Asta e mă, nene, asta e. Dacă nici asta nu ne definește, nu știu ce altceva ne mai poate defini.

Ca să ne înțelegem. Întotdeauna va fi unul, ăla, aia, unul, care va vrea să fie în fața microfonului. Să fie el/ea pe scenă. Să vadă lumea că el e liderul, el știe, el conduce, el are know-how-ul. Doar că, atunci când ajunge în fața microfonului, i se pun întrebări. Și începe să se bâlbâie. Bagă răspunsuri evazive, cu așa e datina, așa e de când lumea, așa trebuie, așa scrie-n lege. Evident, e prost. Pregătit.

Ei. Când începe ăsta să se bâlbâie, băi, instant, dar INSTANT, în spatele lui mai apare unul, care e și mai prost. Pregătit. Și care vrea și el să ocupe scena. Numai că ăsta din urmă știe că primul a dat-o de gard. Și vrea să-l educe. Pe el și pe cei care-i privesc. Și vine cu cuvinte mari. Pompoase. Grele. Dar la fel de habarnistice și proaste. Pregătite.

Mă rog. Nu mai știu ce-am vrut să spun. Important e că, nu știu de unde-și procură ăștia marfa, mă, nene. Se vinde pe undeva, ceva verde, care e mai tare decât aia din Afganistan. Că altfel n-are cum. N-ai cum să inventezi așa ceva. Și mă oftic. Că eu nu-s pe filieră. N-am intrare. Nu cunosc pe nimeni.

Și uite-așa rămân cu cifra optanică scăzută. 8 zile înainte și 8 zile după.

P.S. Ăștia votează.