat toate vopselele, a inventat pictatul. Unii mai greu adaptabili social au inventat scrisul şi uite aşa. De realitate am tot fugit şi vom tot fugi. Lucru care mi se pare absolut natural. Că de aia avem creier şi ne diferenţiem de celălalte mamifere de pe planeta Earth. Bun, am acoperit asta. Trecem la zilele noastre.

(Da-i pe pagina urmatoare, pentru continuare)