Băi oameni buni. Nu ştiu neapărat dacă e un trend, sau se întâmplă ceva cu românii în ultimul timp, însă, de ceva vreme, tot românul este filosof. Şi vă fac repede o introducere, ca să înţelegeţi despre ce vorbesc. Bun. În ultima vreme, cum mă ştiţi pe mine că sunt genul ăla de om care tot observă, am tot observat că, românii tind să se transforme, toţi, în filosofi. Şi aici nu pun neapărat la socoteală reţelele de socializare online, unde o iei pe câmpii din cauza citatelor celebre şi a vorbelor de duh, prezente zilnic pe pereţii virtuali. Vorba aia, n-a citit nimeni o carte de Kant, Hegel sau Nietzsche, dar toţi sunt experţi şi citează din mai sus numiţii, pentru a-şi puncta public, doza de înţelepciune interioară. Dar asta e altă poveste. Eu vorbesc astăzi despre stradă. Despre lumea reală. Unde poţi să stai faţă în faţă cu omul şi să-l cântăreşti. Bun. Domnule, toată lumea are o vorbă la el. De la mic la mare, toţi vin cu o vorbă de duh. Nu se mai poate exprima românul, normal şi natural. Trebuie, undeva pe drum, să arunce o filosofeală scurtă, pentru a puncta evenimentul. Nu zic că este neapărat ceva rău. Adică, până la urmă şi eu mai scot câte una de pe mânecă din când în când. Dar, parcă e prea mult mă oameni buni. Serios acum, fiţi atenţi exemplu.

Mă duc la bancă, să verific treburi, fac plăţi, treburi organizatorico-financiare de mic antreprenor. În timp ce stau în faţa ghişeului, unde doamna băncoasă îmi analizează finanţele, absolut normal încep o discuţie, politicoasă, cu distinsa. Cât timp dă ea din degeţelele ei pe tastaturi pe-acolo, încep şi întrebările care să mă scoată pe mine din rutină. Ştiţi despre ce vorbesc, conversaţia aia amabilă care se întâmplă între tine şi un funcţionar de la ghişeu.

Ea: – Şi, cum vă merge afacerea, domnu’ Sergiu?
Eu: – Eh, cum să meargă. Prost, ca la toată lumea.
Ea: – Păi de ce? Nu sunt clienţi?
Eu: – Doamnă, nu mă plâng, clienţi am. Doar că, la mine nu e ca la restul lumii. Majoritatea clienţilor mei, sunt mofturoşi, trebuie să-i mulţumesc. E un pic diferit. O altă apropriere. Eu chiar trebuie să comunic cu ei. (încerc eu în cât mai puţine cuvinte să descriu ceea ce fac)
Ea: – Eh, păi da. Asta e problemă generală în domeniile noastre. (fraterniza cu mine) Aşa e în domeniile ăstea, în care comunicăm cu clienţii. Dacă nu cunoaştem cu adevărat puterea cuvintelor, va fi imposibil să cunoaştem oamenii.

Domnule, instant, când am auzit cât de dăşteaptă este doamna, mi-a crescut stima pentru ea. Mi s-a blocat şi un neuron ce-i drept. N-aş fi zis, la prima vedere, după cum se mocăia pe-acolo şi restul vorbelor pe care le-a mai scos pe gură, anterior acestor propoziţii. Dar când mi-am dat seama că mi l-a citat pe bunicul Confucius, a primit aplauzele mele, în gând. Mare oamă, mare caracter. Trecem mai departe.

Mă duc să mă tund. La frizerie, o doamnă nouă. Nu ştiu cum, dar şi la frizerie se deschid discuţii diverse. Din discuţie în discuţie, ajungem la subiectul “clientul dinainte” care se pare că a cam chinuit-o pe doamna frizeriţă cu tot felul de mofturi şi figuri. Eu mă tund simplu, milităreşte. Drept urmare, sunt clientul perfect. Mulţumesc şi las şi peste preţ, să bea şi oama o cafea. Dar, clientul dinainte, era un măgar. Absolut şi natural, se deschide o discuţie despre bunele maniere şi/sau proasta educaţie a unora. Moment în care, doamna frizeriţă, aruncă următoarea replică.

– N-ai ce să le faci domne’. Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine, de la natură, de la oameni, sau de la lucruri.

Mi-a mai murit un neuron. Las-o dracului. Dacă şi frizeriţa îmi citează din Rousseau, eu mă las de meserie. Mă duc la ţară să mă apuc de cultivat gogonele, că-s prea prost pentru lumea asta. Nu că n-aş fi, dar zic aşa, de complezenţă.

Şi uite aşa, pe unde te duci, pe unde te uiţi, toţi sunt filosofi. Aş putea să jur că dacă te-ai aşeza în faţa unui perete alb şi te-ai uita lung la el, de undeva ar apărea cineva, care să-ţi spună:

– Tare perete domne’. Doar că, afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.

Şi dacă nu mă credeţi, luaţi de fiţi atenţi pe unde mergeţi şi ce discutaţi cu oamenii. Nu vorbesc de Facebook, unde este deja o boală cu atribuitul citatelor celebre şi a filosofiilor, sau împrumutatul lor, în trăirile şi experienţele personale, ale posesorilor de conturi. De socializare. Vorbesc de viaţa reală. Fiţi atenţi când mai vorbiţi cu cineva. Cu oricine. La bancă, la ghişeu, în tramvai, în tren, în taxi, oriunde. Dacă nu vă strecoară interlocutorul o vorbă de duh, să nu-mi spuneţi mie filosof! Una mică mă, dar tot o să vi-o auziţi.

Gata. Cam atât. Salut domnişoarele care citează pe Facebook din Cohelo şi Paler, dar n-au citit nici măcar o introducere de la ei. Salut domnii care se luptă cu viaţa, pe citatele lui Sun Tzu. Pe toţi românii, cu cel puţin o doză de aforisme pe vine. Şi nu ultimul rând, pe ăştia care nu mai ştiu să vorbească normal.

O zi cât mai faină vă doresc. Că, după cum se ştie, ziua bună se cunoaşte de dimineaţa. (Cercel) Hâc.