Să îmi spui acum, în prestigiosul an 2013, după ce am trecut de sfârşitul lumii, că a sta pe internet prea mult, este o boală, este, nu absurd, ci de-a dreptul hilar! Când tot ce ne înconjoară, începând de la calculatoare, telefoane, maşini, clădiri, oameni, este interconectat, legat la internet. Când totul pe planetă funcţionează pe această tehnologie. Tu cercetăciosule, vi şi îmi spui, că a sta pe internet prea mult, este o boală! Este ca şi cum te-ai duce la brutărie şi l-ai întreba pe brutar: Ăăă, auzi, tu simţi miros de pâine pe aici? Dacă da, înseamnă că ai o boală psihică. Gravă. Eşti gata bă.

Păi măi oameni buni, este epoca în care trăim! Aşa funcţionează lucrurile. Aşa se învârte planeta acum! Nu o mai împinge nimeni, biciuit de boieri, sau tovarăşi maeştrii ingineri. Se învârte online! Ah, să nu uit. Cuptorul brutarului era legat la internet. Pentru că el mai are şi alte lucruri de făcut şi trebuie să fie anunţat când e gata pâinea.

Da. Mă trezesc dimineaţa şi verific mail-urile. Pentru că primesc mail-uri pe ele! Nu?! Eu le primesc de la clienţi. Alţii primesc oferte. Înştiinţări. Glume. Noutăţi din lumea întreagă. Etcetera. Se numeşte comunicare. În epoca în care trăim noi, ăştia bolnavi, aşa se comunică. Rapid, ieftin spre gratuit, iar lucrul cel mai important, instant!

Da. Mă trezesc dimineaţa şi intru pe Facebook. Sau de câte ori am ocazia, în decursul unei zile. Pentru că vreau să fug de realitatea care mă înconjoară şi care e din ce în ce mai stresantă. Da, intru pe Facebook, ca să scap pentru câteva minute, de sarcinile cotidiene. Să îmi relaxez neuronul. Fug de realitate! Şi ce bine mai e. Dacă nu era internetul, probabil că umblam toţi cu o carte după noi. Sau un album de poze. Sau ceva.

Da. Sunt dependent de internet. Pentru că tot ce e în jurul meu, funcţionează cu ajutorul internetului, sau pe suportul lui. Drept urmare, în afară de aşa zisa voastră dependenţă, mă folosesc de această unealtă, în scopuri muncitoreşti. Da, sunt dependent de internet, pentru că trebuie să muncesc, să exist, să funcţionez.

Acum, după ce am acoperit treburile istea, mi se nasc în cap câteva întrebări.

– Cercetăcioşii ăştia, unde şi-au expus rezultatele? Pe un perete lângă laborator? Au scris un manuscris de 1832 de pagini şi l-au dat din mână în mână? Nu ştiu, cred că totuşi l-au dat pe internet. Auăleu! Păi cum aşa?! Ne daţi subiecte de interes, de citit?! Dacă citeşte cineva acum, ce aberez eu aici, şi consideră că vrea să cunoască şi cealaltă parte de poveste?! Adică a voastră. Ce fac săracii oameni? Trebuie să caute peretele pe care aţi mâzgălit concluziile? Nu-i bine, nu-i bine deloc.
– Numărul de utilizatori de internet este în continuă creştere. Ei na. Şi populaţia planetei e în continuă creştere. Ce facem? Le tăiem maciucile la chinezi? Sau nu le mai dăm de mâncare? Cam ce ar trebui să facă nenea care manevrează o maşină care, să spunem, face piuliţe? Că maşina aia are internet pe ea. Auăleu! Eu nu lucrez pe această maşină! Că îmi crează dependenţă de internet! Ptiu ptiu. Piei drace!
– Zona de confort, este cea ce unii cu un singur neuron, ca şi subsemnatul, numesc, progres. Viitorul. Dacă inventaţi voi alte zone de confort, noi le acceptăm cu mare drag. Orice ne face viaţa mai usoară, e bine venit şi bine primit. Acceptaţi provocarea?
– Şi ultima, dar cea mai tare. Dacă dimineaţa când ajungi la birou, deschizi calculatorul şi citeşti mail-urile, e clar, eşti dependent. E grav chiar. Ai o boala psihică! Eu zic aşa. Ăştia 3 miliarde de oameni de pe planetă, care lucraţi la un birou, sau aveţi de a face cu calculatoarele, nu le mai deschideţi dimineaţa când ajungeţi la muncă! Că vă îmbolnăviţi! Psihic! Vă explic acum. Ajungeţi la birou. Da? Vă puneţi în scaun şi vă uitaţi la pereţi. S-a înţeles? Dacă vine şeful la voi şi vă întreabă de ce nu i-aţi dat mail cu rapoartele, proiectele, munca voastră, să îi spuneţi: şefu’ trăi-ţi-ar familia ta de simpatec. Eu nu mă mai ating de internet. Că am o boală psihică din cauza lui. Să trăiţi.
– Şi ultima întrebare. Pământul e plat până la urmă? Îi mai ardem pe rug pe ăştia de nu sunt creştini? Să ştiu.

Ok. Acestea fiind spuse, am să închei cu o ultimă chestie. Dacă ar exista o boală care ar face strânsă legătura cu accesul la internet, ea s-ar numi NMCSCTP (Nu Mai Citi Si Crede Toate Prostiile).

Şi da. Sunt dependent de internet. Iar dacă ăsta e IAD-ul, îl accept cu braţele deschise. Să vină! Ah, e boală psihică? Să stea la coadă, că mai avem câteva care nu ne lasă să dormim.

Gata. Cam atât. Uuu, sunt tot îngrozit şi panicat. Eu şi locuitorii din savana ganeză. Ăia de vânează caprioare, îmbrăcaţi în nuiele. Internet, ptiu ptiu. Cioc cioc plus plus. Unealta diavolului. Are IAD în ea. Câh! Bleah. Bolnavilor, staţi departe de mine!